​Bărbatul de 71 de ani din Suceava infectat cu noul coronavirus fusese în Italia la tratament oncologic și a revenit în țară cu un autocar. Acum, spun medicii din Iași, are simptomele unei gripe mai ușoare, notează Mediafax.

Coronavirus in ItaliaFoto: Profimedia

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Carmen Dorobăț, unitatea medicală la care a fost transferat pentru tratament și observație bărbatul din Suceava, a declarat joi presei că pacientul are febră și tușește, iar boala se manifestă ca o gripă ușoară.

„Nu este într-o stare generală care să ne pună probleme în momentul de față, primește tratament specific și de suport și bineînțeles îl supraveghem conform procedurilor, de către cadrele medicale care se găsesc în zona respectivă. Infecția cu coronavirus pe care o îngrijim în momentul de față apare ca o gripă, dar nu ca o formă gravă de gripă, este vorba despre febră, dar nu peste 39 de grade, tuse, dureri articulare și din câte am înțeles și de la colegii de la Suceava, nu a fost vorba despre o înrăutățire a situației sale clinice din momentul în care a fost depistat până în momentul în care eu vorbesc cu dumneavoastră", a spus Dorobăț.

Potrivit unor surse medicale, bărbatul a fost diagnosticat cu Boala Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic, și fusese în Italia pentru tratament.

„În ceea ce privește bolile asociate ale pacientului din câte am văzut din foaia de observație este vorba despre o patologie asociată care este stăpânită din punct de vedere terapeutic și s-a îngrijit din acest punct de vedere", a declarat Carmen Dorobăț.

Potrivit acesteia, acum la Iași mai sunt în lucru încă 13 probe prelevate de la persoanele care au intrat în contact cu bărbatul întors din Brescia cu un autocar.

Între timp, la Suceava continuă ancheta epidemiologică.