​Vaccinul împotriva gripei va putea fi administrat gratuit în cabinetul medicului de familie pentru întreaga populație care își dorește acest lucru, nu doar persoanelor care fac parte din categoriile cu risc de îmbolnăvire, așa cum se întâmpla până acum. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a aprobat astăzi extinderea campaniei de vaccinare antigripală anuală a Ministerului Sănătății pentru toate grupele populaționale, fără a mai exista o prioritizare la vaccinare pentru grupele de risc.

Coada la medicFoto: AGERPRES

"Este necesar ca vaccinarea antigripală să continue și în această perioadă de pandemie, prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esențială. Riscurile de co-infecție COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat științific. Extindem vaccinarea antigripală gratuită pentru toate categoriile de populație", a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii au fost imunizate până acum, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății şi Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandă celor care doresc vaccinul să îl solicite gratuit medicilor de familie.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.