Au trecut 5 ani de la semnarea Programului Operațional Regional pentru construirea a 3 spitale regionale - la Iași, Cluj și Craiova - despre care "s-a spus, inițial, ele vor fi finalizate în 2020, apoi în 2023, aud acum de anul 2027..." , afirmă Corina Crețu. Ea susține că aceste "proiecte de interes național au fost sabotate, amânate, doar pentru a dovedi că România nu are un comisar 'patriot' este tot mai puternic". De cealaltă parte, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a declarat "surprinsă" de afirmațiile Corinei Crețu și acuză că declarațiile acesteia ar fi "un demers politic care nu face bine nimănui".

Sorina Pintea si Corina CretuFoto: Colaj foto

"Au trecut cinci ani de la semnarea Programului Operațional Regional în vederea construirii a trei spitale regionale: la Iași, Cluj și Craiova. Am sperat să le inaugurăm până la încheierea mandatului meu de Comisar European, fiind - pentru mine - o prioritate în toate discuțiile pe care le-am avut cu experții europeni, fie ei de la Banca Europeană de Investiții (care a și realizat studiile de fezabilitate), fie de la Comisia Europeană. Din păcate, după ce inițial s-a spus că ele vor fi finalizate în 2020, apoi în 2023, aud acum de anul 2027...", afirmă Corina Crețu.

Ea susține că "Sentimentul că aceste proiecte de interes național au fost sabotate, amânate, doar pentru a dovedi că România nu are un Comisar "patriot" este tot mai puternic, un sentiment pe care îl simt și când vine vorba de transporturi. Sunt convinsă că toată lumea își amintește eforturile mele de a demara Autostrada Unirii, Autostrada Moldovei, a termina Sebeș-Turda etc., dar și jignirile pe care le-am primit aducând în atenție aceste subiecte care ar fi putut contribui deja considerabil la îmbunătățirea vieții oamenilor."

De cealaltă parte, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, afirmă că o surprind spusele Corinei Crețu, că programul de construcție este cunoscut de comisarul european și că precizările acesteia ar fi lansate în scop politic: "Mă surprinde declarația doamnei Corina Crețu, care știe foarte bine care este situația. Dar mă surprinde și mai mult afirmația că aceste spitale au fost amânate intenționat numai pentru a demonstra că dânsa nu a fost un comisar patriot. Ea știe foarte bine cum au decurs lucrurile. În decembrie 2016 se semna un acord cu Banca Europeană de Investiții pentru efectuarea studiilor de fezabilitate, dar primul termen a fost transmis Ministerului Sănătății pentru construcția spitalelor în octombrie 2017", a declarat Sorina Pintea la Digi24, potrivit Mediafax.

Ministrul Sănătății mai spune că s-a lucrat la întocmirea studiilor de fezabilitate care sunt finalizate, există două HG pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Iași și Cluj, urmează și Craiova: "Lucrurile au mers în ritmul pe care dânsa il știe foarte bine și pe care l-am stabilit de comun acord. Amânarea nu este neapărat o noutate. Amânarea finalizării poate voia sa spună, pentru că noi am spus încă de la finalizarea primului studiu de fezabilitate, că experții dau ca dată finală 2024. (...) Între 2024 și 2027 este un interval de timp în care aceste spitale vor fi finalizate conform experților europeni, lucru pe care l-am spus."

"Au apărut acești ani (termenul până în 2027, n.r.), pentru că banii pentru construcția efectivă vor fi ceruți pentru etapa a doua de programare, care este până în 2027. Deci, teoretic, trebuie să termini construcția până în 2027 ca să accesezi acei bani pe care îi soliciți. Doamna Corina Crețu știe aceste aspecte, dar este un demers politic care nu face bine nimănui", mai spune Sorina Pintea.

  • Construcția a 8 spitale regionale trebuia să înceapă în 2017

Construcția a 8 spitale regionale și a unui spital "gigant, după modelul AKH Viena", dar "mai mare" în București, ar fi trebuit să înceapă în anul 2017, conform programului de guvernare al PSD și promisiunilor făcute chiar de Liviu Dragnea în campania electorală din 2016.

De asemenea, numărul spitalelor regionale care ar urma să fie construite a scăzut, între timp, de la 8 la doar 3. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea (PSD), a declarat public că Guvernul a amânat construirea acestora pentru exercițiul financiar 2021-2027. Explicația ministrului Sănătății: România a solicitat o majorare a procentului de co-finanțare din bani europeni (de la 50% la 85%), iar cu cât se vor face mai târziu, spitalele ar urma să fie mai ieftine.

Spitalul metropolitan din București, "după modelul AKH Viena, dar mai mare, cu 2.500 de paturi" este deocamdată în faza în care s-a aprobat terenul pe care ar urma să fie construit, în zona Pipera.

  • Cum a justificat Sorina Pintea întârzierile

Problema construirii spitalelor regionale a fost subiect de dispută cu comisarul european Corina Crețu, care a reproșat Guvernului că nu a depus proiectele.

Sorina Pintea spune însă că întârzierile la aceste proiecte nu sunt din vina PSD: "Am înţeles că în spaţiul public se discută că PSD ar fi blocat realizarea acestor spitale. Mie nu mi-a venit să cred, pentru că aceste studii de fezabilitate au fost făcute de consultanţii Băncii Europene de Investiţii. Contractul cu aceşti consultanţi a fost făcut în decembrie 2016. Ei s-au apucat efectiv de lucru în august 2017. Adică sunt dovezi, nu poveşti. În octombrie 2017, primul teren, cel de la Iaşi, a fost cedat Ministerului Sănătăţii şi în mai 2018 s-a definitivat cedarea acestor terenuri, ultima poveste fiind a Craiovei. Acolo, practic era vorba de schimbarea de amplasament, a unei părţi din amplasament, iar cine ştie ce înseamnă un studiu de fezabilitate pentru o asemenea construcţie, ştie că s-au făcut eforturi foarte mari. Am solicitat schimbarea consultanţilor angajaţi de Banca Europeană de Investiţii de două ori. Au fost lucruri pe care le-am spus în spaţiul public. Ei au crezut că fac spitale pentru altă ţară şi e înregistrarea şedinţelor în care eu am spus că ei fac pentru România. Vă dau şi un exemplu: în februarie 2018, când încă nu era discutată structura spitalelor, adică ce secţii vor avea, ei voiau să proiecteze spitalul regional Cluj cu 120 de paturi - Psihiatrie acuţi. Am spus că într-un spital regional, psihiatria nu cred că are locul. Atunci a fost prima dată când am cerut schimbarea consultanţilor", declara Sorina Pintea în primăvara acestui an.