Spitalul regional din Craiova ar urma să aibă 807 paturi, 19 săli de operație, 7 etaje și heliport, iar valoarea investiției ar urma să se ridice la peste 600 de milioane de euro. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați luni, în ceea ce ar putea fi ultima ședință a Guvernului Dăncilă.

Spitalul regional din CraiovaFoto: Ministerul Sanatatii

Potrivit documentului aprobat astăzi, Spitalul Regional de Urgență Craiova va avea o suprafață desfășurată de 165.256 mp și un număr total de 807 de paturi, dintre care 577 de paturi de spitalizare pentru îngrijiri acute. Spitalul ar urma să aibă un centru combinat pentru mamă și copil, cu 100 de paturi pentru adulți și copii, într-o clădire cu identitate și intrare separată. Spitalul ar urma să funcționeze ca Centru de Tratament pentru Cancer pentru Regiunea Sud-Vest și este dotat cu tratament adecvat și alte facilități de sprijin.

Unitatea sanitară va deține 19 săli de operație, iar valoarea investiției este de 2.850.507.547,41 lei (echivalentul a peste 600 de milioane de euro).

Spitalul ar urma să fie construit pe 7 nivele, va avea 1.195 locuri de parcare, și un heliport H-3 cu cerințele sale operaționale specifice.

Spitalul regional din Craiova ar urma să fie construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în centre. Modelul de funcţionare se bazează pe compartimentele/centrele clinice care cuprind grupuri compatibile de pacienți și specialități medicale, reflectând necesitatea unei relații de lucru strânse în furnizarea asistenței acute și de urgență secundară și terțiară:

  • Centrul pentru cap și gât cuprinzând specialități de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, Chirurgie maxilofacială;
  • Centrul toracic cuprinzând pulmonologia, cardiologia, chirurgia toracică, chirurgia cardiovasculară;
  • Centrul abdominal cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală;
  • Centrul pentru articulaţii, coloană vertebrală și traumă cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară;
  • Centrul de Medicină Internă cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice și endocrinologie, imunologie, hematologie;
  • Centrul pentru mamă și copil cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică, neonatologie.
  • Radioterapie şi Oncologie (inclusiv department pediatric), inclusive radioterapie, chimioterapie şi medicină nucleară.

Clădirea va fi concepută pentru a oferi anumite posibilități de flexibilitate pentru schimbarea utilizării paturilor sau adaptarea facilităților interne atunci când o parte a internărilor continue vor putea fi evitate și transformate în spitalizări de zi, sau îngrijiri medicale în ambulatoriu.

Noul Spital Regional de Urgență Craiova ar urma să furnizeze servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației din regiune și este destinat pacienților critici și cazurilor complexe care necesită tehnologii și expertiză de nivel înalt. Noua unitate va prelua rolul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova și ale altor părți ale rețelei de urgență.

"Contrucția spitalelor regionale nu mai poate fi oprită. În 2 ani am reușit să parcurgem toți pașii tehnici. Aplicația de finanțare din partea Comisiei Europene pentru regionalul Iași a fost încărcată și, în paralel, la ]nceputul lunii octombrie am lansat în SICAP, cu control ex-ante, procedura de achiziție publică pentru Servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic. În luna aceasta facem același lucru și pentru unitatea din Cluj Napoca. Spitalul din Craiova are de astăzi aprobați indicatorii tehnico-economici și se lucrează la cererea de finanțare", afirmă Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Construcția a 8 spitale regionale ar fi trebuit să înceapă în anul 2017, conform programului de guvernare cu care PSD a câștigat alegerile parlamentare din anul 2016.

Potrivit celor mai recente declarații ale ministrului Sorina Pintea, 3 spitale regionale - Cluj, Craiova și Iași - ar putea fi gata, cel mai devreme, peste 7 ani.