Motivele pentru care au fost transferați în Germania, pe banii lor, cei doi pacienți din Sibiu cu COVID-19: Nu există plămân artificial funcţional în spitale

de Redactia     HotNews.ro
Sâmbătă, 21 noiembrie 2020, 16:18 Actualitate | Sanatate


Spitalul Sibiu
Foto: facebook
Doi pacienţi în stare gravă din Sibiu, diagnosticaţi cu COVID-19, au ajuns la o clinică din Germania, cu avioane plătite de ei, din cauză că spitalele publice în care erau internaţi, Spitalul Militar de Urgenţă şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, nu au ECMO, adică ''plâmân artificial'' funcţional, potrivit datelor oferite de medici, conform Agerpres.

Primul pacient transferat în Germania, de către familia sa din Sibiu, a fost internat cu COVID-19 în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde există de puţin timp un ECMO împrumutat din Clinica Polisano Medlife, dar care nu funcţionează încă, din cauză că îi mai trebuie nişte piese. Tocmai pentru acest "plămân artificial" familia acestui bărbat de 67 de ani a cerut transferul la o clinică din Germania.

"Este singurul aparat pe care îl avem şi (...) trebuie să mai dăm nişte piese, consumabile. L-am trimis dincolo (la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă n.r.) de o săptămână, încă nu l-au pus în funcţie şi când am întrebat de ce, ziceau că le mai lipsesc nişte piese consumabile. (...) E un plămân artificial. Noi îl folosim pentru intervenţiile pe cord deschis. Aparatul este funcţional, noi îl folosim şi după ce ei (Spitalul Judeţean n.r.) nu mai au nevoie, îl luăm înapoi şi îl folosim în continuare", a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului Polisano Medlife din Sibiu, medicul Paul Porr.

Fost medic şef al Secţiei Medicală I în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, medicul Paul Porr a precizat că spitalul privat unde lucrează în prezent a dat SCJU acest ECMO (plămân artificial) tocmai ca să ajute pacienţii cu COVID-19.

Paul Porr şi-a arătat disponibilitatea să trimită din spitalul privat în cel public cadrul medical care foloseşte ECMO pentru pacienţii care se operează. Spitalul privat a oferit SCJU şi concentratoare de oxigen pentru pacienţii COVID-19.

"Noi am dat (ECMO n.r.) acum o săptămână, zece zile, împreună cu două concentratoare de oxigen, după aceea, miercuri, am mai dat încă zece concentratoare de oxigen, pe care le-am primit de la Medlife, ei le-au achiziţionat de urgenţă şi joi, ieri, am mai dat încă zece. Deci ei (SCJU Sibiu n.r.) au de la noi 22 de concentratoare de oxigen, deci pentru 22 de paturi de Terapie Intensivă", a mai spus medicul Paul Porr.

Medicul şef al ATI Sibiu, Mihai Sava, a explicat, pentru Agerpres, că există un medic în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă care are experienţă şi ar putea lucra cu acest ECMO, şi anume doctorul Gabriela Cozmanciuc, medic de chirurgie vasculară, care anterior a lucrat în Franţa.

Primul pacient cu COVID-19 care a plecat în Germania pentru ECMO este un bărbat de 67 de ani, în stare gravă, transferat în 17 octombrie, din SCJU Sibiu. Al doilea pacient cu COVID-19 care a preferat transferul în Germania, tot pentru plămânul artificial, este un bărbat cu COVID-19, internat la ATI în Spitalul Militar de Urgenţă Sibiu.

Practic, acest ECMO este un aparat care ajută plămânii şi inima, dacă este unul performant, ca cele folosite în clinica din Germania unde s-au transferat cei doi sibieni cu COVID-19.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11751 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Idiotenie romaneasca! (Duminică, 22 noiembrie 2020, 10:27)

    mike123 [utilizator]

    Cu banii cheltuiti pe "transferuri" se puteau cumpara cel putin doua aparate functionale!
    Banii nu aduc fericirea.......
    .....da' aduc transferuri medicale in strainatate, pe care marea majoritate a romanilor nu si le permit!
    Banii si RELATIILE (Pile, Cunostiinte, Relatii, suna cunoscut?)


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by