​Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj va avea 849 de paturi, va fi construit în comuna Florești și va costa aproximativ 500 de milioane de euro, bani ce provin parțial din fonduri europene, anunță Ministerul Sănătății. Studiul de fezabilitate pentru construirea Spitalului Regional din Cluj a fost aprobat vineri de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe.

HotNews.roFoto: Hotnews

Spitalul Regional din Cluj este al doilea dintre spitalele regionale pentru care a fost aprobat studiul de fezabilitate, după cel din Iași. Construcția a 8 spitale regionale și a unui spital "gigant, după modelul AKH Viena", dar "mai mare" în București, ar fi trebuit să înceapă în anul 2017, conform programului de guvernare al PSD și promisiunilor făcute chiar de Liviu Dragnea în campania electorală din 2016.

Spitalul din județul Cluj va fi construit în comuna Floreşti din judeţul Cluj, pe un teren intravilan aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea 849 de paturi şi va deveni un pol de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea Nord-Vest, destinat pacienţilor critici şi cazurilor complexe care necesită tehnologii şi expertiză de nivel înalt.

Valoarea investiţiei este de aproximativ 500 milioane euro "şi se va realiza din fonduri externe nerambursabile de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte surse constituite în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie, conform programelor de investiţii publice", potrivit Ministerului Sănătății.

"Este un pas important pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Următorul pas în realizarea acestui proiect este iniţierea, de către Ministerul Sănătăţii, a unei Hotărâri de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a obiectivului de investiţii. După aprobarea acestui act normativ, Ministerul Sănătăţii poate lansa procedura de achiziţie de servicii de proiectare şi constructie a SRU Cluj. În același timp, continuăm demersurile necesare pentru construirea Spitalelor Regionale de Urgenţă de la Iaşi şi Craiova", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Pentru proiectarea, supravegherea şi construcţia spitalelor regionale din Iaşi, Cluj si Craiova, Romania va beneficia de sfaturile experţilor Băncii Europene de Investiții, în urma unui acord semnat cu reprezentanţii BEI la începutul lunii iulie 2019.

Dintre proiectele spitalelor regionale, cel mai avansat este cel al Spitalului Regional din Iași, pentru care a fost realizat studiul de fezabilitate, iar prin HG nr.290/ mai 2019 au fost aprobaţă indicatorii tehnico economici. Cererea de finanţare pentru realizarea Spitalului Regional din Iași este în curs de pregătire, iar în luna septembrie urmează să fie depusă la Comisa Europeană, informează Ministerul Sănătății.

Pentru Spitalul Regional Cluj Napoca a fost realizat studiul de fezabilitate, a fost obţinut Acordul de Mediu şi sunt finalizați indicatorii tehnico-economici care vor fi aprobaşi la sfârșitul lunii august în Guvern, urmând ca în luna octombrie să fie depusă cererea de finanțare şi pentru acest spital la Comisia Europeană.

De asemenea, se estimează că pentru Spitalul Regional din Craiova, cererea de finanțare va fi depusă la Comisia Europeană în luna decembrie.

  • Construcția a 8 spitale regionale trebuia să înceapă în 2017

Construcția a 8 spitale regionale și a unui spital "gigant, după modelul AKH Viena", dar "mai mare" în București, ar fi trebuit să înceapă în anul 2017, conform programului de guvernare al PSD și promisiunilor făcute chiar de Liviu Dragnea în campania electorală din 2016. Începerea proiectelor s-a amânat, iar doi ani mai târziu, nimeni nu știe cu exactitate pentru când.

De asemenea, numărul spitalelor regionale care ar urma să fie construite a scăzut, între timp, de la 8 la doar 3. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea (PSD), a declarat public că Guvernul a amânat construirea acestora pentru exercițiul financiar 2021-2027. Explicația ministrului Sănătății: România a solicitat o majorare a procentului de co-finanțare din bani europeni (de la 50% la 85%), iar cu cât se vor face mai târziu, spitalele ar urma să fie mai ieftine.

Spitalul metropolitan din București, "după modelul AKH Viena, dar mai mare, cu 2.500 de paturi" este deocamdată în faza în care s-a aprobat terenul pe care ar urma să fie construit, în zona Pipera. Este singurul lucru care se știe în acest moment. Data începerii construcției și dacă există bani rămân niște necunoscute.

  • Cum a justificat Sorina Pintea întârzierile

Problema construirii spitalelor regionale a fost subiect de dispută cu comisarul european Corina Crețu, care a a reproșat Guvernului că nu a depus proiectele.

Sorina Pintea spune însă că întârzierile la aceste proiecte nu sunt din vina PSD: "Am înţeles că în spaţiul public se discută că PSD ar fi blocat realizarea acestor spitale. Mie nu mi-a venit să cred, pentru că aceste studii de fezabilitate au fost făcute de consultanţii Băncii Europene de Investiţii. Contractul cu aceşti consultanţi a fost făcut în decembrie 2016. Ei s-au apucat efectiv de lucru în august 2017. Adică sunt dovezi, nu poveşti. În octombrie 2017, primul teren, cel de la Iaşi, a fost cedat Ministerului Sănătăţii şi în mai 2018 s-a definitivat cedarea acestor terenuri, ultima poveste fiind a Craiovei. Acolo, practic era vorba de schimbarea de amplasament, a unei părţi din amplasament, iar cine ştie ce înseamnă un studiu de fezabilitate pentru o asemenea construcţie, ştie că s-au făcut eforturi foarte mari. Am solicitat schimbarea consultanţilor angajaţi de Banca Europeană de Investiţii de două ori. Au fost lucruri pe care le-am spus în spaţiul public. Ei au crezut că fac spitale pentru altă ţară şi e înregistrarea şedinţelor în care eu am spus că ei fac pentru România. Vă dau şi un exemplu: în februarie 2018, când încă nu era discutată structura spitalelor, adică ce secţii vor avea, ei voiau să proiecteze spitalul regional Cluj cu 120 de paturi - Psihiatrie acuţi. Am spus că într-un spital regional, psihiatria nu cred că are locul. Atunci a fost prima dată când am cerut schimbarea consultanţilor", declara Sorina Pintea în primăvara acestui an.

Citește și: