Ministerul Sănătăţii: Toţi pacienţii răniţi la Săpoca, internaţi în spitale din Capitală

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 18 august 2019, 16:18 Actualitate | Sanatate


Spitalul Floreasca
Foto: AGERPRES
Toţi cei nouă pacienţi, răniţi în noaptea de sâmbătă spre duminică de către un bărbat internat la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca (Buzău), au fost transferaţi la unităţi medicale din Capitală, potrivit unei informări transmise de Ministerul Sănătăţii, scrie Agerpres.

La Spitalul de Urgenţă Floreasca a fost adus un pacient cu traumatism cranio-cerebral şi facial grav. La aceeaşi unitate medicală a ajuns şi un bărbat de 88 de ani, cu multiple boli cardiovasculare, un traumatism cranio-cerebral mediu, dar cu fractură temporo-occipitală.

La Spitalul Sf Pantelimon a fost adus un bărbat de 70 de ani, în stare gravă, aflat în comă profundă, cu hematoame intracraniene şi fractură de mandibulă. De asemenea a fost internată o femeie în vârstă de 60 ani, conştientă, cu hematom intracranian şi fractură zigomatică.

La Spitalul Universitar a ajuns o pacientă în vârstă de 80 de ani cu traumatism cranio-cerebral care va suferi o intervenţie chirurgicală. O altă pacientă în vârstă de 72 de ani, transferată la aceeaşi unitate, va intra în intervenţie neuro-chirurgicală, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral pe partea dreaptă.

La Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni au fost transferate trei persoane. Este vorba despre două femei, în vârstă de 83, respectiv 62 de ani şi un bărbat în vârstă de 60 de ani, toţi cu traumatisme cranio-cerebrale.

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie.

Potrivit unor surse judiciare, carnagiul a avut loc în saloanele 208 şi 209 ale Spitalului din Săpoca, unde se aflau mai multe persoane sedate sau imobilizate la pat.

Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















454 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by