Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în ultima săptămână în România au fost raportate 48 de cazuri de gripă, față de 41 în aceeași perioadă a anului trecut.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform datelor transmise de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în săptămâna 23 - 29 noiembrie la nivel național numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 31.874, cu 63.9% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (88.394) și cu 27.4% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (43.954). Aceste scăderi pot fi explicate și prin subraportările din perioada sărbătorilor legale, spune CNSCBT.

În săptămâna 23 - 29 noiembrie au fost raportate la nivel național 48 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 41 de cazuri înregistrate în aceeași săptămână din 2019. Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

Potrivit sursei citate, până în 29 noiembrie au fost vaccinate antigripal 864.796 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.