Bâlbâieli ale autorităților de la București. După ce inițial zone din Franța, Spania și Germania erau „zone roșii” în informările oficiale, ele au fost scoase de pe listă.

FrantaFoto: Captura Google Maps

În cursul dimineții secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat că zonele roșii vor fi extinse și vor include nordul Franței și Madridul.

„Vom extinde și zona galbenă și zona roșie. Zona roșie va cuprinde și Nordul Franței și Madridul, iar restul din Franța, Germania și Spania va fi zonă galbenă. Cei care vor veni de acolo, vor avea în țară regim de izolare la domiciliu cei din zona galbenă, iar cei din zona roșie carantină instituționalizată. Umează ca mâine dimineață să facem acest ordin ca să lărgim aria”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru. la Digi 24. El a adăugat că ar putea fi anulate și cursele aeriene din și spre aceste zone.

De asemenea, o imagine postată pe Facebook-ul Ministerului Sănătății arăta că zone din Franța, Spania și Germania sunt „roșii”.

Ulterior aceasta a fost ștearsă, iar Grupul de Comunicare Strategică a precizat că până în acest moment nu s-a luat însă nicio decizie referitoare la includerea în zonele roșii, respectiv cele care presupun carantina instituționalizată timp de 14 zile a cetățenilor care revin din regiuni ale Franței, Germaniei și Spaniei.

O astfel de decizie referitoare la actualizarea zonelor de risc (zone roșii/zone galbene) poate fi luată numai la nivelul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, în urma unor evaluări meticuloase a evoluției răspândirii noului coronavirus (COVID-19), se arată într-un comunicat al Grupulului.