Premierul Florin Cîţu spune că speră ca ordonanţa de urgenţă privind finanţarea centrelor de vaccinare să fie finalizată până vineri, când va avea loc o nouă ședință de Guvern. Este acea ordonanță de urgență care a stârnit disensiuni între primarul Clujului Emil Boc și ministrul sănătății Vlad Voiculescu. Premierul consideră că trebuie clarificat mecanismul de plată și stabilite criterii clare pentru alocarea finanțărilor.

Florin CituFoto: Captura

Florin Cîțu a precizat că actul normativ este în procedură de avizare.

"Trebuie clarificat mecanismul de plată. Cred că mergem într-o direcţie, aşa cum am folosit şi până acum, prin Ministerul Sănătăţii, cu decontare de la bugetul de stat", a afirmat Cîțu.

Acesta a precizat că vrea să fie foarte atent la criterii, pentru că au fost situaţii în trecut când nota de plată a fost supraevaluată. "Vreau să mă asigur că avem criterii clare, prin care se definesc aceste cheltuieli, care pot fi decontate prin Ministerul Sănătăţii, de la bugetul de stat", a mai spus Cîțu.

Acesta a mai afirmat că așteaptă de la ministrul sănătății criterii clare. "Vreau să avem o discuție cu ministerul sănătății ce anume au nevoie pentru un centru de vaccinare", a mai declarat premierul.

Acesta a evitat să precizeze clar sursele de finanțare. A spus că plățile vor fi făcute de la bugetul statului și se vor căuta soluții pentru finanțări prin fonduri europene.

Adoptarea Ordonanței de Urgență care vizează înființarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 și sursa de finanțare a acestora a fost amânată pentru moment, deși OUG urma, inițial, să fie adoptată în ședința de Guvern de astăzi, au declarat surse guvernamentale pentru HotNews.ro. Potrivit surselor citate, adoptarea Ordonanței a picat după ce în Guvern nu s-a reușit să se cadă de acord asupra împărțirii cheltuielilor pentru înființarea acestor centre. Înființarea centrelor de vaccinare este necesară în etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19, care începe peste două zile, pe 15 ianuarie.

Citește și:

Surse: Ordonanța care i-a întărâtat pe Voiculescu și Boc, amânată pentru moment / Sunt încă discuții pe împărțirea cheltuielilor pentru centrele de vaccinare