Spitalul Județean din Alba, dotat cu aparate prin care pacienții pot anunța dacă li s-a cerut mită

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 11 octombrie 2019, 15:20 Actualitate | Sanatate


Mita
Foto: Pixabay.com
Zece secții ale Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia au fost dotate cu aparate prin care pacienții pot anunța dacă personalul medical le-a cerut mită și dacă au fost mulțumiți de serviciile primite în timpul internării, relatează Mediafax. Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, Diana Mârza, instalarea aparatelor în cele zece secții ale unității medicale face parte din procesul de certificare pentru implementarea sistemului de management anti-mită.

"Implementarea acestui sistem vizează toate palierele și domeniile de activitate, cu scopul de a reduce eventuale practici incorecte, în relație cu pacienți, furnizori sau colaboratori. Unul dintre primii pași în acest sens a fost instalarea de aparate prin care pacienții pot să își exprime opinia într-un mod simplu și rapid cu privire la serviciile primite sau prin intermediul cărora pot să comunice dacă li s-au solicitat bani sau atenții de către personalul medico-sanitar. Acestea se află în zece dintre secțiile spitalului, urmând a fi mutate în altele, la anumite perioade de timp", a declarat managerul spitalului.

Întrebările la care bolnavii trebuie să răspundă sunt: "Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente medicale?" și "Care este impresia dumneavoastră generală despre spitalul nostru?". La prima întrebare pacienții pot răspunde cu "da" sau "nu", iar la a doua pot alege de pe o scală de la 1 la 5, cu emoticoane, de la foarte nemulțumit la foarte mulțumit.

"Cinci dintre aparate conțin prima întrebare, iar celelalte cinci cea de-a doua, însă este de precizat că aparatele vor fi mutate de pe o secție pe alta, astfel încât pacienții, indiferent de secția pe care sunt tratați, să aibă posibilitatea, dacă doresc, să răspundă", a declarat managerul spitalului, Diana Mârza.

Ea a mai explicat că persoanele care răspund la aceste două întrebări rămân anonime și implicit răspunsurile lor confidențiale, iar datele sunt analizate prin prelucrare statistică la nivel de secție și/sau spital.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1012 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    mai lipseste ceva (Vineri, 11 octombrie 2019, 15:30)

    martel55 [utilizator]

    un aparat care sa constate cat de repede este bagat in seama pacientul ....ca poate nu iti cere, da prin comportament iti arata ca trebuie sa dai
  • +1 (1 vot)    
    interesant (Vineri, 11 octombrie 2019, 15:45)

    codyrocco [utilizator]

    cat o fi fost spaga/parandaratul la contractul prin care s-au achitionat sculele astea? :))


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version