"Depresia este o realitate. Este foarte ok să mergi la psiholog și la psihiatru!" Este semnalul de alarmă tras de Radu Gănescu, președintele uneia dintre cele mai mari asociații de pacienți din România. Din cauză că depresia este privită adesea ca un moft sau ca o perioadă de tristețe care va trece de la sine, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, condusă de Radu Gănescu, a inițiat campania "Depresie, nu impresie". Andreea Raicu, Marius Manole, Andreea Marin, Elena Lasconi și Petronela Rotar s-au alăturat campaniei și au mărturisit că au suferit de depresie. În România, numărul persoanelor care suferă de depresie a crescut de la 1,5% în 2014 la 5% în 2017, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică. Se estimează însă că numărul persoanelor nediagnosticate este mult mai mare. Specialiștii numesc depresia "boala secolului".

Marius Manole marturiseste ca a suferit de depresieFoto: Hotnews

Aproape 300 de milioane de oameni suferă de depresie la nivel mondial, iar numărul celor care se sinucid ajunge la aproape 800.000, spune Organizația Mondială a Sănătății. Numărul persoanelor nediagnosticate este însă mult mai mare. Motivul este simplu: depresia este privită în majoritatea situațiilor ca un moft sau ca o perioadă de tristețe care va trece. Dar nu trece.

"Depresia este o REALITATE. Este foarte ok să mergi la psiholog și la psihiatru. Avem nevoie să existe o echipă multidisciplinară în tratarea depresiei și avem nevoie de ajutorul autorităților pentru a spriji pacienții care au această afecțiune." - Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, una dintre cele mai mari asociații de pacienți din România, care a inițiat campania "Depresie, nu impresie".

"Depresia nu e diferită de alte boli și trebuie luată în serios. Nimeni nu este scutit de depresie. Din păcate, în România, suntem departe de o cultură a sănătății mintale." - dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

"Deși aveam tot, simțeam o nefericire. Nu înțelegeam de unde vine și parcă trăia altcineva viața în locul meu. Nu am ajuns la psihiatru, ci la psihologi. Târziu am înțeles că e un dezechilibru chimic. Am avut apropiații alături" - Marius Manole, actor, a suferit de depresie.

"Nu am suferit de depresie, ci sufăr de depresie. Acum am ajuns la un moment de maturitate și o pot gestiona." - Greta Goran, blogger.

Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice

"Vedem tot mai des persoane în depresie, iar dacă vorbim despre pacienții cronici, în cazul lor, această stare este și mai accentuată. Chiar dacă multă lume crede că depresia este doar o stare proastă trecătoare și un moft, nu este așa. În această perioadă complicată de pandemie, lucrurile se agravează. Am demarat această campanie pentru a ajuta oamenii să înțeleagă că depresia este o afecțiune serioasă, iar cei care se confruntă cu ea au nevoie de ajutor. În plus, autoritățile ar trebui să susțină și să deconteze terapia psihologică pentru depresie", atrage atenția Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

Depresia vine la pachet cu o serie de prejudecăți:

  • Multe persoane care suferă de depresie au impresia că nu sunt în stare de nimic.
  • În necunoștință de cauză, mulți oameni folosesc greșit termenul "depresie" și sunt "deprimați" dacă pierd un meci de fotbal, dacă nu le stau bine hainele, dacă li s-a rupt o unghie sau dacă nu au ketchup în frigider.
  • Apropiații celor care suferă de depresie au impresia că această tristețe este un alint, un moft sau un capriciu și vor doar să fie în centrul atenției.

"Oamenii nu vorbesc despre depresie din cauză că nu îi înțeleg gravitatea"

Campania "Depresie, nu impresie", inițiată de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, conține un video de prezentare și o miniserie de podcast.

Mărturisirile Andreei Raicu, Andreei Marin, Elenei Lasconi, Petronelei Rotar, ale lui Nuami Dinescu și Marius Manole pot fi ascultate aici:

Personajul principal al podcast-ului este Greta Goran. "Am 34 de ani, iar de 20 fac terapie constantă pentru depresie. De 8 ani iau și medicamente. Depresia nu este un alint, o invenție sau o cerșire de atenție, cum cred mulți. Mi-ar plăcea să nu ne mai fie rușine să spunem că avem depresie și aș vrea cei din jur să fie mai atenți la vorbele lor", spune Greta Goran.

O parte componentă importantă a campaniei este și lansarea unui grup pentru aparținătorii celor care suferă de depresie: Prieteni cu depresie.

Depresia este o afecțiune reală și trebuie tratată cu terapie și, când e cazul, cu medicamente.

"Oamenii nu vorbesc despre ea pentru că nu îi înțeleg gravitatea. Faptul că e nevăzută, nepalpabilă, face ca problema aceasta de sănătate să nu fie luată în serios", subliniază dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

Pacienții cronici, mai expuși la anxietate sau chiar la depresie în perioada pandemiei

Pandemia de coronavirus poate fi extrem de stresantă pentru unii oameni. Pacienții cronici sunt mai afectați de stări de anxietate și chiar depresie din cauza izolării îndelungate și a accesului dificil la serviciile medicale.

"Traversăm o perioadă dificilă și persoanele cu boli cronice sunt cele mai vulnerabile, fizic și emoțional. Atenție! Depresia nu este o glumă. Este important să apelăm la serviciile specialiștilor acum și în orice moment ne simțim depășiți desituație. În plus, dacă cineva apropiat nouă suferă de depresie, să nu ignorăm. Să nu avem impresia că e o stare care va trece la un moment dat. Ignoranța are consecințe grave", explică Radu Gănescu, președinte COPAC.

Proiectul "Depresie, nu impresie" este o inițiativă a Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice și este sprijinită de Janssen.