Personalul medical care lasă pacienții ce se prezintă la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor să aștepte pe hol peste intervalul de timp prevăzut de lege va fi amendat cu sume între 1.000 și 3.000 de lei, iar spitalele vor primi amenzi cuprinse între 20.000 și 30.000 de lei, prevede o Hotărâre de Guvern adoptată în ședința de astăzi a Executivului. Timpii legali de așteptare la UPU sunt cuprinși între 0 și 240 de minute, în funcție de gravitatea urgenței.

Pacient in RomaniaFoto: Agerpres

Hotărârea de Guvern privind modificarea și completarea HG nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice a fost adoptată astăzi, după ce fusese publicată în dezbatere publică de Ministerul Sănătății în primăvara acestui an.

Documentul poate fi consultat integral aici.

Textul integral al HG nr. 857/2011 poate fi consultat aici.

Ce prevede Hotărârea de Guvern adoptată astăzi:

"2. La articolul 22, la alin.(2) partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 22 - (2) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:

a) preluarea pacientului de către personalul UPU sau CPU într-un interval de timp mai lung decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare;

b) reținerea echipajelor de urgență din cadrul serviciilor de ambulanță sau SMURD de către medicii din UPU ori CPU sau medicii de gardă din spital, încălcându-se astfel reglementările legale în vigoare;

c) neanunțarea din timp a sosirii și/sau neinformarea asupra datelor clinice despre starea pacientului și tratamentul aplicat acestuia până la momentul respectiv a personalului din UPU sau CPU de către echipajele care transportă pacienți aflați în stare critică, conform reglementărilor legale în vigoare."

Un lucru mai puțin cunoscut: amenzile pentru depășirea timpilor de așteptare în preluarea pacienților la UPU existau deja în legislație, însă valoarea lor se dublează: anterior, personalul medical putea fi amendat cu sume între 500 lei și 1.500 de lei, iar spitalele cu 10.000 până la 15.000 de lei.

Pentru ca medicii și spitalele unde timpii legali de așteptare pentru preluarea urgențelor să fie sancționați, pacienții nemulțumiți pot reclama situația la Direcțiile de Sănătate Publică.

Care sunt timpii de așteptare legali la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor:

Potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 443/2019, timpul de triaj al unui pacient odată ajuns la UPU nu trebuie să depășească două minute.

Există 5 coduri de urgențe în funcție de care sunt triați pacienții:

  • cod roșu - resuscitare
  • cod galben - critic
  • cod verde - urgent
  • cod albastru - non-urgent
  • cod alb - consult

Care sunt timpii de așteptare prevăzuți de lege pentru fiecare tip de cod:

  • pacienții cod roșu (resuscitare) - 0 minute
  • pacienții cod galben (situaţie cu risc major/ status mental alterat/orice durere intensă sau disconfort major) - 15 minute
  • pacienții cod verde (urgent) - 60 de minute
  • pacienții cod albastru (non-urgent) - 120 de minute
  • pacienții cod alb (consult) - 240 de minute
  • Pacienții se plâng că așteaptă cu orele la urgențe fără să fie băgați în seamă, medicii spun că personalul este suprasolicitat și subdimensionat

Timpii de așteptare pentru pacienți la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor din România reprezintă un măr al discordiei asupra căruia pacienții și personalul medical au versiuni complet diferite: pe de o parte, pacienții se plâng că ei sau rudele lor au așteptat ore întregi fără să fie băgați în seamă pe holurile spitalelor la urgențe, mult peste maximul de 240 de minute prevăzut de lege, uneori chiar o zi întreagă.

De cealaltă parte, medicii spun că vina nu le aparține. Ei se plâng, la rândul lor, că personalul Unităților de Primiri Urgențe din multe spitale este subdimensionat și suprasolicitat și spun că aceasta este principala cauză pentru care pacienții sunt lăsați să aștepte.

Medicii susțin, de asemenea, că o parte dintre pacienții care se prezintă la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor nu ar reprezenta cu adevărat urgențe medicale și și-ar putea rezolva problema printr-o consultație la medic, programată din timp.

"Sunt necesare aceste măsuri pentru responsabilizarea personalului medical pentru respectarea normelor de sănătate. S-a dovedit faptul că este nevoie și de măsuri coercitive pentru ca sistemul să funcționeze" - ministrul Sănătății, Sorina Pintea.