Medicul pneumolog din Oradea Flavia Groşan care a susținut că a vindecat o mie de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2 în cabinetul ei privat, tratând aceste cazuri cu un banal antibiotic, în timp ce tratamentele din spitale pentru pacienții cu COVID-19 ar duce la decesul acestora va fi audiată luni de Colegiul Medicilor Bihor. Şefa Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, spune că afirmaţiile doctoriței reprezintă încălcări grosolane ale deontologiei şi eticii medicale și nu au suport științific.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Noi, Colegiul Medicilor Bihor, nu contestăm calităţile profesionale ale doamnei doctor, pentru că o ştim. Este medic primar, pneumolog, cu competenţe în bronhoscopie, a avut întotdeauna o activitate medicală de foarte bună calitate, dar, subliniez, afirmaţiile pe care le-a făcut în presa centrală legate de activitatea medicilor din spitale considerăm că sunt încălcări grosolane ale deontologiei şi eticii medicale. Şi pentru acestea am invitat-o pur şi simplu, pe luni, la o discuţie cu Comisia de etică şi deontologie medicală la Colegiul Medicilor Bihor", a declarat, pentru Agerpres, dr. Carmen Pantiş.

Potrivit acesteia, Statutul şi Codul de deontologie medicală, reactualizat în 2016, spune la articolul 11 că "recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate ştiinţific şi respingerea publică, cu excepţia dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratament şi profilaxie recunoscute de comunitatea ştiinţifică academică medicală sunt grave încălcări ale codului de deontologie medicală".

  • "Deci dacă noi avem nişte protocoale pe care le-a stabilit comisia de specialitate de la nivelul Ministerului Sănătăţii, protocoale reactualizate periodic, după care lucrăm în spitale, aceste protocoale ne lasă dreptul de a decide dacă dăm un anumit medicament sau nu pacientului în funcţie de starea lui, de gravitate.
  • Cum putem să acceptăm ieşirea publică a doamnei doctor care precizează, de exemplu: "Nu mă sperii la saturaţii de 80%. Heparina mea este plimbarea. Claritromicina mea. În spital se fac greşeli uriaşe. Protocolul COVID omoară pacienţii". Afirmaţiile colegei noastre, cu tot respectul pe care i-l purtăm, nu au suport ştiinţific. Nu înţelege mecanisme fiziopatologice ale insuficienţei respiratorii acute din pneumonia SARS-CoV-2 şi aceste erori medicale profunde prezentate ne-au condus la autosesizare şi la invitaţia de a veni la Colegiul medicilor. Deci nu este vorba despre o anchetă disciplinară, va fi o discuţie cu comisia de etică şi deontologie în care dorim să vedem precizate punctele dânsei de vedere", a menţionat dr. Pantiş.

În ce priveşte consecinţele acestei prime întâlniri cu Comisia de etică, dr. Pantiş a afirmat că această comisie nu aplică niciun fel de sancţiune. Dar dacă dr. Groşan va continua să iasă în spaţiul public cu aceleaşi "aprecieri", atunci se va ajunge la Comisia de jurisdicţie şi Comisia disciplinară, putând să rişte avertisment sau suspendarea dreptului de liberă practică pentru o lună, trei luni, şase luni.

  • "Să spui că odată intubat pacientul nu mai are nicio şansă este o gravă eroare, pentru că avem foarte mulţi pacienţi intubaţi care au supravieţuit. Sigur că mortalitatea este foarte mare, nu contestă nimeni această situaţie. Repet, noi recunoaştem performanţele doamnei doctor în tratamentul cazurilor uşoare, a formelor medii, deci în ceea ce se poate trata ambulator. Pentru că dânsa lucrează în sistem privat, consultă telefonic, online şi face-to-face pacienţii, dar nu are posibilităţile şi complexitatea investigaţiilor care se fac în spitale," a mai precizat, pentru Agerpres, şefa Colegiului Medicilor Bihor.

Reacția Societății de Pneumologie

Și Societatea Română de Pneumologie a reacționat și a transmis, joi, printr-o notă internă, că "se distanțează față de aceste declarații care sunt neconforme cu protocoalele și recomandările internaționale și românești" și recomandă pneumologilor "să respecte indicațiile privitoare la diagnosticul și terapia infecției cu SARS COV-2, precum și ale complicatiilor ulterioare pulmonare, conform protocoalelor legale existente în vigoare".

Declarațiile dr. pneumolog Flavia Groșan care au generat reacția Colegiului Medicilor:

  • "Obiectivul meu de la începutul pandemiei a fost ca niciun pacient să nu ajungă pe mască de oxigen, nu intubat, pe mască. Şi nu a ajuns. Eu mă duc pe medicaţia mea clasică, ieftină, care include şi Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide.
  • (...) Eu am lucrat în nişte studii clinice foarte interesante pe pneumonii şi acolo am învăţat despre tropismul viral al Claritromicinei, acolo am învăţat rolul antiinflamator al Claritromicinei, pe care nu îl are niciun antibiotic, şi de 10 ani lucrez cu acest antibiotic în pneumonii virale şi atipice. Pe mine m-a prins perfect pandemia şi m-am dus ca şi tratament etiologic pe Claritromicină. Sigur că pe lângă acest antibiotic mai sunt câteva tratamente adjuvante, că ea singură nu face faţă. Este o schemă de tratament care îmi aparţine", a declarat dr. Flavia Groşan în presă, potrivit News.ro.

Groşan susţine că în spitale au loc multe decese ale pacienţilor Covid deoarece li se administrează oxigen terapeutic, ceea ce provoacă edeme cerebrale.

  • "Eu mă duc pe medicaţie ca să controlez saturaţia din oxigen (n.r. – saturaţia de oxigen din sânge). Oxigen foarte puţin şi apoi la plimbare. (...) Eu nu dau Heparină pentru că mi-e frică să nu facă hemoragie alveolară, pentru că pacienţii intră (n.r. – în spitale) pe picioarele lor şi se degradează extraordinar de repede, în 3-4 zile sunt la ATI. (...) Am avut un pacient de 50 de ani cu 65% saturaţie, medicul de familie a trimis salvarea după el, dar omul a spus că preferă să moară acasă decât să se ducă în spital şi a apelat la mine. Am reuşit să-l vindec fără spitalizare şi doar cu o doză mică de oxigen. M-am dus pe medicaţie frumos până l-am vindecat. Dacă se ducea în spitale, îl întubau pe loc", a susţinut doctoriţa.

De asemenea, aceasta a susţinut că administrarea de Kaletra şi Codeină este "o mare greşeală" şi chiar că ar cunoaşte asistente care au sfătuit pacienţii, contrazicând medicii, să nu ia aceste medicamente.