161.038 de candidaţi au fost prezenţi luni la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, iar 11.490 (6,7%) de candidați nu s-au prezentat la examen, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. Dintre cei care au lipsit, 166 de candidați se află în izolare, iar alți 18 sunt spitalizați/carantinați.

Evaluarea Nationala - Scoala 80 - 3Foto: Hotnews

Un singur candidat a avut temperatura peste maximul admis, care e 37,3, iar acesta va susține examenul în etapa specială (29 iunie - 4 iulie).

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 3 (trei) candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă - Limba și literatura maternă - va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Evaluarea Națională 2020 - calendarul și procedura legată de depunerea contestațiilor

  • Examenul începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română.

  • Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică.

  • 10.294 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține joi, 18 iunie, proba la Limba și literatura maternă.

  • Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen.

  • Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

  • Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

    Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

  • Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.