​Prevenirea îmbolnăvirilor de cancer prin acțiuni ce abordează factori de risc cheie - cum ar fi tutunul (cu scopul de a se asigura că mai puțin de 5% din populație utilizează tutun până în 2040), consumul nociv de alcool, poluarea mediului și substanțele periculoase - reprezintă unul dintre principalele obiective ale Planului European privind Lupta cu Cancerul, lansat de Comisia Europeană.

FumatFoto: Hotnews

În plus, o campanie "HealthyLifestyle4All" va promova diete sănătoase și activitatea fizică.

Pentru a preveni cancerele cauzate de infecția HPV, obiectivul Planului privind cancerul este de a vaccina cel puțin 90 % din populația țintă de fete a UE și de a crește semnificativ vaccinarea băieților până în 2030.

Comisia Europeană prioritizează prevenția în lupta cu cancerul

Comisia Europeană a lansat Planul European privind Lupta cu Cancerul – o prioritate majoră în domeniul sănătății a Comisiei von der Leyen și un pilon-cheie al Uniunii Europene a Sănătății.

Având ca punct de plecare noile tehnologii, cercetarea și inovarea, Planul privind Lupta cu Cancerul stabilește o nouă abordare a UE în ceea ce privește prevenirea și tratamentul cancerului. Acesta va aborda întregul parcurs al bolii, de la prevenție la calitatea vieții pacienților cu cancer și a supraviețuitorilor, concentrându-se asupra acțiunilor în care UE poate aduce cea mai mare valoare.

Planul privind Lupta cu Cancerul este structurat în jurul a patru domenii-cheie de acțiune, cu 10 inițiative importante și acțiuni de sprijin multiple. Acesta va fi pus în aplicare utilizând întreaga gamă de instrumente de finanțare ale Comisiei, în valoare totală de 4 miliarde EUR fiind alocate pentru acțiuni de combatere a cancerului, inclusiv din programul EU4Health, Orizont Europa și programul Europa Digitală.

Prevenirea prin acțiuni care abordează factori de risc cheie, cum ar fi tutunul (cu scopul de a se asigura că mai puțin de 5% din populație utilizează tutun până în 2040), consumul nociv de alcool, poluarea mediului și substanțele periculoase.

În plus, o campanie "HealthyLifestyle4All" va promova diete sănătoase și activitatea fizică.

Pentru a preveni cancerele cauzate de infecția HPV, obiectivul Planului privind cancerul este de a vaccina cel puțin 90 % din populația țintă de fete a UE și de a crește semnificativ vaccinarea băieților până în 2030.

90% din populația țintă de fete din UE ar urma să fie vaccinată împotriva HPV până în anul 2030

Cu fonduri dedicate în cadrul programului EU4Health și al altor instrumente de finanțare, Planul european privind combaterea cancerului va sprijini eforturile statelor membre de a extinde vaccinarea împotriva HPV a fetelor și băieților – pentru a elimina cancerul de col uterin și alte tipuri de cancer cauzate de papilomavirusurile umane. Obiectivul este de a vaccina cel puțin 90% din populația țintă de fete a UE și de a crește semnificativ vaccinarea băieților până în 2030. Statele membre vor juca un rol esențial în îndeplinirea acestui obiectiv.

Inițiativa privind screeningul: Elaborarea unui nou sistem de depistare a cancerului astfel încât, până în 2025, 90% din populația țintă beneficiază de screening mamar, de cancer cervical și colorectal.

Statele membre UE au o oportunitate unică de a accesa finanțare din partea UE pentru a îmbunătăți accesul și infrastructura pentru punerea în aplicare a programelor universale de vaccinare împotriva HPV, care vizează eliminarea și o rată de acoperire vaccinală de 90% în rândul fetelor și băieților.

Actualizarea codului european împotriva cancerului (pentru a include băieții), care ar trebui promovat de Comisia Europeană, astfel încât cetățenii să fie conștienți de acest lucru.

Campanie gratuită de vaccinare împotriva HPV în România

În anul 2020, Ministerul Sănătății a reluat vaccinarea gratuită împotriva HPV. Programul a fost demarat în cabinetele medicilor de familie, fiind vaccinate fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani care depun cerere de vaccinare la medicii de familie.

Până în prezent, au fost vaccinate 16.000 de fete. Anul acesta, programul continuă în același format, astfel că părinții care doresc să își vaccineze fetele trebuie să solicite acest lucru medicilor de familie.

Anual, în România, peste 3.300 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin și peste 1.700 pierd lupta cu boala.

Totodată, virusul HPV provoacă anual și alte 500 de alte tipuri de cancere: sunt estimate 53 de cazuri de cancer vulvar, 55 de cancer vaginal, 133 de cancer anal și 256 de cancer orofaringian.

Planului european privind Lupta cu Cancerul poate fi consultat integral în documentul atașat.