Tătaru: Se lucrează la capacitate maximă în spitale

de DP     HotNews.ro
Sâmbătă, 8 august 2020, 18:52 Actualitate | Sanatate


Tataru
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că spitalele din municipiu şi din ţară funcţionează la capacitate maximă, din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19, scrie news.ro.

"Sunt spitale în care se lucrează la capacitate maximă, cum au fost cel din Galaţi, acum nu mai este. Sunt cele din Ploieşti, Piteşti, care sunt pline. Cel din Timişoara, când am fost acum două zile, avea o capacitate de şase din 12 locuri. În general sunt acele judeţe pe care le ştim: Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Galaţi, Braşov şi Bucureşti. Iaşiul are un parcurs pe care îl vedem, cu toate paturile ocupate dar niciun pacient nu este pe ventilator”, a spus ministrul Sănătăţii.

”Înseamnă că avem o situaţie intermediară, care este ventilaţie non-invazivă, dar suportul de oxigen este absolut necesar în această patologie. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă, aceşti pacienţi sunt trecuţi pe secţii, iar cei care se agravează ocupă aceste paturi", a adăugat ministrul Sănătăţii.

El a recunoscut că au fost zile în care a fost necesar transferul pacienţilor cu COVID-19 atât cu echipaje aeromedicale, cât şi cu echipe medicale care circulă pe cale rutieră.

"Acolo unde a fost lipsă de locuri în ATI, am dirijat şi către Sibiu şi către Oradea, către Cluj. În această săptămână am fost în vizită la Cluj, Timişoara, Iaşi, pentru a putea vedea şi capacitatea de extindere a ATI şi pentru a identifica, să spunem, şi spitale de linia a patra care să preia pacienţi la un moment dat. Suntem pregătiţi pentru aceste situaţii dar, repet, nu trebuie să ne lăsăm în această bază. Această pandemie se tranşează în prespital", a declarat Nelu Tătaru.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2410 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    pai atunci (Sâmbătă, 8 august 2020, 22:26)

    martel55 [utilizator]

    cum vreti sa incepeti scolile cu 30 delevi in clase si trei schimburi (in destul de multe scoli) daca voi ati deja capacitatea amxima in spitale? sau le deschidem 2 spatamani pana la alegeri si dupa aia cand incepe dezastrul le inchidem iar?asta in timp ce 5 luni de zile ati frecat-o aiurea fara sa faceti nimic pentru a asigura minimie conditii de siguranta in scoli


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by