VIDEO O asistentă din Bihor, filmată în timp ce fumează în ambulanță

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 27 noiembrie 2019, 14:13 Actualitate | Sanatate


asistenta ambulanta Bihor
Foto: Captura YouTube
O asistentă de la Serviciul de Ambulanță Bihor a fost filmată în timp ce fuma în ambulanță, se pare în timpul unei intervenții, deși normele de lucru ale instituției interzic fumatul la o distanță mai mică de 10 metri de cabina unei ambulanțe, potrivit ebihoreanul.ro.

Directorul SAJ Bihor, Liciniu Venter, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că asistenta de la Suplacu de Barcău este în acest moment în concediu medical, iar aceasta va fi cercetată disciplinar după întoarcerea din concendiu.

”Așteptăm să revină pentru a începe cercetarea. Trebuie să aflăm, în primul rând, de când datează filmulețul pentru că m-am consultat cu jurista noastră și mi-a spus că dacă fapta e mai veche de 6 luni nu o putem cerceta disciplinar pe asistenta respectivă. Se pare că filmarea a fost făcută de ambulanțierul care este în echipă cu asistenta, vom discuta și cu dânsul. În mod normal, asistenta nu avea voie să fumeze în autospecială”, a spus directorul SAJ Bihor, Liciniu Venter.

Potrivit acestuia, între asistentă și ambulanțier există „o problemă”, iar femeia a cerut înlocuirea colegului său.

„Filmulețul a fost văzut și de asistentul șef al SAJ Bihor care i-a atras atenția asistentei să nu mai fumeze în ambulanță iar aceasta s-a conformat. Vom vedea ce decizie vom lua în cazul celor doi”, a spus directorul SAJ Bihor.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2924 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    i-as da afara pe amandoi (Miercuri, 27 noiembrie 2019, 14:20)

    nellino [utilizator]

    pe asistenta pentru ca filmeaza
    pe ambulantier pentru ca foloseste telefonul in timp ce conduce.
  • +1 (1 vot)    
    Clasic. (Miercuri, 27 noiembrie 2019, 14:51)

    ruskimushki [utilizator]

    .
  • +1 (3 voturi)    
    Nu e caz singular (Miercuri, 27 noiembrie 2019, 14:55)

    Marian G. [utilizator]

    Sunt multi soferi STB (fost RATB) care fumeaza la volan, ba chiar am surprins si un conductor de metrou fumand. A fost foarte recalcitrant cand i-am atras atentia. Am sesizat Metrorex, dar probabil ca nu i-au facut nimic. Atata timp cat sunt si politisti care folosesc telefonul in timp ce conduc, e clar ca pe multi nu ii intereseaza de legi.
  • -1 (3 voturi)    
    Daaaaa.... (Miercuri, 27 noiembrie 2019, 15:24)

    paulbutoi [utilizator]

    O explicatie foarte clara !
    " intre asistenta si ambulatier exista o problema "
    " femeia a cerut inlocuirea colegului sau "
    Ce nu ati inteles ?
    Femeia fumeaza in ambulanta deoarece a fost
    agresata ( abuzata ? ) de barbatul ambulantier .
    Acum e clar ?
  • -3 (3 voturi)    
    sa (Miercuri, 27 noiembrie 2019, 17:23)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    fie biciuita in piata publica, in aplauzele nazihealth-ilor care vor sa traiasca o suta de ani degeaba.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by