​Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER), care reprezintă cele mai mari 19 fabrici de medicamente din țară, condamnă ceea ce numește "încercările amatoriste de a discredita medicamentele Paracetamol, Ibuprofen și Hidroxiclorochină. Aceste medicamente, produse și în România, și-au arătat eficiența de zeci de ani de zile, iar acum sunt speranțe reale pentru tratamentul COVID-19", afirmă reprezentanții PRIMER.

Plaquenil (Hidroxiclorochina)Foto: Profimedia Images

Producătorii de medicamente consideră că "este în plină desfășurare o campanie de discreditare a celor trei medicamente care și-au dovedit eficiența în indicațiile pentru care sunt folosite, unele dintre ele de peste 30 de ani".

"Paracetamol, Ibuprofen și Hidroxiclorochină, pe lângă indicațiile uzuale din prospect, încep să își dovedească eficiența și in tratamentul COVID-19", afirmă dr. Dragoș Damian, directorul executiv al PRIMER.

"Rugăm pacienții și populația în general să nu dea crezării încercările de denigare ale celor trei medicamente, încercări care fac parte dintr-un curent mai larg de a înlocui medicamentele ieftine cu versiuni mai scumpe care nu au neapărat valoare adăugată. În cazul în care apar efecte secundare sau reacții adverse recomandăm bineînțeles consultarea medicului sau a farmacistului", a mai adaugat reprezentantul PRIMER.

Paracetamol și Ibuprofen "sunt antitermice și antialgice eficiente în tratamentul simptomelor produse de SARS-CoV 2, iar Hidroxiclorochina, care este studiată în mai mult trialuri clinice, inhibă la anumite nivele virusul care provoca boala", arată reprezentanții producătorilor de medicamente.

Reprezentanții PRIMER subliniază, de asemenea, că "toate cele trei medicamente sunt extrem de ieftine: Paracetamol costa aproximativ 25 de bani pe tableta, iar Ibuprofen si Hidroxiclorochina circa 50 de bani".

"Deci, pe lângă faptul că și-au dovedit eficiența terapeutică, aceste medicamente reprezinta soluții de reducere a prețului tratamentului, un aspect deosebit de important având în vedere costurile enorme pentru ținerea sub control a pandemiei la nivel global", adaugă Dragoș Damian.

PRIMER reamintește că, în urmă cu două luni, "un 'studiu' arăta că ibuprofenul este periculos, pentru ca mai recent informațiile analizate să contrazică ipotezele de plecare. De curând, un alt 'studiu' a f[cut ca Organizația Mondială a Sănătății să scoată Hidroxiclorochina din protocolul de tratament al Covid-19, pentru ca la numai câteva zile să se demonstreze că datele inițiale nu sunt concludente".

"Această discreditare a medicamentelor populare, sigure și eficiente și mai ales ieftine, este o poveste mai veche. Pe parcursul timpului au apărut numeroase 'studii' și 'analize' care dădeau drept periculoase medicamente precum Acidul acetilsalicilic, Nimesulid, Paracetamol și altele, pentru ca mai apoi să se demonstreze că datele analizate nu pot conduce la astfel de concluzii", mai spun reprezentanții producătorilor de medicamente din România.

Paracetamol și Ibuprofen sunt medicamente care nu necesită prescripție medicală, "sigure și eficiente dacă sunt utilizate conform indicațiilor din prospect, iar Hidroxiclorochina trebuie administrată doar la indicația medicului", mai precizează reprezentanții PRIMER.

PRIMER reunește cele mai importante 19 fabrici de medicamente din România: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, Tis Pharmaceutical, Vim Spectrum, Zentiva. Președintele PRIMER este Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente.

Citește și: