Direcția de Sănătate Publică a decis interzicerea anesteziilor generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale din clinica stomatologică de la Piteşti, unde un copil de 4 ani a intrat în comă după ce i s-a făcut anestezie totală, a anunțat miercuri Ministerul Sănătății. Ministrul Sănătății, Victor Costache, declarase inițial că activitatea clinicii a fost suspendată, însă Ministerul Sănătății a revenit ulterior, precizând că este vorba despre anesteziile generale, nu despre activitatea completă a clinicii.

HotNews.roFoto: Hotnews

Copilul de 4 ani din Pitești care a intrat în comă după o vizită la stomatolog este în moarte cerebrală (nu mai are activitate cerebrală) și respiră doar cu ajutorul aparatelor, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, medicul Raluca Alexandru, pentru HotNews.ro. Ministerul Sănătății a anunțat ieri că micuțului i-a fost făcută anestezie totală la clinica stomatologică, deși această clinică nu are autorizație pentru a face anestezii totale.

Copilului de 4 ani i s-a făcut rău luni, la cabinetul stomatologic din Pitești, la scurt timp după anestezie, iar o asistentă a sunat la 112, băiețelul fiind preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul de Pediatrie din Pitești. De acolo, copilul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti.

Pentru a avea dreptul să facă anestezii totale, cabinetul stomatologic ar fi trebuit să aibă în structura sa o secție ATI (Anestezie-Terapie Intensivă), însă conform autorizației sanitare de funcționare, clinica nu are în structură o astfel de secție.

Copiii atât de mici au nevoie adesea de anestezie totală pentru a sta nemișcați în timpul intervențiilor stomatologice sau a altor tipuri de intervenții medicale, însă cabinetul stomatologic din Pitești nu este autorizat, conform legii, pentru a face anestezii totale.

Clinica stomatologică din Pitești are autorizație sanitară de funcționare (ASF) eliberată de DSP Argeș cu nr.170 din 28.07.2016 pentru obiectul de activitate consultații și tratamente în specialitățile medicină dentară și ortodonție. Din ASF nu reiese că acest cabinet ar avea în structura de functionare o secție de ATI, nici obiectul de activitate anestezie-analgo-sedare, este concluzia la care a ajuns Ministerul Sănătății, după primele verificări.