Federaţia Sanitas somează Guvernul să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială în toată perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă şi anunță că nu va accepta îngheţarea salariilor şi a sporurilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

Reprezentanții Sanitas spun, într-un comunicat de presă transmis marți, că Ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor arată intenția Guvernului de a bloca aplicarea etapizată a Legii salarizării unitare 153/2017 pentru categorii importante de angajați din sistemul sanitar și cel de asistență socială. În consecință, personalul tehnic-administrativ și de deservire (TESA), infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, asistenții sociali, salariații cu cele mai mici venituri din cele două sisteme, nu vor putea beneficia de dreptul legal de creștere a salariului de bază, începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, proiectul de ordonanță limitează veniturile salariaților cel mult la nivelul lunii decembrie 2020, ceea ce face imposibilă raportarea sporurilor și a orelor de gardă la salariul aflat în plată, spun reprezentanții federației sanitare.

  • "Biroul Executiv a luat act de intenția vădită a Guvernului României de a bloca pentru salariații din sănătate și asistență socială, orice posibilitate de a beneficia de drepturile legale, în condițiile în care acești salariați se află în prima linie a luptei pandemice de mai bine de 10 luni şi vor continua lupta şi în anul 2021, expunându-se pe ei şi familiile lor la riscuri enorme care deja au dus la decesul a peste 70 de salariaţi.
  • În aceste condiții, Federația SANITAS din România somează public Guvernul proaspăt instalat să își respecte promisiunile făcute salariaților din sănătate și asistență socială în toată perioada stării de urgență și a stării de alertă, indiferent în ce poziție s-au aflat actualii reprezentanți guvernamentali în acea perioadă.
  • De asemenea, atrage atenţia că nu va accepta declarația actualului premier care încearcă să ne convingă că marele câștig al acestei ordonanțe este faptul că nu se taie salariile şi îi reaminteşte premierului PNL că fostul guvern, tot PNL, și-a asumat niște angajamente față de lucrătorii din sănătate și asistență socială iar caracterul așa-zis temporar al înghețării salariilor bugetarilor nu mai convinge pe nimeni: cu siguranță el se va permanentiza", afirmă reprezentanții Sanitas.

Ei adaugă că nu vor accepta actuala formă a Ordonanței de urgență.