​Accesul pacienților români la servicii medicale și medicamente a înregistrat scăderi dramatice, între 30% și 80% în timpul pandemiei, după transformarea spitalelor în centre COVID-19, arată Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România. "Pacienţii români intră şi mai bolnavi în 2021, şi nu se întrevede nicio şansă ca situaţia să se amelioreze", atrag atenția reprezentanții PRIMER.

Pacient in RomaniaFoto: Agerpres

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, care reunește cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară, atrage atenţia asupra scăderii consumului de medicamente în volum (cutii) la nivelul spitalelor din România cu cel puţin 20% în primele 10 luni ale anului (ianuarie 2020 - octombrie 2020), comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, aşa cum rezultă din datele transmise către membrii PRIMER de Cegedim, o companie de cercetare a pieţei farmaceutice.

Cele mai mari scăderi în volum s-au înregistrat la nivelul produselor critice injectabile pentru pacienții spitalizați: ranitidinum (minus 81.4%), levofloxacinum (minus 70.8%), vancomycinum (minus 65.4%), metoclopramidum (minus 35.7%), lidocainum (minus 30.9%) și piracetamum (minus 30.5%). Alte medicamente esenţiale în tratamentul spitalicesc au avut scăderi neverosimile față de primele 10 luni din 2019, antibioticele injectabile au scăzut cu 41,2% (gentamicină), 36,3% (ciprofloxacină), 30% (ceftriaxonă) şi 29,6% (cefuroximă). În acelaşi timp, consumul de metamizol şi hidrocortizon s-a redus cu 22%, iar cel al soluţiilor perfuzabile cu 26,4% (clorură de sodiu), respectiv 25,9% (glucoză). Situaţii similare de consum prăbuşit se înregistrează şi în cazul analgezicelor injectabile, a anestezicelor şi a relaxantelor musculare.

O situație la fel de gravă este și cea a medicamentelor oncologice din spitale și ambulatorii de specialitate, al căror volum s-a redus cu peste 10%, potrivit datelor Cegedim. Astfel, medicamente vitale pentru pacienții cu afecțiuni oncologice au înregistrat scăderi semnificative: doxorubicină (minus 43,6%), gemcitabina (minus 37,2%), etoposidum (minus 35,4%) și cisplatin (minus 28,6%).

"Volumul medicamentelor din spitale s-a redus substanţial din cauza dificultăţilor în a accesa servicii medicale pentru pacienţii acuţi sau cronici, dar şi din teamă bolnavilor de a merge la spital, din cauza pandemiei. De asemenea, lipsa accesului la medicamente destinate utilizării în ambulatoriu pentru bolnavii cronici - sunt deja cunoscute exemple precum levotiroxina, metformină, verapamil - sau mai recent și a unor antibiotice uzuale, va genera agravarea problemelor existente de sănătate ale pacienţilor români, efectul urmând a se manifesta în următorii 4-5 ani", declară Dr. Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente, și director executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România.

Aşadar, pandemia de coronavirus are deja un impact considerabil asupra stării de sănătate a pacienților ca urmare a neprezentării acestora în spitale sau a îngreunării accesului la servicii medicale pe fondul măsurilor luate în contextul actual, potrivit reprezentanților PRIMER.

Directorul executiv al Patronatului Producătorilor de Medicamente, Dragoș Damian, mai spune că "În 2021, ne așteptăm la o înrăutățire a stării generale de sănătate a populației, întrucât orice întârziere a spitalizării unui pacient acut sau cronic în vederea administrării unui tratament adecvat nu face decât să îi agraveze bolile existente, necesitând astfel resurse suplimentare de sănătate."

În plus, în anul 2021, producătorii de medicamente vor face planificare de producție în funcție de consumul de anul acesta, ceea ce va face ca aceștia să pună pe piață mai puține medicamente și să apară goluri de aprovizionare, subliniază Dragoș Damian.

În acest context, PRIMER solicită autorităţilor să trateze cu maximă responsabilitate această situaţie, alocând resurse financiare importante pentru sistemul sanitar în 2021.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România reunește cele mai importante 19 fabrici de medicamente din România: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, Tis Pharmaceutical, Vim Spectrum, Zentiva. Președintele PRIMER este Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente.