Sporul pentru personalul medical şi auxiliar care îngrijeşte pacienţii cu COVID-19 a fost majorat, prin OUG şi hotărâre de guvern, până la 85% din salariul de bază, a declarat, sâmbătă, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

El a precizat că în cursul şedinţei de guvern de vineri a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care majorează sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase la 75 până la 85%.

"Acest spor va putea fi acordat din bugetul Fondului Unic Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate", a explicat el.

Respectiva OUG creează cadrul pentru acordarea acestor sporuri iar, în acest sens, a explicat Dancă, a fost propusă hotărârea de guvern prin care se stabileşte efectiv acest spor pentru condiţii deosebit de periculoase, pentru personalul medical implicat în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19.

"Pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare implicate în activităţile de tratament cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, inclusiv în transportul, echiparea sau evaluarea acestora, aceste persoane vor beneficia de un spor pentru condiţii deosebit de periculoase de 75 până la 85% din salariul de bază, iar pentru personalul din Ambulanţă, acest spor este stabilit la nivelul de 80% din salariul de bază", a arătat şeful Cancelariei.

Dancă a mai precizat că, Executivul, prin aceste acte normative, a majorat practic sporul de care beneficiază personalul medical sanitar şi auxiliar implicat în tratamentul pacienţilor COVID-19 de la 55%, cât era în prezent, la 85%.

"Pentru cei care au dreptul la un spor mai mare, vor primi sporul cu valoarea cea mai mare", a afirmat şeful Cancelariei premierului.

Ministerul Sănătăţii a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă în care precizează că sporurile vor fi date pe durata stării de alertă şi a celei de urgenţă pentru personalul din unităţile sanitare şi serviciile de ambulanţă publice.