Imagini din secția Chirurgie 2 a Spitalului Județean de Urgență din Cluj au fost făcute publice de Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților: "Un infern al mizeriei și iadul infecțiilor nosocomiale", așa descrie Emanuel Ungureanu secția Chirurgie 2 de la Cluj, după ce a vizitat-o. Spitalul Județean de Urgență din Cluj se află în subordinea Ministerului Sănătății.

Spitalul Județean din ClujFoto: Captura video

"Acum câteva săptămâni m-a sunat o doamnă să îmi comunice că tatăl ei a fost infectat cu bacterii ucigașe pe secția de Chirurgie vasculară din COCINA Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, numită Chirurgie 2... I-am recomandat doamnei să sune la DSP Cluj, să strige, să nu accepte externarea până nu i se rezolvă infecția contactată pe secție. Nu m-a ascultat. Tatăl doamnei a murit la Infecțioase, în chinuri", povestește Emanuel Ungureanu, pe pagina sa de Facebook.

"O parte din Clujul medical ignoră semnalele mele de alarmă, administrația județeană și cea locală, la fel. Sunt considerat nebun, circar, pentru că filmez mizeria cruntă din spitale, saltelele acestea rupte, care colcăie de bacterii. Nu am nicio plăcere să stau cu nasul în băi care put a urină și rahat, îmi pun în pericol sănătatea pentru a o salva pe a altora. Știți cine este șeful secției mizere unde am filmat aceste saltele? Marius Fodor, da, vă amintiți? A fost numit ilegal ca șef de secție de către managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Petrică Șușcă. Corupția, nepotismul, incompetența, chiar ucid! Din păcate, unii dintre voi mă credeți doar când ajungeți în aceste spitale de exterminare. Prea târziu...", afirmă Emanuel Ungureanu.

El se întreabă "Cât ar costa schimbarea tuturor saltelelor din Chirurgie 2? Câte vieți putem salva? Eu pot aduce mâine un sponsor să le schimbe, pe toate. Credeți că doamnei Adela Golea, Directorul Medical al acestei cocini, îi pasă?"

Emanuel Ungureanu a publicat, la finalul săptămânii trecute, și imagini din Secția de Anatomopatologie a Spitalului Județean de Urgență din Cluj, pe care a descris-o ca "beciul groazei".

Citește și: