Raport alarmant al OMS: Aproape o jumătate de milion de copii și adolescenți români vor suferi de obezitate până în anul 2030

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 3 octombrie 2019, 15:37 Actualitate | Sanatate


Obezitate
Foto: MorgueFile.com
 documente
(03 Oct 2019) PDF, 2MB
Numărul copiilor și adolescenților (cu vârsta între 5 și 19 ani) care suferă de obezitate la nivel mondial va crește cu aproape 100 de milioane - de la 158 de milioane în anul 2020 la 254 de milioane până în anul 2030 - arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății, denumit Atlasul Obezității Infantile. În ceea ce privește România, 493.687 de copii și adolescenți vor suferi de obezitate până în anul 2030, estimează Organizația Mondială a Sănătății.

Principalele cauze ale acestui fenomen sunt promovarea agresivă a alimentelor de tip junk și politicile ineficiente ale Guvernelor în combaterea lui, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

În anul 2020, în lume vor fi 158 de milioane de copii care suferă de obezitate, în 2025 numărul acestora va crește la 206 milioane, iar în 2030 la 254 de milioane.

În România, Organizația Mondială a Sănătății estimează că 189.905 copii cu vârste între 5 și 9 ani vor fi afectați de obezitate până în 2030. De asemenea, 303.782 de copii și adolescenți români cu vârste între 10 și 19 ani vor suferi de obezitate, potrivit estimărilor OMS, până în 2030.

Top 10 al țărilor cu cei mai mulți copii și adolescenți obezi (între 5 și 19 ani) până în 2030 (estimarea OMS):

1. China - 61.987.920

2. India - 27.481.141

3. Statele Unite ale Americii - 16.986.603

4. Indonezia - 9.076.416

5. Brazilia - 7.664.422

6. Egipt - 6.818.532

7. Mexic - 6.550.276

8. Nigeria - 6.020.182

9. Pakistan - 5.412.457

10. Africa de Sud - 4.146.329

Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că doar una din 10 țări are până la 50% șanse să atingă obiectivul impus de a nu înregistra o creștere a ratei acestei tulburări, iar creșterea obezității infantile va reprezenta o povară suplimentară pentru serviciile de sănătate publică.

20% dintre copiii și adolescenți afectați de obezitate până în 2030 ar putea suferi de obezitate severă și ar putea avea nevoie de ajutor medical specializat, inclusiv chirurgical, potrivit specialiștilor.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















609 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by