Managerul Spitalului Floreasca, întrebat de ce cazul femeii care a luat foc nu a fost raportat: S-au făcut toți pașii legali / La Floreasca nu e grevă, a fost doar o scrisoare de protest

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 7 ianuarie 2020, 13:07 Actualitate | Sanatate


Spitalul Floreasca
Foto: AGERPRES
Managerul Spitalului Floreasca, Ionuț Negoi, consideră că unitatea sanitară pe care o conduce "a făcut toți pașii legali" după ce o femeie a luat foc în sala de operație luna trecută, iar incidentul nu a fost raportat de spital, așa cum prevede legea. Ionuț Negoi mai spune că medicii spitalului pe care îl conduce au emis ieri doar o scrisoare de protest, dar nu au întrerupt lucrul.

Prezent marți dimineață la conferința de presă de la Ministerul Sănătății, Ionuț Negoi, a fost întrebat de jurnaliști de ce spitalul Floreasca nu a raportat mai departe incidentul. Managerul spitalului spune că "unitatea sanitară a făcut toți pașii legali. Noi simțim că unitatea sanitară a urmat pașii legali."

Ionuț Negoi mai spune că medicii spitalului pe care îl conduce au emis ieri doar o scrisoare de protest, dar nu au întrerupt lucrul: "Cum a precizat și domnul doctor Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului, am vorbit de o scrisoare de protest, nu de un protest. Altfel, sigur că rolul spitalului este să își îngrijească pacienții și sigur că, merită accentat, libertatea de opinie fiecare om o are."

Managerul spitalului a precizat că "În timpul programului de lucru, neacordarea îngrijirilor medicale este un lucru grav. Eu cred că colegii mei, care altfel și-au tratat pacienții foarte bine, vor continua să o facă la fel de bine în continuare."

Ionuț Negoi a subliniat că nu are cunoștință care vreun medic de la Floreasca să fi refuzat să opereze și nu i-a semnalat niciun caz de pacient căruia nu i s-a acordat tratamentul.

Mai mulți medici de la Spitalul de Urgență Floreasca au anunțat ieri că își întrerup activitatea și vor asigura asistență doar pentru urgențele majore, în semn de protest față de sancțiunile dispuse în urma incidentului în care o pacientă a luat foc pe masa de operație. De asemenea, ei susțineau că este "regretabil" că s-a decis demiterea chirurgului Mircea Beuran, înainte de finalizarea anchetei.

Autoritatea Națională pentru Managementul Calității în Sănătate, instituția care acreditează spitalele din România în vederea funcționării, a anunțat, pe 30 decembrie, că a ridicat acreditarea Spitalului de Urgență Floreasca din București, din cauză că incidentul din sala de operație, când o femeie a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, ar fi trebuit raportat, conform legii, în termen de maximum 24 de ore. Pacienta care a luat foc în timpul operației coordonate de chirurgul Mircea Beuran a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului și a fost timp de câteva zile în stare critică, după incident. Ea a murit pe 29 decembrie.


Citește pe larg aici:







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1854 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Cum adica?! (Marţi, 7 ianuarie 2020, 13:25)

    Luk [utilizator]

    " Noi simțim că unitatea sanitară a urmat pașii legali"?!
    Ce inseamna "noi simtim"? Au fost sau n-au fost facuti pasii legali pentru informarea instutitiilor competente"?
    Am aflat dupa 5 zile pentru ca ne-a spus un deputat si asta spune ca "ei simt ca..." Ce obraznicie lasa si josnica...
    • +2 (2 voturi)    
      într-o țară psd-izată (Marţi, 7 ianuarie 2020, 13:55)

      visio [utilizator] i-a raspuns lui Luk

      nimic nu mai este normal...totuși, vedem ipocrizia societății și criminalitatea medicilor...
  • +2 (2 voturi)    
    Raportarea este un pas legal (Marţi, 7 ianuarie 2020, 13:41)

    hic sunt leones [utilizator]

    deci dl manager, care minte cu nerușinare, trebuie demis de urgență și trimis în judecată pentru că nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu.
    • +2 (2 voturi)    
      Este foarte ușor sa (Marţi, 7 ianuarie 2020, 14:27)

      Observatory [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

      schimbi conducerea, problema
      e in locul aceluia ?
      Se pare ca exista o problema sa găsești oameni capabili , dar in mod sigur sunt printre ce “fugiți” afara pentru o pâine mai buna ....
      • +2 (2 voturi)    
        O pâine mai bună (Marţi, 7 ianuarie 2020, 14:37)

        Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

        și mai putini hoti in parlamente
      • +1 (3 voturi)    
        Există peste 1 mil de firme și pfa (Marţi, 7 ianuarie 2020, 17:00)

        hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

        deci în România se găsesc cel puțin 1 mil de persoane care au habar cum se administrează o afacere.
        • 0 (2 voturi)    
          Ma bucur (Marţi, 7 ianuarie 2020, 18:35)

          Observatory [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

          pentru abundenta de cadre bine calificate in management .
          Va doresc numai succese, cu peste un milion de manageri de meseri ( bănuiesc !)
  • +2 (2 voturi)    
    Sa fie demis (Marţi, 7 ianuarie 2020, 13:52)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Dl dir. de la Crematoriul, pardon, Spitalul Floreasca trebuie DEMIS la fel ca nesimtitul șpăgar Beurean. Sa-i apere Colegiul Asasinilor, pardon, Colegiul Medicilor.
  • +1 (1 vot)    
    retragi acreditarea, închizi spitalul (Marţi, 7 ianuarie 2020, 20:26)

    visio [utilizator]

    și redistribiu pacienții; urmează procesul, se stabilesc vinovații, urmează pușcăria pentru crimă cu premeditare...e simplă treaba, corect?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by