O fotografie i-a salvat viața. Povestea Cristinei, fata „albastră” căreia nimeni nu-i dădea nicio șansă: „Oamenii să nu se dea bătuți niciodată”

de Diana Marcu     HotNews.ro
Luni, 15 iulie 2019, 9:49 Actualitate | Sanatate


Cristina
Foto: inimacopiilor.ro
Când o româncă naturalizată în America și-a vizitat, în 2011, satul copilăriei, a auzit că-n localitate trăiește o fată albastră. Pur și simplu albastră, din cap și până-n vârful unghiilor, din cauza unei boli de inimă. Așa că a mers să vadă copila și să o pozeze, iar imaginea avea să i-o arate Ginei Buliga, fotograf. Cea din urmă nu a stat pe gânduri.

Cu poza fetei în mână, Buliga a mers la Alex Popa, de la Inima Copiilor, și l-a întrebat ce e de făcut. Așa începe povestea care i-a schimbat total viața Cristinei, fata albastră dintr-un sat de lângă Roman.

Popa înființase în 2006 o asociație, care avea ca misiune salvarea copiilor cu probleme medicale, în special cu afecțiuni cardiace. Mai mult, din donații și sponsorizări, construia o secție de Cardiochirurgie pediatrică la spitalul „Marie Curie” din București, iar unul dintre oamenii cu care pornise proiectul era medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de Terapie Intensivă nou-născuți de acolo. Cîrstoveanu era cel care, în absența unor soluții pentru copiii cardiaci în țară, pleca cu ei în străinătate, voluntar, la operații și tratament. La el a apelat Alex Popa când a auzit de fetița albastră, iar în octombrie 2011 cei doi aveau să ajungă la Butnărești, lângă Roman, pentru a-i face consultul și echografia Cristinei.

Imaginile de atunci ar putea fi de documentar, dacă cineva ar fi filmat fetița: un copil de 16 ani, bolnav de inimă, care ar fi trebuit operat în primul an de viață. În poziție fetală, cu genunchii la piept (poziție care îi favoriza oxigenarea organelor interne și a creierului), îngrozitor de retrasă și tăcută, Cristina era o mână de oase așezată în mijlocul unui pat dintr-o cameră mică de casă de țară.

La 16 ani cântărea sub 25 de kilograme, așa că ai ei o cărau de colo-colo, dar mai mult nu, pe brațe. Uneori, o mai scoteau pe afară și o plimbau pe uliță într-un căruț de butelii. Copila nu avea prieteni, nu vorbea și, de trei ani, nu mai putea să meargă. Oasele ei mici și subțiri anchilozaseră, iar ligamentele s-au scurtat. Cristina urma să moară.

Știa finalul, de la medicul din Iași la care mama ei reușise să o ducă: „- Ce te mai agiți, că o să-ți moară. Mai ai și alții acasă, mergi la ei”. Acum Cristina doar aștepta. Așa a găsit-o doctorul Cîrstoveanu, în octombrie 2011, când a ajuns la Butnărești, cu echograful după el, ca să o consulte. Era mic cât un laptop și avea autonomie maximum 10 minute pe baterie.

„Când am ajuns acolo, părea o casă plina de viata, mama Cristinei trebăluia prin casă, 6-7 frați erau prin curte, unul dormea în cabina tractorului. Cristina era în casă, stătea pe un recamier cu genunchii la piept.... era albastră sărăcuța. Lânga ea, era un casetofon cu casete. Ea își învăța frații să vorbească și să citească. Ne-am prezentat, am spus cam ce doream, că am vrea să o ajutam, dar a fost foarte foarte greu să o convingem. Până la urmă, îmi aduc aminte că au ieșit toți afară și am rămas cu ea. I-am promis că nu glumesc și că o să o ducem să se facă bine. Probabil fuseseră multe promisiuni și consulturi pe la spitale și realmente se simțea rău și nu mai avea încredere”, spune dr Cîrstoveanu.




„Am reușit chiar să mă uit să văd dacă e Fallot sau altceva și pentru că pulmonara era foarte mică am înregistrat și i-am trimis lui Alin, sa ne confirme”. Concluzia? Sunt speranțe, dar trebuie intervenit repede.

După discuția telefonică cu Alin Nicolescu, cardiolog, care lucra atunci la Spitalul Fundeni, au stabilit s-o aducă pe Cristina la București pentru analize și investigații, doar că era o problemă. Fata avea nevoie de însoțitor permanent, iar mama ei nu-i putea fi alături – acasă o așteptau alți șase copii. Așa a ajuns Violeta Bobeică, voluntar al asociației Inima Copiilor și cursant – la acel moment - al Școlii de asistente medicale să meargă după Cristina la Roman, să o găzduiască și să se ocupe de tot ce înseamnă controale și internări pentru fetiță.

„A fost o mare bucurie să vrea să trăiască, să mă lase să mă uit, să spună: Bine, vă cred, merg cu voi”, spune doctorul Cătălin Cîrstoveanu.

În noiembrie 2011 întreaga echipă știa diagnosticul Cristinei – pentalogie Fallot. Tradus, asta însemna că existau șanse pentru copilă, care a fost programată pentru operație la Bad Oeynhausen, clinică în Germania. Doar că fata s-a îmbolnăvit. O sângerare gastrică, produsă de un lapte hiperproteic – pe care Cristina îl primea tocmai pentru a mai lua în greutate -, avea să ducă la o spitalizare de o lună și jumătate în România.

Abia în februarie 2012, însoțită de Violeta, care primise procură de la familia copilei, Cristina avea să părăsească România cu destinația Bad. În Germania a fost reevaluată echografic, își amintește Violeta Bobeică, iar câteva zile a stat și în carantină, pentru că avea un stafilococ. Ulterior, Cristinei i s-a făcut un cateterism și i s-a dilatat artera pulmonară: „Am stat cu ea în noaptea aia, la terapie intensivă și m-am mirat de culoarea ei. Era la fel de sălbatică, iar spaima și-o manifesta prin tăcere și printr-un plâns ca un vaiet”, rememorează Bobeică. „Nu puteam să o las”.

A doua zi copila avea să fie supusă operației de corecție a malformației cardiace, efectuată de către doctorul Eugen Săndica, așa că voluntara asociației invocă în fața echipei medicale statutul ei – de elevă a școlii sanitare din București – și îl roagă pe dr Săndica să îi permită accesul în sala de operații „Am spus că mi-ar prinde bine să asist la intervenție, ar fi ca o practică și că nu am să scot o vorbă în sală”. Șapte ani mai târziu, Violeta Bobeică, acum asistent la Cardiochirurgie la „Marie Curie”, își amintește doar mirosul de piele arsă cu electrocauterul și liniștea din jur. Știe că minute în șir nu s-a desprins de lângă capul Cristinei. Până în momentul în care l-a auzit pe doctorul Săndica spunând „Acum repornim cordul”.

„Acela a fost momentul în care mi-au spus o stabilizează și că e mai bine să ies, să merg la o plimbare și că ne revedem peste două ore. Am ieșit și m-am oprit la o biserică mică. Acolo mi-am dat voie să plâng”.

Readusă la Terapie Intensivă, imediat după operație, Cristina își schimbase culoarea. Nu mai era albastră, ci roz, așa că Violeta face rost de o oglindă și îi arată copilei, la trezire, noua ei culoare la piele: „Știu că a zâmbit”.

Greul nu trecuse însă și nici nu topise tăcerea fetei. Cristina refuza să mănânce și nici nu dădea semne că vrea să înceapă recuperarea. Acela a fost momentul în care Violeta a cedat și a spus că ea se întoarce la București: „Nu pleca, că te iubesc”, a auzit voluntara de la copila pe care o îngrijea. „De atunci am făcut totul împreună: am făcut puzzle-uri, i-am spus povești, ne-am uitat la desene animate, am așteptat să se vindece pleurezia...”, spune Violeta Bobeică.

Pe 10 martie 2012, Cristina a fost externată, iar plecarea de la clinică – emoționantă. Impresionați de povestea ei, oamenii de la Bad i-au pregătit două geamantane cu haine și jucării pentru frații mai mici de acasă. O zi mai târziu, copila ajunge la Butnărești. Nu albastră, ci cu pielea roz, în sfârșit.

Și povestea Cristinei avea să se schimbe, nu doar culoarea pielii. Revenită câteva săptămâni mai târziu la București pentru o evaluare cardiologică la doctorul Alin Nicolescu, fata ajunge și la Centrul pentru copii Dr Nicolae Robănescu, unde face mai multe sesiuni de recuperare. Nu mai stătea ghemuită în mijlocul patului, ci într-un fotoliu rulant din care trage cât poate ca să se ridice. „Când am văzut-o mergând cu cadrul mi-a zâmbit, iar zâmbetul era al unui copil învingător, al unui copil tare bun”, spune Violeta Bobeică.



Copilul a învins. De șase ani, Cristina merge. Vorbește și râde. Iar acum iubește. A mai trecut printr-o intervenție chirurgicală tot la clinica din Germania, dar a doua oară însoțită de mama ei. După operație s-a recuperat, iar transformarea ei fizică, cromatică, neurologică și psihică a fost pusă de unii dintre consătenii Cristinei pe seama ...schimbării.

„Oamenilor din sat le-a fost greu să creadă că e aceeași persoană. Copilul ghemuit, cianotic, care nu vorbea și nu mergea, plimbat cu căruțul de butelii prin sat e acum fata asta blondă, care râde, vorbește și calcă singură..Nu se poate, sigur e vreo soră mai mică de-a ei”, rememorează Alex Popa.

În urmă cu câteva zile, Cristina a împlinit 24 de ani, iar aceasta a fost cea mai frumoasă aniversare. De curând a devenit mamă a unui băiețel, perfect sănătos, pe care urmează să îl boteze Violeta. „Oamenii să nu se dea bătuți niciodată. Să lupte pentru copiii lor și să nu renunțe pentru că sunt bolnavi. Sunt șanse, mereu sunt șanse, dar trebuie să lupți pentru ele”, spune Cristina.

„Nu credeam că voi ajunge aici. La 12 ani nu mai puteam să merg, la 14 l-am auzit pe medic spunându-i mamei să plece la copiii de acasă, că eu mor, la 16 ani eram foarte rău. Nimeni nu-mi dădea șanse, nu se așteptau la nimic bun. Șansa mea a fost Inima Copiilor.”



În România se nasc în fiecare an între 800 și 1000 de copii cu malformații cardiace. La Târgu Mureș se operează circa 200 pe an, la Cluj 50-60, la „Marie Curie” tot în jur de 200. Unii (15%) pleacă în străinătate să se opereze, iar alții pur și simplu mor. În 2009, asociația Inima Copiilor a inițiat proiectul amenajarii departamentului de Cardiochirurgie de la Marie Curie cu speranța că mulți, cât mai mulți dintre acești copii vor putea fi salvați în România. Din septembrie 2013, clinica a devenit funcțională. Asociatia susține din donații misiunilor medicale lunare în cadrul cărora copiii românilor sunt salvați. Poți schimba și tu în bine poveștile copiilor bolnavi de inimă, aici

Diana Marcu este voluntar la Inima Copiilor






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














86555 vizualizari

  • +14 (14 voturi)    
    Esenta SPERANTEI (Luni, 15 iulie 2019, 10:09)

    Habermas [utilizator]

    este sa nu fim indiferenti si sa nu renuntam niciodata.
    Ce poveste reala minunata! Acesti merita sa traiasca.

    Vreti socialism? Asta inseamna socialism VERITABIL. Nu doctrine, nu clamatiuni, nu hotii mascate in vorbe.
    FAPTE! Dar nici n-avem nevoie de cuvantul socialism. Avem altul mult mai bun: OMENIE.
    • +8 (8 voturi)    
      ce au facut cei de la asociatia Inima Copiilor (Luni, 15 iulie 2019, 13:37)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      se numeste omenie in adevaratul sens al cuvantului....si bine au facut ca au dus-o in Germania...am citit cu totii cum fata, la spitalele din Romania, a luat un stafilococ si a trebuit sa stea 3 zile in carantina pana a scapat de el.
  • +14 (14 voturi)    
    Nota de subsol despre Europa Noastra. Uniunea. (Luni, 15 iulie 2019, 10:21)

    Habermas [utilizator]

    Aceasta fata a fost salvata datorita acestor conationali care nu au fost indiferenti (si ma inclin cu respect in fata lor, si va invit pe toti sa-i ajutati in misiunea lor),

    dar si medicilor Germani, stivi voi, din Germania, aia pe care inii dintre noi ii numesc cu multa "gratie" si "inteligenta" "nemtzalai".

    Ei bine, "nemtzlaii", dupa cum ati citi, dupa ce a
  • +10 (10 voturi)    
    O istorie emotionanta (Luni, 15 iulie 2019, 10:22)

    varavara [utilizator]

    O istorie emotionanta povestea acestei fete. Eu insa ma intreb ce sanse de viata au copiii cu astfel de probleme medicale in conditia cand statul nu face mai nimic pentru a-i ajuta?
    In cazul de mai sus daca nu erau cativa oameni cu inima mare, care au actionat pe cont propriu, fata nu ar fi avut nici o sansa de supravietuire.
    • +10 (10 voturi)    
      Statele au fost intotdeauna in urma oamenilor (Luni, 15 iulie 2019, 10:49)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui varavara

      Da, statul are aceasta responsabilitate. Dar daca asteptam la stat, nu facem sa negam acestor copii sansa de a trai. Pana la stat, trebuie sa actionam noi.

      Asociatiile civice si profesionale sunt mult mai in avangarda si mult mai eficiente pentru ca sunt nascute din vointa unoir oameni, direct pe probleme reale.

      Trebuie sa facem presiuni asupra statului, dar in acelasi timp nu putem sta pana incepe statul sa se miste. Acesti copii au nevoie de interventie si sprijin acum!
    • +4 (4 voturi)    
      Ce facem pentru copiii bolnavi de inima (Luni, 15 iulie 2019, 17:21)

      AlexPopa-InimaCopiilor [utilizator] i-a raspuns lui varavara

      Buna ziua.
      Sunt Alex Popa de la Inima Copiilor.
      In afara de a ajuta multe cazuri cazuri izolate, precum cel al Cristinei, Asociatia Inima Copiilor se straduieste sa construiasca spatii si sa pregateasca echipe medicale capabile sa rezolve astfel de situatii.
      Astfel, am construit la Spitalul de copii Marie Curie din Bucuresti o sectie de cardiochirurgie si una de cardiologie. Aici au loc in fiecare luna misiuni medicale, cu medici straini, sustinute in mare masura tot de noi. Din 2013, de cand a pornit sectia de cardiochirurgie, au fost tratati aici aproape 1000 de copii cu probleme cardiace, multi dintre ei din familii nevoiase sau aflati in plasament.
      Aceasta credem noi ca este solutia. Ceea ce am facut pana acum este doar inceputul. Inca mai este mult de lucru si, asa cum spunea Habermas, nu putem astepta pana cand statul roman va rezolva aceasta problema.
      Asadar, vom continua sa ajutam la dezvoltarea cardiochirurgiei pediatrice in Romania, astfel incat sa nu mai existe cazuri precum cel al Cristinei.
      Insa, pentru a ne continua misiunea, avem nevoie de mult ajutor. Daca doriti sa ne ajutati, aveti informatiile necesare la finalul articolului.
      Cu multumiri,
      Alex Popa
    • +1 (1 vot)    
      re: (Marţi, 16 iulie 2019, 9:06)

      si_eu [utilizator] i-a raspuns lui varavara

      Ce sanse au? Atatea cate le da Dumnezeu, pentru ca sistemul nu le da absolut nici una. Si vorbesc in calitate de mama a unui copil operat la Bad Oeynhausen, de catre MEDICUL Eugen Sandica, dupa ce sistemul medical romanesc l-a infectat cu trei streptococi spitalicesti. Sansa copilului meu a fost DOMNUL DOCTOR Sandica Eugen, care l-a acceptat in Germania desi streptococii ii provocasera o pneumonie si o septicemie. Pe scurt, daca ai zile traiesti, daca nu ... te duci acasa la copiii pe care ii mai ai, exact cum spunea doctorul de la Iasi. Si nici macar acest medic nu trebuie blamat, el este doar un exponent, eu am auzit aceste cuvinte de la cel putin 5 medici si nu mai stiu cate asistente pe parcursul spitalizarii copilului meu...
  • +13 (13 voturi)    
    continuare. (Luni, 15 iulie 2019, 10:33)

    Habermas [utilizator]

    Am trimis gresit inainte sa termin de scris.

    ... ei bine, "nemtzalaii", cand au aflat povestea Cristinei au pus si de doua geamantane cu cadouri practice pentru fratii Cristinei.

    Poate ar fi bine sa amintesc aici ca Dimitrie Cantemir a scris Descrierea Moldovei la cererea Academiei din Berlin, care doreau o lucrare sintetica despre Moldova, o tara pe care doreau sa o cunoasca mai bine decat o cunosteau atunci.

    Tot cu "nemtzalaii" au corespondat in prioritate si Iacob Cihac (Czihak, nascut la Aschaffenburg in Germania), Mihai Zotta si Ghoroghe Asachi, cei care au infiintat in 1830 la Iasi Iassyer medicinsche Lesevereine (Cercul ieșean de citire medicală), redenumita apoi in 1833 Societatea de Medici si Naturalisti din Iasi - si Muzeul de Istoria Naturala in 1834. Inclusiv cu Alexander von Humbold.

    Sa va mai spun despr "nemtzalai", sau poate veti prefera vorbim despre GERMANI ?

    Intreb si eu ...
  • +6 (6 voturi)    
    mda...doctoru' roman (Luni, 15 iulie 2019, 13:09)

    adrian_rolland [utilizator]

    " Știa finalul, de la medicul din Iași la care mama ei reușise să o ducă: „- Ce te mai agiți, că o să-ți moară. Mai ai și alții acasă, mergi la ei”
    • +4 (4 voturi)    
      Poate cineva din anturajul fetei (Luni, 15 iulie 2019, 15:21)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui adrian_rolland

      intra pe Hot News si ne spune numele doctorului respectiv. Asa il vom putea boicota si noi pe internet....ii facem o antireclama de nu se mai duce nimeni la el cat e haul.
      • +1 (1 vot)    
        re: (Marţi, 16 iulie 2019, 9:31)

        si_eu [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        Domnule draga, dar dumneavoastra aveti impresia ca e doar unul??? Copilul meu a fost operat la Bad Oeynhausen de catre DOMNUL Sandica, de la nastere si pana la externare am trecut prin 4 spitale romanesti; stiti cati medici i-au dat sanse de viata copilului meu? TREI: o doamna doctor pediatru din provincie, domnul doctor Alin Nicolescu de la Marie Curie si domnul doctor Sandica. Stiti cati medici mi-au spus in fata si fara menajamente ca moare? Restul, de vreo ...50, chiar mai mult. Stiti cate asistente m-au indemnat sa-l las sa moara sau sa-l las in spital si sa uit ca am avut un copil? Toate in afara de 3, adica peste ...100, in cele 4 luni de spitalizare. Stiti cati medici si-au dat seama ca eu, ca mama, dupa 4 luni de internare, transferata imediat dupa nastere, fara sa fi vazut soarele o singura zi in vara aia, eram in ultimul stadiu de depresie (nu mai vorbeam absolut deloc de vreo doua saptamani)? UNUL. Si eram inconjurata de personal medical. Adevarul e ca nu le pasa, nu ii intereseaza si nu considera ca e problema lor. Omul (copil, adult whatever) este pur si simplu materie prima, prea putini mai stiu sa fie OAMENI. Asa ca daca boicotati unul nu rezolvati absolut nimic, sistemul trebuie reformat din temelii...
  • +3 (3 voturi)    
    Medicul din Iași (Luni, 15 iulie 2019, 16:31)

    BroascaLaBariera [utilizator]

    se incadreaza, dupa criteriile, la omor calificat. Poate am iesi din situatia actuala, la un moment dat, daca astfel de cazuri ar fi anchetate de catre autoritatile competente, macar atunci când ies la iveala, cum se intampla acum !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version