Noul ministru al Sănătății, Victor Costache, a anunțat, joi dimineață, în prima sa conferință de presă la minister, că "cineva din echipa Ministerului" va merge astăzi la Spitalul Sfânta Maria, acolo unde o pacientă ar fi suferit arsuri grave la nivelul feței în timpul unei operații. Victor Costache acuză unitatea medicală că ar fi încercat să mușamalizeze acest caz: "Este tendința asta de a ascunde gunoiul sub preș, în loc să căutăm vinovații. Și când am sunat noi ni s-a spus că nu e grav. Cineva din echipa Ministerului va merge acolo."

HotNews.roFoto: Hotnews

O fotografie cu pacienta de la Spitalul Sfânta Maria care acuză că a suferit arsuri grave la nivelul feței în timpul unei operații a fost postată miercuri pe Facebook de Carla Cristina Tănasie, jurnalist Digi 24. Fotografia poate fi văzută la următorul link: https://www.facebook.com/carla.tanasie/photos/a.961654967214069/2676534592392756/?type=3&theater

Managerul Spitalului Sfânta Maria, Narcis Copcă, declarase, miercuri, pentru HotNews.ro, că pacienta respectivă ar fi suferit "o arsură minoră, de gradul I, de câțiva centimetri în zona gâtului în timpul unei intervenții chirurgicale efectuate în urmă cu o săptămâna la Spitalul Sfânta Maria din București, iar incidentul face subiectul unei anchete administrative a spitalului".

"Acum o săptămână s-a lucrat cu pensa bipolară lângă sursa de oxigen, lângă nas, e vorba de un chirurg plastician, și nu a ars niciun aparat, a avut loc o aprindere spontană a oxigenului de lângă tubușor. Este vorba despre o singură arsură, datorată unei surse mici de la nivelul furtunașului acela care aduce oxigen", a precizat managerul Spitalului Sfânta Maria.

"Intervenția era la nivelul feței, iar pacienta a avut o arsură de gradul I în zona gâtului. S-a lucrat cu pensa bipolară lângă furtunașul de oxigen, iar oxigenul a făcut o flamă și asta a fost tot, nu a luat foc nimic. Este o arsură minoră datorată unei manipulări, cred eu, defectuoase, e ceva minor. Pacienta este în afara oricărui pericol, are o arsură minimală, de gradul 1, pe o suprafață de câțiva centimetri pătrați. Are o arsură la nivelul gâtului care se va remite complet în timpul acestui tratament", mai spune Narcis Copcă.

Potrivit managerului Spitalului Sfânta Maria, nu este vorba despre "o deficiență de aparat", iar în acest moment la spital este în desfășurare "o anchetă administrativă care va lămuri din ce cauză s-a produs incidentul".