Ministerul Sănătății a achiziționat 1,5 milioane de doze de vaccin anti-gripal, cu 200.000 mai mult față de anul trecut, pentru imunizarea unui număr mai mare de persoane din categoriile cu risc. Vaccinul achiziționat acoperă 4 tulpini gripale, având formula recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Ministerul Sănătății a cumpărat, de asemenea, și 10.000 de doze de vaccin anti-gripal pentru imunizarea copiilor între 6 luni și 3 ani, din categoriile cu risc de îmbolnăvire.

VaccinareFoto: MorgueFile.com

De cele 1,5 milioane de doze de vaccin anti-gripal achiziționate de Ministerul Sănătății beneficiază gratuit persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici de orice vârstă, femeile însărcinate, copiii, bătrânii instituţionalizaţi și personalul medical.

În ceea ce privește cele 10.000 de doze de vaccin anti-gripal pentru imunizarea copiilor între 6 luni și 3 ani, de acestea vor beneficia gratuit doar copiii din categoriile cu risc de îmbolnăvire - cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, hepatice, neurologice metabolice, renale, diabet zaharat, obezitate, sindromul imunodeficienței primare sau astm.

Anul trecut, în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătății, au fost vaccinati 2.377 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 3 ani.