Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” nu va putea produce un vaccin gripal mai devreme de 7 – 8 ani, admite pentru Europa FM, locțiitorul comandantului instituţiei, colonelul Dragoș-Alexandru Necula.

VaccinFoto: Agerpres

Institutul a fost transferat acum mai bine de 2 ani de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Apărării, devenind astfel unitate militară.

Până la crearea unui vaccin, măcar a celui gripal, e cale lungă. Colonelul Dragoș-Alexandru Necula spune că e nevoie de 150 de milioane de euro pentru echipamente, bani ce ar putea fi atraşi de la Uniunea Europeană. În plus, trebuie aduşi noi cercetători care să găsească noi formule pentru vaccinuri, mai ales că o parte dintre substanţele folosite în trecut la Cantacuzino au fost interzise între timp.

„Nu putem să spunem că se scoate într-un an, doi. Trebuie studii preclinice, în vivo, în vitro, sunt o sumedenie de activităţi premergătoare pentru a scoate acest vaccin pe piaţă. Ori, Armata va scoate un produs la o tehnologie la fel sau mai performantă decât ceea ce este pe piaţă. Acesta este nivelul nostru de ambiţie”, a spus Necula, la Europa FM.