La acest moment nu se pune problema închiderii mall-urilor, dar este posibil să se ajungă și la o astfel de măsură, dacă se vor răspândi consistent cazurile de coronavirus, a declarat duminică secretarul de stat Raed Arafat, în condițiile în care au fost anunțate mai multe măsuri, precum interzicerea adunărilor cu mai mult de 1.000 de participanți.

mallFoto: sibiu100%

"Cât despre mall-uri, teatre, alte locuri, aceste locuri nu sunt prevăzute acum de aceste măsuri, dar este posibil, dacă vedem că există o răspândire comunitară consistentă, să se ajungă la aceste măsuri. La acest moment nu sunt luate în considerare”, a declarat Raed Arafat, răspunzând unei întrebări.

Până la acest moment în România au fost confirmate 13 cazuri de coronavirus, iar duminică autoritățile au anunțat măsuri fără precedent pentru a limita extinderea bolii.

  • Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1.000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.
  • Evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la direcțiile locale de sănătate publică.
  • Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.
  • Nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor. Aparținătorii pacienților nu pot face vizite în spitale.
  • Se suspendă cursurile în școlile în care se confirmă 1 sau mai multe cazuri de coronavirus.

Aceste măsuri sunt valabile până la 31 martie, cu posibilitatea prelungirii.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15 persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12.734 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Se observă o ușoară scădere atât a numărului persoanelor aflate în carantină instituționalizată, cât și a celor aflate si în izolare la domiciliu, ca urmare a împlinirii termenului de 14 zile de la intrarea în aceste proceduri pentru persoanele care au venit în țară începând cu 22 februarie, potrivit autorităților.