Deputatul USR Emanuel Ungureanu a publicat luni pe Facebook noi imagini despre care spune că au fost făcute la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, imagini în care se văd ploșnițe și șobolani pe holuri. Deputatul cere demiterea managerului spitalului, cât și a șefului DSP Cluj.

Imagini din Spitalul de Copii ClujFoto: Facebook - Emanuel Ungureanu

„L-a văzut cineva în aceste zile pe Șobolanul Dominic în vizită la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca? Copiii operați pe secția de Chirurgie din cadrul Clinicii Pediatrie 1 s-au întâlnit în luna noiembrie a anului trecut cu acest șobolan care vizita destul de des vitrina cu bunătăți de pe culoarul infect de la intrare. L-au poreclit Dominic. Seara, mamele îngrozite, le-au interzis odraslelor să părăsească saloanele pentru că pe scări se jucau ploșnițele și șobolanul Dominic. Zilele acestea se pare că vietățile au revenit în spital cu ocazia zilei de 1 Martie”, a scris deputatul Emanuel Ungureanu în postarea care însoțește imaginile.

„Am adăugat la imaginile terifiante cu ploșnițele și șobolanii din spital, pătuțurile înguste și complet nepotrivite pentru mame și copii. Dincolo de orice glume amare, cer din nou demiterea urgentă a managerului Spitalului Clinic de Copii Cluj-Napoca, Aldea și a monumentului de incompetență, Moisescu, șeful DSP Cluj! Incompetența și mizeria, ucid! Este urgent să construim în Cluj-Napoca un spital de copii monobloc. Urgent! Am propus autorităților locale și județene 2 parcele de teren viabile, voi mai propune încă 2!!! Avem unde să construim, voință să fie!”, a mai scris Emanuel Ungureanu.