Medicii de la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin au fost avertizați de conducere că "li se interzice să își folosească numele și imaginea pentru a susține partide politice". O adresă oficială în acest sens, semnată de managerul interimar al spitalului, directorul medical și directorul de îngrijiri a fost făcută publică de ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Spitalul din Drobeta Turnu SeverinFoto: Spitalul Judetean Drobeta Turnu Severin

Conținutul integral al adresei oficiale semnate de conducerea Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin:

"Ținând cont că în perioada electorală au apărut în media cadre medicale care și-au folosit numele și imaginea proprie susținând partide politice, precizăm următoarele:

În îndeplinirea sarcinilor de serviciu, fiecare angajat are obligația să cunoască și să respecte prevederile legale incidente activității sale, să le aplice și să se asigure că nu realizează nicio activitate care ar putea conduce la implicarea instutuției sau a personalului acesteia în orice fel de activități de a aduce prejudicii de imagine.

Personalul este obligat să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios, cultural sau de altă natură, în exercitarea atribuțiilor funcției.

Conform art. 18 și 19 din Codul de Etică și Deontologie Profesională al Spitalului Județean de Urgență Dr. Turnu Severin, personalului îi este interzis:

- să furnizeze sprijin logistic candidaților la funcțiile de demnitate publică.

- în considerarea funcției pe care o deține, personalul are obligația de a nu permite utilizarea numelui sau imaginii proprii în scopuri electorale.

În subsidiar, vă rugăm să faceți toate demersurile necesare pentru a preveni apariția oricărei forme de conduită care contravine Codului sau Regulamentelor de Organizare și Funcționare și solicităm până la data de 1.10.2020, ora 15:00, să comunicați conducerii că ați informat toate cadrele medicale cu privire la cele de mai sus, prin semnătura de aducere la cunoștință a fiecărui cadru medical."

Adresa este semnată de managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, Eleonora Bobîlcă - Mohora, de directorul medical Constantin Păsărin și de directorul de îngrijiri, Elena Bololoi.

"Conducerea Spitalului Județean Mehedinți a trecut la amenințări și intimidări! Mai mult chiar, practică mascat cenzura! Cei din conducerea spitalului îi amenință 'voalat' pe medicii care în timpul lor liber și-au exprimat niște opțiuni! Nu voi permite ca acest comportament abuziv să fie practicat în continuare și voi semnala aceste presiuni ministrului Sănătății Nelu Tătaru! Cam astea sunt preocupările celor din conducerea Spitalului Județean Mehedinți! Nu contează că ar trebui să se preocupe de sănătatea mehedințenilor, în plină pandemie, sau să asigure condiții minime de igienă! Nu, singura lor preocupare constă în amenințări și intimidări! Somez public conducerea spitalului Județean Mehedinți să renunțe la practicile 'comuniste' și să se preocupe de sănătatea mehedințenilor!", a scris ministrul Economiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.