Managerul maternității „Elena Doamna”, unitatea medicală în care lucrează Diana Popovici, care a scris pe Facebook că a tratat o pacientă fără echipament, susține că protocolul a fost respectat, spunând că, într-adevăr nu există echipamente de protecție pentru medici. Cât despre echipamente, managerul spitalului, Gabriel Martinescu a recunoscut că nu sunt în spital, pentru că nu are de unde cumpăra, potrivit Mediafax.

Managerul Maternității „Elena Doamna” din Iași susține că pacienta la care face referire medicul Diana Popovici, în postarea sa de pe Facebook a ajuns la unitatea medicală cu nașterea declanșată și le-a spus medicilor că s-a întâlnit cu o verișoară care era în autoizolare, dar care nu avea niciun stimptom de boală. „Din anamneză a rezultat că pe 9 martie a intrat în contact cu verişoara ei care se autoizolare din 26 februarie.

Motivul autoizolării verişoarei ei era de fapt întoarcerea din Italia, dintr-o zonă, cred Veneto, unde a stat o zi. Practic, pe parcursul autoizolării verişoara nu a prezentat niciun fel de boală. Nu a fost simptomatică, dar ulterior celor 14 zile s-a dus şi a solicitat să fie testată dar a fost considerată nesuspectă. Practic, pacienta noastră nu a intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID 19, vorbim doar de o speculaţie şi o stare de anxietate şi panică.

", a declarat presei Gabriel Martinescu, managerul Maternității Elena Doamna din Iași. Femeia a fost testată atât pentru gripă, cât și pentru noul tip de coronaviru, iar pe tot parcursul anamnezei, cât și a nașterii medicii de la Elena Doamna au ținut legătura cu cei de la Spitalul de Boli Infecțiioase. Proba pentru testul privind noul tip de coronavirus a fost prelevată de către cei din maternitate și trimisă spre examinare la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

„Nu s-a prezentat ca o pacientă simptomatică. S-a făcut un test gripal rapid, care a fost negativ şi acela. Am eliminat şi posibilitatea unei gripe sezoniere sau a unei alte patologii. Mai mult, am solicitat Spitalului de Boli Infecţioase să facă un test pentru infecţie COVID 19, ca să fim liniştiţi.", a precizat managerul. Atât mama, cât și bebelușul sunt în stare bună, potrivit sursei citate, iar protocolul a fost respectat.

Cât despre echipamentele de protecție, Martinescu a recunoscut că în maternitatea pe care o conduce nu sunt, pentru că nu are de unde să achiziționeze. "Nu avem cum să avem echipamente dacă cererea din piaţă a crescut exagerat din panica asta, iar producţia şi exporturile nu mai sunt. E o stare de fapt. (...) Lipsa de echipamente nu este un subiect tabu, este un subiect real, este vorba de lipsa de echipamente şi materiale sanitare.

Am mai propus ca fiecare spital să nu mai acţioneze ca un spital individual. Trebuie să gestionăm situaţiile la nivel municipal, judeţean, regional. Adică un spital are un stoc pe care nu-l foloseşte, să-l poată pune la dispoziţia spitalului care are nevoie de acele materiale. Adică să creăm un circuit al materialelor mult mai uşor, adică să nu blocăm spitale mari, universitare, cum e cel de Infecţioase, care e fără, poate, dezinfectanţi sau echipamente, dar sunt spitale mici care nu le folosesc dar le au în stoc.

", a mai declarat Gabriel Martinescu, managerul Maternității Elena Doamna. Un medic ginecolog din Iași, pus în situația de a intra în sala de nașteri pentru a acorda ajutor unei gravide care avusese contact cu o persoană venită din Italia, a scris pe Facebook faptul că nu există echipament de protecție și nici teste pentru COVID-19: „Dumnezeu cu mila”, spune Diana Popovici.