Copiii vor fi vaccinați cu vaccinurile din Calendarul Național numai cu consimțământul părinților, iar părinții care refuză să își vaccineze copiii trebuie să meargă la consiliere pe tema vaccinării. În caz contrar, ei riscă să fie amendați cu sume între 1.000 și 10.000 de lei, în trepte, în funcție de numărul refuzurilor. Refuzul vaccinării și după consiliere poate fi sancționat cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei, decizia urmând să fie luată de Comisia de vaccinare din județul respectiv. Proiectul legii vaccinării, blocat în sertarele Camerei Deputaților de 2 ani și jumătate, a fost deblocat - o întâlnire tehnică, la care presa nu a avut acces, a avut loc luni la Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.

VaccinareFoto: AGERPRES

Proiectul ar urma să intre la votul final în plen săptămâna viitoare, au declarat surse politice pentru HotNews.ro. Proiectul nu va aduce obligativitatea vaccinării, deoarece consensul politic a fost obținut pe o formă care nu prevede obligativitatea, ci doar recomandarea vaccinării cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național și o serie de sancțiuni (amenzi) pentru părinții care refuză atât vaccinarea, cât și consilierea pe această temă, au precizat surse politice pentru HotNews.ro.

O eventuală prevedere ca accesul copiilor nevaccinați să fie interzis în școli și grădinițe, dorită de unele voci, risca să fie neconstitutională și ar fi încălcat dreptul acestora la educație, astfel că nu va apărea în lege, au mai explicat pentru HotNews.ro sursele citate.

Proiectul de lege prevede vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național, dar numai cu consimțământul scris al părinților.

Părinții care refuză vaccinarea vor trebui să meargă la consiliere pe tema vaccinării, iar în cazul în care refuză de mai multe ori acest lucru, riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei, în trepte, în funcție de numărul refuzurilor.

Refuzul vaccinării și după consiliere poate fi sancționat cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei, decizia urmând să fie luată de Comisia de vaccinare din județul respectiv.

Aceasta este forma în care proiectul de lege a ieșit din ședința tehnică de astăzi din Comisia de Sănătate, care s-a ținut cu ușile închise (presa nu a avut acces), potrivit surselor HotNews.ro.

Prevederile-cheie din proiectul de lege:

  • Recomandarea de vaccinare cu vaccinurile incluse în Calendarul Național de Vaccinare pentru copii, vaccinurile impuse de situații epidemiologice care implică vaccinarea și vaccinurile pentru personalul medico-sanitar.
  • Copiii vor putea fi vaccinați doar după ce părinții își dau consimțământul.
  • Părinții care refuză vaccinarea trebuie să se informeze. Părinții care refuză vaccinarea copiilor vor trebuie să meargă la informări pe tema vaccinării.
  • Părinții care refuză de mai multe ori să meargă la consiliere pe tema vaccinării vor fi amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei.
  • Refuzul vaccinării și după consiliere poate fi sancționat cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei. Decizia va aparține Comisiei de vaccinare din județul respectiv.
  • Autoritățile locale riscă și ele amenzi dacă nu vor asigura consilierea părinților care refuză vaccinarea - prin medicii de familie, medicii școlari, medicii din Direcțiile de Sănătate Publică.
  • Accesul copiilor nevaccinați în școli și grădinițe, interzis în caz de epidemie. Chiar dacă nu prevede obligativitatea, legea va interzice accesul unui copil nevaccinat în comunitate (grădiniță sau școală) în cazul în care în comunitatea respectivă are loc o epidemie.
  • Stocuri de vaccinuri pe cel puțin un an. De asemenea, autoritățile vor trebui să asigure un stoc de vaccinuri cel puțin egal cu necesarul anual, au precizat sursele citate, pentru HotNews.ro.

Categoriile de vaccinări recomandate în proiectul legii vaccinării:

  • vaccinările cuprinse în Calendarul Național de Vaccinare pentru copii;
  • vaccinările impuse de situații epidemiologice care implică vaccinarea ca masură de intervenție în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;
  • vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unitățile sanitare publice și private;
  • vaccinările pentru alt personal din unitatile publice și private care prin natura atributiilor sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție ce ar putea pune in pericol sanatatea publica, stabilite prin Hotarare de guvern.

Proiectul legii vaccinării, elaborat de Ministerul Sănătății, a fost aprobat de Guvern pe 9 august 2017 și a ajuns la Parlament o zi mai târziu. Pe 23 octombrie 2017, el a fost adoptat de Senat, apoi a ajuns la Camera Deputaților (for decizional) unde stă blocat de peste 2 ani și jumătate. În prezent, proiectul se află în sertarul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, unde termenul de depunere a raportului ar fi trebuit să fie 7 noiembrie 2017, iar apoi să meargă în plen.

În România, vaccinarea se face conform Calendarului Național de Vaccinare, elaborat de Ministerul Sănătății:

I.Vaccinuri care se fac în primul an de viață:

1.Vaccinuri care se fac în maternitate:

  • Vaccinul hepatitic B (Hep B) - se administrează nou-născuților, în primele 24 de ore de viață.
  • Vaccin de tip Calmette Guerrin (BCG) - se administrează nou-născuților, în primele 2-7 zile de viață.

2.Vaccinuri care se fac la medicul de familie:

  • Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) - prima doză - se administrează bebelușilor la vârsta de două luni
  • Vaccinul pneumococic - prima doză - se administrează bebelușilor la vârsta de două luni
  • Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) - a doua doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 4 luni
  • Vaccinul pneumococic - a doua doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 4 luni
  • Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) - a treia doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 11 luni
  • Vaccinul pneumococic - a treia doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 11 luni
  • Vaccin rujeolic-rubeolic-urlian, viu atenuat (ROR) - prima doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 12 luni

II.Vaccinuri care se fac după primul an de viață:

  • Vaccin rujeolic-rubeolic-urlian, viu atenuat (ROR) - a doua doză - se administrează copiilor între 5 ani și 7 ani
  • Vaccinul tetravalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI) / VPI - se administrează copiilor la vârsta de 6 ani
  • Vaccinul poliomielitic (inactivat) VPI - se administrează copiilor la vârsta de 8 ani
  • Vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular (DTPa) pentru adulți - se administrează la 14 ani

Precizări ale MS:

  • Vaccinul pneumococic conjugat va fi inclus în calendarul național de vaccinare în funcție de fondurile disponibile.
  • Copiii cu vârsta de 6 ani care au în antecedentele vaccinale o doză de DTPa la 4 ani vor fi vaccinați cu VPI, iar cei care nu au în antecedentele vaccinale o doză de DPTa vor fi vaccinați cu DTPa-VPI.
  • Copiii cu vârsta de 8 ani care au în antecedentele vaccinale o doză de DTPa la 4 ani vor fi vaccinați cu VPI (copiii care nu au fost școlarizați în clasa pregătitoare).

Vaccinurile din Calendarul național sunt teoretic gratuite, dar ele nu se găsesc întotdeauna la medic

Potrivit Ministerului Sănătății, costul tuturor vaccinurilor care figurează în Calendarul Național de Vaccinare este suportat de către statul român. În țara noastră au existat, însă, și cazuri, când o parte dintre aceste vaccinuri au lipsit temporar din maternități sau de la medicii de familie, cazuri în care părinții copiilor au fost nevoiți să le cumpere.

Cel mai recent exemplu este vaccinul împotriva gripei, care a fost de negăsit timp de câteva săptămâni, toamna trecută, atât în cabinetele medicilor de familie (unde este administrat gratuit categoriilor considerate cu risc - copii, persoane peste 65 de ani, bolnavi cronici de toate vârstele, femei însărcinate). În toamna trecută, cererea pentru vaccin a fost neașteptat de mare, iar stocurile s-au epuizat rapid. Până să sosească noi comenzi, vaccinul a fost de negăsit. (Pe larg aici)

În vara anului 2018 spre exemplu, în maternitățile din România nu se găsea vaccinul hepatitic B (Hep B), care se administrează nou-născuților, în primele 24 de ore de viață. (Pe larg aici)

În toamna anului 2018, medicii se plângeau că vaccinul hexavalent, care se administrează bebelușilor la vârsta de 4 luni, nu se găsea în cabinetele medicilor de familie din București. (Pe larg aici)

De asemenea, în ultimii ani s-au înregistrat, periodic, discontinuități în aprovizionarea medicilor de familie cu vaccinul ROR (rujeolic-rubeolic-urlian), în condițiile în care România traversează, de 3 ani și jumătate, cea mai gravă epidemie de rujeolă de pe continent.

Calendarul Național de Vaccinare reprezintă programul oficial, recomandat pentru vaccinarea tuturor persoanelor eligibile, în funcție de vârstă. El se stabilește în funcție de situația epidemiologică a bolii ce poate fi prevenită prin vaccinare, de factorii care influențează răspunsul imun postvaccinal și de disponibilitatea vaccinului. Calendarul de vaccinări este revizuit periodic.

Calendarul Național de Vaccinare este disponibil integral pe site-ul Ministerului Sănătății: http://desprevaccin.ro/calendar-vaccinare/

A doua categorie: Vaccinurile opționale. Nu sunt asigurate gratuit, dar sunt recomandate de Ministerul Sănătății

În afara vaccinurilor incluse în Calendarul Național de Vaccinare, care sunt recomandate de Ministerul Sănătății și sunt asigurate gratuit, de cele mai multe ori, în maternități și în cabinetele medicilor de familie, există și o a doua categorie de vaccinuri - vaccinurile opționale.

Vaccinurile opționale nu sunt asigurate gratuit în maternități și în cabinetele medicilor de familie, precum cele incluse în Calendarul Național de Vaccinare, dar sunt și ele recomandate de Ministerul Sănătății.

Vaccinurile opționale recomandate de Ministerul Sănătății:

  • Vaccinul Rotaviral - este un vaccin cu virus viu atenuat care protejează împotriva diareei produsă de rotavirus. Se administrează oral, două sau trei doze începând cu primele 6 săptămâni de viață, cu interval de cel puțin 30 de zile între doze.
  • Vaccinul Varicelic - este un vaccin cu virus viu atenuat (tulpina Oka), care protejează împotriva varicelei, boală cunoscută popular sub numele de "bubatul mare" sau "vărsat de vânt". Se fac două doze de vaccin, la distanță de 6 săptămâni. Se administrează injectabil, subcutanat, adulților și copiilor, începând cu vârsta de 9 luni.
  • Vaccinul Meningococic - previne anumite forme de boli produse de meningococ (meningite). În funcție de tipul de vaccin, se administrează una sau mai multe doze, la vârste diferite.
  • Vaccinul Hepatitic A - se administrează într-o singură doză, cu revaccinare la 6 - 12 luni. Protejează împotriva Hepatitei A (boala mâinilor murdare).
  • Vaccinul HPV - bivalent, tetravalent și nonavalent, se face intramuscular. Se administrează în 2 sau 3 doze, între 9 și 26 de ani. Se poate face și mai târziu, la recomandarea medicului. Protejează împotriva cancerului de col uterin, leziuni precanceroase ale colului, anumite forme de cancer laringian, cancerul vulvar, vaginal, penian, anal. Vaccinul tetravalent protejează și împotriva condilomatezei acuminate (vegetații veneriene).