Un al șaptelea pacient rănit în atacul de la Săpoca a murit la spital

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 20 septembrie 2019, 11:35 Actualitate | Sanatate


Spitalul Săpoca, după atac
Foto: Captura YouTube
Un al șaptelea pacient de la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca rănit în urma incidentului produs în urmă cu o lună, când un bărbat cu sevraj etilic i-a atacat cu un stativ de perfuzii, a murit la spital, a anunțat vineri Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății a fost informat că una dintre victimele agresiunii de la Spitalul Săpoca, internată la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, a decedat. Numărul deceselor se ridică, astfel, la 7. Pacientul avea 74 de ani și suferise o intervenție chirurgicală complexă, pe toată perioada tratamentului a fost în stare gravă, intubat, instabil hemodinamic și ventilat mecanic.

În prezent, în București se mai afla internat un singur pacient. Este vorba despre bărbatul internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca care este stabil, conștient si cooperant. Se află în Reanimarea Secției de Neurochirurgie, a precizat sursa citată.

Atacul în urma căruia 7 persoane au murit a avut loc în 18 august la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca, după ce un bărbat cu sevraj etilic i-a lovit pe pacienți cu un stativ de perfuzii care se afla în salon. Atunci, un bărbat în vârstă de 38 de ani a atacat cu stativul de perfuzii 13 pacienți. El a fost prins în curtea spitalului de un echipaj de poliție care era în zonă.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















635 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Un al saptelea pacient? (Vineri, 20 septembrie 2019, 12:42)

    cucurveauamov [utilizator]

    Intrebare: cate victime decedate au fost a saptea? Sau acest om este primul din seria celor care vor fi al al saptelea?

    Ce e rau in a spune: "Al saptelea pacient..." sau "Inca un pacient .... Acesta este al saptelea deces."


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version