​România înregistrează cel mai mare cost mediu al poluării pentru sănătate din Europa, cu 30% peste media europeană, iar Bucureștiul este orașul european cel mai afectat de costurile cauzate de poluarea aerului. Fiecare locuitor al capitalei pierde anual, în medie, 3.004 euro din cauza poluării, arată studiul "Impactul poluării aerului asupra costurilor pentru sănătate", publicat de Alianța Europeană de Sănătate Publică.

HotNews.roFoto: Hotnews

În termeni absoluți, în Europa doar Londra depășește Bucureștiul în privința costurilor sociale legate de problemele de sănătate cauzate de poluarea aerului. Bucureștiul înregistrează anual pierderi în costuri sociale de 6,35 miliarde de euro, pierderi generate de impactul poluării aerului asupra sănătății locuitorilor. În România, următoarele cele mai afectate orașe sunt Timișoara, Brașov, Cluj și Iași.

Costurile sociale includ cheltuielile directe cu îngrijirea sănătății, dar și cele indirecte, cauzate de scăderea speranței de viață din cauza poluării aerului.

Rezultatele sunt relevante și în contextul pandemiei COVID-19, cercetările arătând că o calitate inferioară a aerului poate crește mortalitatea în cazurile de COVID-19.

Alături de Bulgaria și Polonia, orașele românești înregistrează costuri sociale cu sănătatea în valoare de 8-10% din totalul veniturilor câștigate.

București, Timișoara și Brașov sunt cele mai afectate orașe din România, în ceea ce privește pierderile pe cap de locuitor datorate impactului poluării asupra sănătății.

Contribuția factorilor poluanți la costurile totale este similară în București, Brașov și Timișoara, cu cel mai mare impact cauzat de emisiile PM2.5 și PM10, urmate de emisiile de NO2.

În principalele orașe românești afectate (București, Timișoara și Brașov) particulele fine PM2.5 și PM10 au cel mai important impact negativ asupra acestor costuri, urmate de emisiile de oxizi de azot NO2, emisii cauzate în special de mașinile vechi și cele diesel.

Foarte îngrijorător este topul poluării cu NO2, unde România ocupă 3 poziții din primele 5 la nivel european. București, Cluj-Napoca și Brașov sunt printre cele mai poluate orașe europene cu NO2 (substanță clasificată drept cancerigen de mare risc de Organizația Mondială a Sănătății).

De asemenea, București, Brașov și Cluj au fost, în anul 2018, în top 5 cele mai poluate orașe europene pentru emisiile de NO2, poluare cauzată în special de mașinile vechi alimentate cu motorină.

Sunt concluziile unei ample cercetări în care au fost incluse 432 de orașe europene, 21 dintre acestea fiind din România. Studiul este realizat de compania europeană de cercetare CE Delft, la comanda Alianței Europene de Sănătate Publică și a unui consorțiu de organizații neguvernamentale din 10 țări europene, printre care și Observatorul Român de Sănătate.

Studiul european concluzionează că reducerea poluării aerului ar trebui să devină o prioritate de sănătate publică în orașele Europei.

Rezultatele sunt relevante și în contextul pandemiei COVID-19, cercetările arătând că o calitate inferioară a aerului poate crește mortalitatea în cazurile de COVID-19.

Introducerea unor politici de transport la nivelul orașelor afectate poate îmbunătăți considerabil și rapid calitatea aerului, se mai arată în studiu. Astfel, o creștere de doar 1% a numărului de mașini într-un oraș duce la creșterea costurilor sociale cauzate de poluarea aerului cu 0,5%.

O altă recomandare a studiului CE Delft este construirea unei rețele de monitorizare a calității aerului, în prezent existând prea puține astfel de stații de monitorizare. Observatorul Român de Sănătate este partener în cadrul rețelei Aerlive de monitorizare a calității aerului în București și a lansat campania Ce Aer Respir pentru a construi o rețea similară în Cluj-Napoca.

Detaliile cercetării pentru fiecare oraș pot fi consultate pe site-ul cleanair4health.eu, orașele românești incluse în acest studiu fiind: București, Timișoara, Brașov, Cluj, Iași, Ploiești, Craiova, Oradea, Arad, Galați, Pitești, Baia-Mare, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Satu Mare, Călărași, Giurgiu, Focșani, Alba Iulia și Bistrița.