​A doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, care vizează persoanele cu vârsta peste 65 de ani, bolnavii cronici și angajații din "domenii cheie", începe oficial astăzi, 15 ianuarie. Concret, de astăzi, de la ora 15:00, se vor putea face doar înscrierile pe platforma de programări, iar vaccinarea efectivă va începe de luni, 18 ianuarie. Persoanele vizate de a doua etapă se vaccinează doar la cerere, nu sunt obligate și nu există sancțiuni pentru cei care se răzgândesc și renunță la vaccin între momentul înscrierii și ziua când le vine rândul la vaccinare. Marea necunoscută a celei de-a doua etape rămâne unde ne vom vaccina: OUG privind înființarea centrelor de vaccinare, care a făcut obiectul unei dispute între ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și primarul Clujului, Emil Boc, nu este nici acum aprobată.

Centru de vaccinareFoto: AGERPRES

Etapa a doua de vaccinare în cifre:

  • În jur de 6 milioane de români au dreptul să se vaccineze împotriva COVID-19 în etapa a doua. Nu se știe însă dacă toți aceștia vor dori să se înscrie pentru vaccinare.
  • 750 de centre de vaccinare ar urma să fie deschise în total în întreaga țară în etapa a doua de vaccinare împotriva COVID-19. Jumătate dintre ele ar fi trebuit să fie deschise astăzi, odată cu startul etapei, dar cum OUG de înființare a centrelor nu a fost încă adoptată de Guvern, în acest moment este neclar cu câte centre de vaccinare începe etapa a doua. 100 dintre aceste centre sunt deschise din etapa întâi.
  • Startul înscrierilor se dă astăzi, 15 ianuarie, iar vaccinarea efectivă începe pe 18 ianuarie, cu două excepții: președintele Klaus Iohannis se va vaccina public vineri, 15 ianuarie, iar premierul Florin Cîțu sâmbătă, 16 ianuarie.

Prima bilă neagră a etapei a doua de vaccinare: înființarea centrelor de vaccinare, în aer

Concret, pentru etapa a doua a campaniei de vaccinare ar trebui să fie deschise în total 750 de centre de vaccinare în întreaga țară, dintre care jumătate ar fi urmat să fie deschise din data de 15 ianuarie, la startul campaniei, potrivit coordonatorului campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Cum în etapa a doua vorbim despre mult mai mulți potențiali cetățeni vaccinați decât în prima, este nevoie și de un număr mai mare de centre. 100 dintre cele 750 de centre sunt cele amenajate în unitățile medicale, în prima etapă a campaniei, care a inclus angajații din spitale. Restul de 650 urmează să fie amenajate și deschise.

Proiectul de Ordonanța de Urgență ce prevede înființarea centrelor de vaccinare necesare în etapa a doua, inițiat de Ministerul Sănătății, este blocat din cauză că nu s-a căzut încă de acord asupra sursei de finanțare. Proiectul de OUG a fost motiv de dispută între primarul Clujului, Emil Boc, și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, timp de câteva zile bune. În cel mai bun caz, OUG ar putea fi adoptată în ședința de Guvern programată astăzi, însă chiar și așa, pentru organizarea și deschiderea centrelor este nevoie de timp.

HotNews.ro a încercat să afle de la Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea și de la Ministerul Sănătății cu câte centre deschise la nivel național va începe etapa a doua, însă nu a primit niciun răspuns până la momentul publicării acestui articol.

În București, spre exemplu, etapa a doua a campaniei de vaccinare începe cu doar 8 centre, în care sunt organizate 23 de puncte de vaccinare.

Primarul Clujului, Emil Boc, s-a declarat nemulțumit de proiectul de Ordonanță de Urgență ce prevede că administrațiile locale trebuie să înființeze și să doteze centrele de vaccinare anti-COVID-19. Cheltuielile ar urma să fie împărțite între Ministerul Sănătății și administrația locală, ceea ce a stârnit nemulțumirea primarului Clujului, Emil Boc. Ordonanța de Urgență este la stadiul de proiect și a fost trimisă Asociației Municipiilor din România, al cărei președinte este Emil Boc, tocmai pentru un punct de vedere, înainte de a fi adoptată.

"Orice ministru ar trebui să știe că nu poți să stabilești sarcini fără să dai bani. Sarcini suplimentare se dau dacă ai alocată resursă suplimentară. Asta nici măcar nu într-un proiect de OUG, nici într-un extemporal la dirigenție la clasele I-IV nu se face", a răbufnit Emil Boc sâmbătă, la Digi 24.

De cealaltă parte, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, consideră că atacul lansat la adresa sa este unul "politic": "Sunt declarații politice care au de-a face cu politica internă de partid și nu vreau eu să comentez."

Costurile pentru personalul din centrele de vaccinare, care sunt mai costisitoare, vor fi suportate de Ministerul Sănătății, iar pentru amenajarea centrelor, cheltuiala s-ar putea împărți cu primăriile: "Costurile de amenajare și operare a centrelor de vaccinare nu presupun mare lucru. E vorba despre frigidere, paravane, chiuvete, nimic spectaculos. Nu am cerut nimănui să construiască săli de sport sau cămine culturale pentru vaccinare. Plus că o parte din costurile de amenajare pot fi cerute de la nivel central, prin Ministerul Dezvoltării sau alte entități ale Guvernului", a declarat ministrul Sănătății, la Antena 3.

Cum te programezi pentru etapa a doua a campaniei de vaccinare:

  • Îți poți crea oricând contul pentru înscrierea pe platforma de programare, dar înscrierile efective pe platformă încep de vineri, 15 ianuarie, de la ora 15:00.
  • Vaccinarea efectivă începe de luni, 18 ianuarie.
  • Nu contează când îți creezi contul pentru înscrierea în platformă - înainte de 15 ianuarie sau din 15 ianuarie încolo. Acest lucru nu are legătură cu suprasolicitarea platformei și eventuala ei blocare, au precizat pentru HotNews.ro reprezentanții Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea.
  • Programarea implică alegerea unei zile, ore și a unui centru unde vei merge să te vaccinezi.
  • Pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, programarea se poate face individual, prin înscrierea pe platformă, prin medicul de familie sau prin call center.
  • Va exista un număr unic la nivel național - 021.414.44.25 -, iar sunând la acest număr apelurile vor fi preluate în cele 42 de call center-uri distribuite în fiecare județ.
  • O altă modalitate de programare va fi prin direcțiile de asistență socială din primării sau prin intermediul aparținătorilor, care își pot face cont și pot înscrie pe platformă până la cel mult 10 persoane din familie.
  • Aceeași procedură este și în cazul persoanelor cu boli cronice, cu recomandarea autorităților ca acestea să fie înscrise pentru vaccinare de către medicii de familie.
  • Angajații din activități în domenii-cheie vor putea fi înscriși în platforma de vaccinare și de către angajator. Persoana înscrisă intră apoi în platformă, se identifică în baza numărului de telefon, după care selectează centrul de vaccinare, data și ora la care vrea să se programeze pentru vaccinare.

Cine se poate programa pentru vaccinare în etapa a doua a campaniei:

  • 1. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani
  • 2. Bolnavii cronici diagnosticați cu una dintre următoarele afecțiuni, luați în evidență:
  • Diabet zaharat
  • Obezitate
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Afecțiuni renale
  • Afecțiuni oncologice
  • Afecțiuni pulmonare
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe
  • Afecțiuni autoimune
  • 3. Angajații din "domenii-cheie, esențiale":
  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital;
  • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
  • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
  • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • Transport de persoane și mărfuri;
  • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.