Spitalele din București "aruncă zilnic mii de litri de sânge contaminat și alte deșeuri infecțioase în sistemul de canalizare", ceea ce înseamnă o "bombă biologică", acuză deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. În replică, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica, a declarat marţi, pentru Agerpres, că Departamentul juridic a finalizat o plângere penală care va fi depusă "cel târziu" miercuri împotriva celor care "denigrează" unitatea medicală.

HotNews.roFoto: Hotnews

Emanuel Ungureanu a postat, pe pagina sa de Facebook, și imagini cu sânge vărsat în chiuvetă, despre care spune că sunt de la Spitalul Universitar de Urgență din București: "În imaginile pe care le vedeți aici, sângele din sălile de operație, contaminat cu diferite bacterii periculoase din Spitalului Universitar de Urgență București dar și alte fluide biologice contaminate sunt evacuate în sistemul de canalizare prin intermediul chiuvetelor sau chiar ale WC-urilor, fără să se respecte procesul de decontaminare!"

Deputatul USR afirmă că "pericolul pentru sănătatea publică este unul uriaș" și lansează un apel către "Direcțiile de Sănătate Publică din București și din toate județele României să demareze un control împreună cu Ministerul Sănătății și al Mediului pentru a avea urgent o analiză a dimensiunilor acestui dezastru cu implicații catastrofale pentru sănătatea publică".

"Din informațiile pe care le dețin, cu excepția Spitalului Foișor din București, toate celelalte unități sanitare din capitala României nu respectă normele legale stabilite prin OMS 1226/2012 care stabilesc clar cum ar trebui să fie evacuate deșeurile infecțioase cu un potențial toxic uriaș", adaugă Emanuel Ungureanu.

Emanuel Ungureanu mai spune că așteaptă "un control urgent la DSP București la Spitalul Universitar de Urgență București, unitate sanitară amendată acum câteva zile pentru grave neglijențe privind modul în care sunt tratați pacienții după ce mor în acest spital. Din păcate, multe din deșeurile toxice provenite din spitalele României ajung la gropile de gunoi ale orașelor și de acolo contaminează aerul, pânza freatică și solul! Este inutil să vă spun că TOATE unitățile sanitare care aruncă sângele contaminat în canalizare au fost acreditate de ANMCS-ul lui Cepoi pe bani grei și că nu a existat niciun fel de monitorizare din partea acestei autorități cu privire la procedurile de decontaminare. Ce să mai spun de Inspecția Sanitară de Stat sau Direcțiile de Sănătate Publică, habar nu au ce se întâmplă în aceste unități sanitare cu sângele contaminat și dacă au habar nu iau măsuri pentru că fiecare spital este feuda unui manager numit de o gașcă politică!"

Emanuel Ungureanu amintește că a filmat, în toamna anului trecut, la Spitalul Județean de Urgență din Cluj, unde "în zona de colectare a deșeurilor menajere din spital am găsit pansamente îmbibate cu sânge contaminat, mănuși folosite la manevre chirurgicale, perfuzoare și alte materiale contaminate biologic".

https://www.facebook.com/1213299995450587/posts/2502627553184485/

Ulterior, spune deputatul USR, "DSP Cluj a acoperit aceste nereguli monstruoase într-o evidentă complicitate cu conducerea Spitalului Județean Cluj".

Și în curtea Spitalului Județean din Craiova, Emanuel Ungureanu a filmat, în anul 2017, "inclusiv câinii vagabonzi care urinează pe wc-urile contaminate abandonate în curtea spitalului".

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10154886654797854&id=719167853

Ulterior, spune deputatul USR, "DSP Cluj a acoperit aceste nereguli monstruoase într-o evidentă complicitate cu conducerea Spitalului Județean Cluj".

Și în curtea Spitalului Județean din Craiova, Emanuel Ungureanu a filmat, în anul 2017, "inclusiv câinii vagabonzi care urinează pe wc-urile contaminate abandonate în curtea spitalului".

  • Adriana Nica va face plângere penală "împotriva celor care denigrează" spitalul

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica, a declarat marţi, pentru Agerpres, că Departamentul juridic a finalizat o plângere penală care va fi depusă "cel târziu" miercuri împotriva celor care "denigrează" unitatea medicală: "Împreună cu juriştii spitalului, tocmai am redactat o plângere penală pe care cel târziu mâine o vom înainta organelor statului, pentru că nu mi se pare normal ca de fiecare dată Spitalul Universitar să fie pus într-o umbră nefavorabilă şi denigrat de anumite persoane care cu siguranţă îşi doresc ceva în acest spital. (...) Spitalul, prin Departamentul juridic, a finalizat o plângere penală îndreptată împotriva tuturor care ne denigrează în felul acesta spitalul nedocumentându-se înainte. Ei confundă decontaminarea cu staţia de epurare", susține Adriana Nica.

Managerul SUUB spune că în spital există proceduri şi protocoale, iar personalul medical din Blocul operator a fost instruit cu privire la manipularea produselor care rezultă în urma activităţii medicale: "Personalul din Blocul operator a fost instruit cu privire la acest lucru, cum se manipulează aceste produse care rezultă în urma activităţii medicale şi chirurgicale. Domnul probabil că nu cunoaşte diferenţa dintre decontaminare şi staţie de epurare. Procesul de decontaminare nu va fi înlocuit niciodată de nicio staţie de epurare, pentru că prin decontaminare bacteriile sunt distruse în proporţie de 99,99%, spre deosebire de staţiile de epurare, care nu fac altceva decât să scadă încărcătura bacteriană şi virusologică. Niciodată o staţie de epurare nu distruge bacteriile. Chiar dacă există staţiile de epurare, acestea nu fac treaba procesului de decontaminare. Or, aceste lichide, înainte să fie aruncate, trebuie să fie decontaminate, decontaminate fie pe bază de produse de clor, fie pe bază de alte produse bactericide omologate atât în UE, cât şi în România. Şi apoi, după ce sunt decontaminate, ele sunt aruncate în nişte chiuvete speciale, nu chiuvete pe care le folosim pentru alte proceduri, sau în wc-uri speciale care au această destinaţie, nemaiexistând niciun risc după ce ele sunt decontaminate. Procesul de decontaminare este obligatoriu."

Adriana Nica susţine, de asemenea, că staţiile de epurare nu fac altceva decât să scadă încărcătura bacteriană şi să prelucreze apele menajere, "nicidecum" produsele biologice: "Pentru asta trebuie să ne informăm şi după aceea să aruncăm cu noroi în activitatea colegilor mei, care îşi desfăşoară activitatea medicală cu conştiinciozitate şi conform pregătirii lor pe care şi-au făcut-o de-a lungul timpului. Imaginile sunt de la noi. Imaginile nu sunt din Blocul operator central al spitalului. Imaginile sunt dintr-un bloc operator de pe etaj, unde, întâmplător, îşi desfăşoară activitatea unul dintre cei doi mari avertizori de integritate pe care spitalul îi are. Eu nu pot să exclud faptul că aceste poze au fost făcute intenţionat de acel avertizor de integritate, dat fiind faptul că ancheta noastră preliminară către acea persoană duce."