UPDATE: Daniel Chițoiu, implicat în accidentul rutier în care au murit doi oameni, a fost externat și a plecat din spital evitându-i pe jurnaliști / El urmează să fie audiat

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 2 ianuarie 2020, 10:47 Actualitate | Sanatate


Accident Chițoiu
Foto: Digi 24
Daniel Chițoiu, implicat în accidentul rutier în care au murit doi oameni, a fost externat joi de la Spitalul Floreasca. Chițoiu, care a fost văzut în picioare imediat după accident și preluat pe targă și internat câteva ore mai târziu, ar urma să fie audiat de anchetatori după externare.

Fostul ministru, internat de câteva zile în Secția de Terapie Intensivă de la Floreasca, va fi externat joi, declara pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprița.

Daniel Chițoiu a fost externat în jurul orelor prânzului, el ieșind din spital prin spatele clădirii, evitându-i pe jurnaliștii aflați în fața unității medicale, potrivit Digi 24.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în cazul accidentului în care a fost implicat Chițoiu și în urma căruia doi soți și-au pierdut viața.

Surse judiciare spun că Daniel Chițoiu ar urma să fie audiat după externare, existând suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.

Anchetatorii cred că mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declarații verbale contradictorii. În plus, poziția mașinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăției.

Mergând pe firul evenimentului, anchetatorii au ajuns la o primă concluzie, și anume că Daniel Chițoiu, care era singur în mașină, ar fi pătruns pe contrasens, afirmau surse judiciare.

„La acest moment se desfășoară cercetări in rem (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment”, potrivit Poliției Argeș.

Accidentul a avut loc în 26 decembrie în localitatea Zamfirești din Argeș, unde o mașină a pătruns pe contrasens și s-a lovit frontal de un alt autoturism. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

Una dintre mașini era condusă de secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu. Imediat după accident, Chițoiu a fost văzut ieșind din mașină și însoțind un polițist, iar ulterior el a fost preluat cu o targă și dus la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce ar fi avut mai multe coaste rupte.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















9001 vizualizari

  • +32 (34 voturi)    
    Externare, participare, pace (Joi, 2 ianuarie 2020, 11:33)

    fat.cat [utilizator]

    Direct din ATI se externeaza meseriasul, da? Meserie, te halesc.
    • +18 (22 voturi)    
      Ar fi (Joi, 2 ianuarie 2020, 13:11)

      unins [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      interesant daca procurorii vor cere o expertiza medicala,care sa confirme sau infirme diagnosticul pus de medicii de la Floreasca si pentru a vedea daca sunt adevarate motivele pentru care Chitoiu a avut nevoie de reanimare si atatea zile de spitalizare.
    • +14 (22 voturi)    
      ..si de acum intra in scena specialii, (Joi, 2 ianuarie 2020, 13:19)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      adica procurorii si jiudecatorii care vor amana si amana, si amana...... si amana procesul pana cand se prescrie infractiunea sau il vor pedepsi drastic la 2 luni cu suspendare si vor recompensa familia victimei sa plateasca toate cheltuielile judiciare
      • +12 (18 voturi)    
        Dar hei (Joi, 2 ianuarie 2020, 14:14)

        BartSimpson [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

        Pensii speciale da ? Munciti baieti, sa aiba toti infractorii batraneti linistite ...
    • +4 (4 voturi)    
      Poate i-a semnat (Joi, 2 ianuarie 2020, 19:35)

      , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      beuiran... externarea.
      Pacientul asta a raspuns la eforturile interdisciplinare, mai stii?
  • +22 (26 voturi)    
    mafia PSD peste tot - de ce a stat internat in (Joi, 2 ianuarie 2020, 11:35)

    hopsinoi [utilizator]

    spitalul FLOREASCA?
    • +19 (23 voturi)    
      Obțin scutiri medicale. (Joi, 2 ianuarie 2020, 12:23)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui hopsinoi

      Că nu suportă regimul de detenție.De aia și Adrian Năstase a dat pe la Floreasca.Să obțină certificat de durut în cour,că sa zgâriat la gât cu fularul.
  • +22 (26 voturi)    
    hahahaha (Joi, 2 ianuarie 2020, 12:07)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    - cine a mai auzit sa te externeze din reanimare... poate cu exitus.

    Reanimarea face minuni !
    • +7 (11 voturi)    
      Nu intelegi (Joi, 2 ianuarie 2020, 16:44)

      Keloo Cooper [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      Reanimare inseamna ca dupa accident a fost uman, cateva zile si acum l-au readus in starea de animal.
  • 0 (16 voturi)    
    De ce a fie audiat??? (Joi, 2 ianuarie 2020, 12:36)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    Precedentul HUidu a arata clar ca daca uzizi din culpa trei persoane,nu patesti nimic - iei cu suspendare!

    De ce Dl. Chitoiu sa fie inoportunat?
    Numai pentru ca nu are socru senator pedesere??
    • 0 (6 voturi)    
      D aceea care avea sot senator psd (Joi, 2 ianuarie 2020, 17:59)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Jegul Cristian Ioan

      Cum se face ca uitati ?
      Si va amintiti doar de Huidu ?
      • +3 (3 voturi)    
        NU, cum sa uit? (Joi, 2 ianuarie 2020, 20:24)

        Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

        Cred ca va referiti la nevasta lui Paunescu!

        Nu, cum sa uit?

        Dar cazul Hudu este mai recent, iar efectul precedentului, precum se vede, este mai amplu!

        Nu la-m uitat nici pe Mario, desi dumnealui a fost mult mai modest, pur si simplu a plecat din tara, sia acum nu se mai aude NIMIC despre dumnealui!

        Macar despre Hudu, ca si de Carmen Paunesc, s-a vorbit mult!
  • +18 (22 voturi)    
    E bine, boss!!! (Joi, 2 ianuarie 2020, 12:44)

    dandra [utilizator]

    L-au tinut destul de mult cat sa se duca alcoolul din sange.
    Acum e curat murdar, mon cher!
  • +15 (19 voturi)    
    E pregatit (Joi, 2 ianuarie 2020, 12:51)

    Malone_M [utilizator]

    A avut timp sa fie invatat ce sa spuna, coastele nu-l mai dor ca prin minune, e liber sa-si traiasca viata. Pe modelul draknea cu durerile de spate, o sa vedem si la godacul asta niste recidive ale suferintei la datele infatisarilor la proces.
  • +15 (19 voturi)    
    Si daca omul moare? (Joi, 2 ianuarie 2020, 14:22)

    Sparafucile [utilizator]

    Cine raspunde? La starea precara a sanatatii lui, cu zeci de coaste rupte sau indoite, aflat intr-o suferinta ATROCE atit fizica cit si psihica, este crima impotriva umanitatii sa-l arunci pe om in strada si direct in ghiarele de rechin ale procurorilor.
  • +17 (21 voturi)    
    mergeti pe oricare DN, sa vedeti smecherii cu (Joi, 2 ianuarie 2020, 14:45)

    qwerasdf [utilizator]

    limuzine, gipane si SUV-uri cum se baga ostenativ in depasire - in fata ta la 150 m, desi te vad ca vii din sensul opus (regulamentar!). Le-am vazut fețele unora si pur si simplu emanau dispret pentru noi restul, gandacii, muritorii de rand...

    mama lor de zeitati!
    • +2 (4 voturi)    
      Dar de ce? (Joi, 2 ianuarie 2020, 20:25)

      Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      De ce credeti ca pedeseristii cu gipane se considera zeitati?!
      Numai si numai pentru ca noi acceptam asta, ca ii toleram!
    • +3 (3 voturi)    
      Nu s-ar baga in depasire (Joi, 2 ianuarie 2020, 20:40)

      kokos [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      in fata unui TIR...
    • -2 (6 voturi)    
      da ma, (Joi, 2 ianuarie 2020, 20:43)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      tu tot un hater amarastean o sa ramai!
      tu ii urasti pe toti si pe toate.
      ce mananci de esti asa de otravit?
  • +3 (5 voturi)    
    Cine îl crede.... (Joi, 2 ianuarie 2020, 21:24)

    NikosGalis [utilizator]

    Este dubios ca dl. Ministru sa petreacă sărbătorile la spital. A stat prea mult la terapie intensiva pentru câteva coaste. Este cusuta cu ața roșie. Pe cine oare vor sa prosteasca....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by