Inițiativa privind legalizarea canabisului în scop medicinal s-a transformat în proiect de lege după de Alexandra Ana Cârstea, fiica unei femei răpuse anul acesta de cancer, a inițiat o petiție care a adunat peste 20.000 de semnături, în care cerea ca pacienții cu boli terminale să aibă acces la calmante.

Proiectul de act normativ prevede și înființarea Agenției Canabisului (care funcționează în țări precum Republica Cehă, Germania, Olanda), care se ocupă de avizul pentru cultivare, precum și de controlul, verificarea și supravegherea operațiunilor cu canabis în vederea utilizării în scop medical.
De asemenea, se propune înființarea Registrului Național Unic, care să furnizeze date cu privire la producătorii şi fabricanţii de substanţe şi preparate ce conțin canabis, precum și informații privind cultivatorii de plante de canabis în scop medical, pentru garantarea transparenței și securității în domeniu.
Comisia Europeană și Agenția Europeană a Medicamentului au aprobat, la finalul lunii septembrie, primul medicament pe bază de canabis care va putea fi prescris legal pe continent: este vorba despre Epidyolex, un medicament folosit în tratarea a două forme rare și severe de epilepsie - sindromul Lennox-Gastaut (LGS) și sindromul Dravet - pentru pacienții cu vârsta mai mare de 2 ani.
Epidyolex este singurul produs pe bază de canabis din lume autorizat ca medicament, toate celelalte produse pe bază de canabis fiind încadrate ca suplimente alimentare. Epidyolex a fost aprobat inițial în Statele Unite iar acum, după autorizarea de către Agenția Europeană a Medicamentului și Comisia Europeană, va putea fi prescris legal ca medicament și pe teritoriul Uniunii Europene.
- Alexandra, inițiatoarea petiției pentru legalizarea canabisului: Nu este vorba despre un moft, nici despre liberalizarea consumului de droguri, este o necesitate
Alexandra Ana Cârstea și-a pierdut mama bolnavă de cancer la începutul acestui an. Alexandra își dorește acum să ajute alți pacienți oncologici să nu se mai lovească măcar de o parte dintre problemele de care s-au lovit ea și mama ei. Una dintre ele - o soluție pentru calmarea durerilor în stadiul terminal al bolii.
În amintirea mamei ei, Alexandra a inițiat o petiție pentru legalizarea canabisului în tratamentul bolnavilor de cancer și altor bolnavi în fază terminală, care a adunat până acum peste 20.000 de semnături.
"Sper ca toți oamenii din țara noastră să înțeleagă că nu este vorba nici despre un moft, nici despre liberalizarea consumului de droguri, este mai degrabă o necesitate a informării corecte și a nevoii prescrierii unui tratament care și-a dovedit rezultatele medicale în multe țări", a explicat Alexandra Ana Cârstea, pentru HotNews.ro.
Alexandra spune că "E o mare bucurie și o mare emoție pentru mine astăzi pentru că e un număr extrem de mare de semnături care au fost strânse pe petiția pe care am inițiat-o. Mulți dintre oamenii care au semnat sunt pacienți și își pierduseră speranța. Avem peste 20.000 de semnături, iar în unele state ale Uniunii Europeană, legile în favoarea canabisului au fost trecute tocmai cu sprijinul unor inițiative populare, din sfera unor ONG-uri, societății civile."

Ea mărturisește că "Este extrem de emoționant pentru mine pentru că este o victorie. Dorința asta a plecat încă de când mama trăia, iar pe mama mea o chema Victoria. Ea avea un nume de forță și astăzi chiar constat că deți ea nu mai este lângă mine, victoria este a noastră, a tuturor celor care au luptat ca legea asta să fie posibilă și a unor oameni care și-au dorit să aibă acces la acest tratament, pentru îmbunătățirea vieții lor. Este extrem de important și pentru cei care nu înțeleg încă de ce canabisul era necesar și de ce este extrem de important să existe o lege pentru canabisul medicinal în România. Este extrem de important să înțeleagă că nu este o lege făcută dintr-un interes anume, ci este un proiect legislativ care are o susținere masivă din partea multor parlamentari care au empatizat cu suferința unor oameni. Vă invit să citiți petiția semnată de 20.000 de oameni și comentariile de la ea, pentru că sunt niște povești despre o luptă crâncenă."
"Pentru mine, este important să vă transmit că acest proiect este un efort comun, dincolo de partide politice, este un efort comun al unor oameni care au semnat și susțin un proiect legislativ de suflet în favoarea altor oameni. Sper ca toți oamenii din țara noastră să înțeleagă că nu este vorba nici despre un moft, nici despre liberalizarea consumului de droguri, este mai degrabă o necesitate a informării corecte și a nevoii prescrierii unui tratament care și-a dovedit rezultatele medicale în multe țări", încheie Alexandra.
- Cristina Dumitrache (PSD), inițiatoarea legii: Sperăm că proiectul va fi o victorie pentru pacienți
Cristina Dumitrache este deputat PSD, este membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și este inițiatoarea proiectului de lege "Victoria". Ea speră ca acest proiect să fie "o victorie pentru pacienți": "Proiectul s-a născut dintr-o inițiativă civică, a pornit de la o petiție care a adunat 20.000 de semnături. Se numește Victoria și să sperăm că va fi o victorie pentru pacienți."

În ceea ce privește șansele legii de a trece de Parlament, Cristina Dumitrache admite că "de obicei, în Parlament lucrurile sunt imprevizibile. Proiectul va urma circuitul firesc. Eu am speranțe foarte mari, deoarece am strâns multe semnături de la colegii parlamentari de la PSD, Pro România, USR, PNL și ALDE".
- Emanuel Ungureanu: Unii pacienți români fac rost la negru de aceste substanțe, pentru a-și ameliora suferința
Emanuel Ungureanu (deputat USR) este unul dintre inițiatorii proiectului de legalizare a canabisului. Emanuel Ungureanu este și fondatorul unui ONG dedicat îngrijirii copiilor și tinerilor cu insuficiență renală cronică (Asociația pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru) și a lucrat ca asistent social în cadrul Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, fiind primul asistent social din România specializat în asistența bolnavilor care suferă de insuficiență renală cronică.
Emanuel Ungureanu atrăge atenția, la depunerea în Parlament a proiectului de lege, "din postura de asistent social clinician că bolnavii cu boli cronice în fază terminală au nevoie de o soluție în zona de terapie a durerii și suntem oricum extraordinar de deficitari în ceea ce înseamnă terapia durerii și specialiștii în această terapie. . Sunt pacienți în România care, cu toate că nu recunosc, deja consumă aceste substanțe pe care le găsesc pe alte piețe, fac rost de ele la negru și își ameliorează suferința."

El a adăugat că nici "medici specialiști în terapia durerii nu prea avem", iar în ceea ce privește calmantele, "în cazul cancerului în fază terminală avem morfină, mialgin, cocktail-uri pe care le mai aranjează unii medici anesteziști, cocktail-uri analgezice de tot felul, dar care în anumite boli nu își mai fac treaba. Practic, nu vorbim decât de soluții la niște probleme la care alții au găsit deja căi de rezolvare."
Emanuel Ungureanu mai sublinia că "nu este vorba despre o legalizare mascată a consumului de canabis."
Deputatul USR are și un mesaj pentru cei care susțin că ar fi vorba despre o legalizare mascată a canabisului: "Îi rog să se uite câte țări europene civilizate au legalizat aceste soluții de terapie a durerii. Au făcut-o civilizat și fără să existe o opoziție din partea marii majorități a populației. Au făcut-o pe considerentul acesta: ce soluții putem găsi acolo unde soluțiile clasice nu funcționează. Sunt soluții pe care statul român trebuie să le pună la dispoziția pacienților și care nu există la această oră. Este o inițiativă care chiar vine din zona societății civile, din zona bolnavilor care știu cu adevărat ce înseamnă o durere fără leac."
Imi pot imagina ca derivatele din canabis au mult mai putine efecte secundare decat cele din opiu, si ca nu provoaca dependenta.
Pentru ca de morfina se poate muri oricand, de supradoza !!!
in schimb, poti sa fumezi un hectar de cannabis fara sa ai nimic !!!
Incredibil cata ignoranta.....
Incredibil cat analfabetism functional.
lasa ca olanda o are deja legalizata de zeci de ani si o duce bine,. nu s-a distrus tara, oamenii sunt ok, nivelul de trai e (mult) mai bun ca ala din romania etc etc...
nu stiu cat de utila e canabisu ca medicament, poate un medic ne poate lamuri, dar
1 - nu o sa distruga legalizarea ei tara (am distrus-o noi mai mult decat o pot face droguri mai periculoase decat asta)
2 - morfina se prescrie ffff greu la noi (si mult mai usor la straini). noi suntem extrem de adversi folosirii oricarul medicament care poarta numele "Drog" nu conteaza ca omu ala se chinuie...
Cred ca .. a-i fumat ceva cam mult ...
Pt a sumariza: in Occident exista si produse industriale inregistrate continind extract de cannabis. Se prescriu cu moderatie doarece printre efectele adverse cele mai des intilnite este cresterea tendintei de suicid dupa trecerea euforiei (accentueaza depresia); modifica semnificativ activitatea enzimatica a ficatului si deci interfera cu metabolizarea altor medicamente; altereaza puternic memoria si procesele cognitive.
Si Ginkgo biloba a fost prescrisa multa vreme drept minunea minunilor si s-a dovedit in ultimii trei ani ca e doar o mare inselatorie.
https://www.drugabuse.gov/publications/drugfacts/marijuana-medicine
https://www.drugabuse.gov/publications/drugfacts/marijuana
https://www.drugabuse.gov/publications/drugfacts/marijuana#mjextracts
https://www.fda.gov/news-events/public-health-focus/fda-regulation-cannabis-and-cannabis-derived-products-questions-and-answers#approved
https://www.fda.gov/drugs/drug-approvals-and-databases/drug-trials-snapshots-epidiolex
http://www.castlecraig.ro/dependenta/droguri/tipuri-de-droguri/canabis
PS: se spune ca persoanele care cresc canabis in ghiveci sint mult mai fericite decit ceilalti!
https://tinyurl.com/w93jk4v
"Medicii consultati de HotNews.ro spun ca multi bolnavi in stadii terminale se sting in chinuri in tara noastra."
https://tinyurl.com/suetovq
Sărăcia si prostia se afla la un nivel înspăimântător.
Și dacă legalizam acesta cânepa de fumat , devenim mai bogați sau deștepți ...
Au făcut alte tzari dezvoltate și deh!...Sa facem și noi....