Președintele Pro România, Victor Ponta, a publicat pe pagina sa de Facebook o adresă a Consiliului Legislativ adresată SGG în care informează executivul că i-a fost solicitat prea târziu avizul asupra ordonanței de urgență pe sănătate.

Sedinta guvern OrbanFoto: Guvernul Romaniei

Mai exact, proiectul de ordonanță a fost înregistrat la Consiliul Legislativ în aceeași zi în care Guvernul Orban a fost demis de Parlament. În documentul publicat de Victor Ponta se precizează că executivul nu mai poate emite ordonanțe de urgență după ce i-a fost retrasă încrederea de către Parlament.

De asemenea președintele Consiliului Legislativ invocă în adresă o serie de prevederi legale potrivit cărora actul normativ ar fi trebuit supus aprobării după primirea avizului din partea instituției pe care o conduce.

Victor Ponta anunță „o veste foarte bună”, susținând că „Ordonanța de Urgență de distrugere a Sistemului de Sănătate NU poate să intre în vigoare”. Potrivit acestuia, măsura adoptată de Guvernul Orban marți seara era un „dezastru” atât pentru sistemul public cât și pentru spitalele private.