Recorder.ro: Șeful Agenției Medicamentului a picat admiterea la Facultatea de Farmacie, a intrat fără examen pe locurile studenților străini și a fost exmatriculat pentru absențe

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 26 iunie 2019, 17:35 Actualitate | Sanatate


Marius Daniel Sisu
Foto: Facebook
Marius Daniel Șișu, omul care conduce din luna februarie Agenția Națională a Medicamentului, a picat admiterea la Facultatea de Farmacie, a intrat fără examen pe locurile studenților străini și a fost exmatriculat pentru absențe, scrie Recorder.ro. În luna aprilie, Recorder.ro scria că Marius Daniel Șișu nu a reușit să treacă examenul de admitere la Facultatea de Farmacie, este un susținător al detoxifierii cu sucuri de castravete, iar experiența lui în domeniu se limitează la falimentarea unor mici afaceri cu medicamente.

"Pentru a forța, totuși, intrarea la Facultatea de Farmacie a Universității din Craiova, Marius Daniel Șișu a profitat de o portiță legală care-i permite unui tânăr să devină medicinist fără să dea examenul de admitere. Universitatea din Craiova are alocate câteva locuri pentru studenții străini. Aceștia nu sunt nevoiți să dea examen de admitere, departajarea făcându-se în urma unui concurs de dosare. Regulamentul le permite, însă, și studenților români să aplice pentru aceasta categorie, la grupa cu predare în limba engleză și după achitarea taxelor de școlarizare. La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, taxa anuală pentru studenții străini este de 5.000 de euro, de trei ori mai mare decât taxa obișnuită pe care o plătesc studenții care nu prind locuri 'la buget' ", scriu jurnaliștii de la Recorder.

Într-un răspuns adresat redacției Recorder, Ion Rogoveanu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, confirmă că: "în anul universitar 2013-2014, Șișu Marius Daniel a ocupat un loc cu taxă, destinat cetățenilor din state membre UE și SEE (n.r. - Spațiul Economic European). Ca urmare a nefrecventării activităților obligatorii prevăzute în planul de învățământ, dl. Șișu Marius Daniel a fost exmatriculat în anul 2014".

Contactat de jurnaliștii de la Recorder, Marius Daniel Șișu le-a închis acestora telefonul înainte de a apuca să i se pună vreo întrebare, motivând că este în concediu și nu vrea să fie deranjat. El i-a notificat, în schimb, că a intentat un proces pentru defăimare.

Asociația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, care construiește din donații și sponsorizări primul spital de oncologie pediatrică din România, a inițiat, la începutul lunii iunie, o petiție online în care cere demiterea președintelui Agenției Naționale a Medicamentului, Marius Daniel Șișu. Petiția este intitulată "Stop incompetenței care decide soarta noastră medicală!" și este adresată președintelui României, primului ministru și ministrului Sănătății.


Citește integral pe Recorder.ro.



Citește și:


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















26184 vizualizari

  • +29 (29 voturi)    
    Perfect (Miercuri, 26 iunie 2019, 17:51)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    PRofilul ideal al celor numiti de PSD in diverse functii. Sa ne amintim d-na Triculescu, cu 5 incercari nereusite de a intrala ANAF si nummita direct sef de catre un anumit iubitor de arta ce organiza vizionari prin cimitire. Din pacate, nu sunt exemple singulare, pana si ministrii in fruntea cu sefa lor se potrivesc descrierii
    • +4 (4 voturi)    
      Golan de PSD (Joi, 27 iunie 2019, 11:44)

      Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui D.M.A.Gogu

      Mecanismele de promovare a acestor indivizi sunt bazate pe relatii de familie.Sunt in PSD cateva familii care isi promoveaza neamurile in functii publice bine platite.Acolo ei reprezinta interesele celor pe care ii reprezinta. Cazul de fata este tipic. Omul a fost numit ca sa faca jocurile la Medicamente. E vorba de multi bani. Aveau nevoie de un "om de incredere' acolo ca sa stranga banii.
  • -13 (15 voturi)    
    Intrebare: (Miercuri, 26 iunie 2019, 18:22)

    farty [utilizator]

    El mai este si cetateanul altei tari? Daca da, atunci jos palaria! Are tot dreptul sa faca asta!
  • +17 (17 voturi)    
    . (Miercuri, 26 iunie 2019, 18:47)

    theo667 [utilizator]

    Ce tara, ce sistem politic infect daca permite asa ceva.
    Tara este condusa nu de mediocri ci de stupizi
  • +14 (14 voturi)    
    Corespunde guvernării PSD-ALDE. (Miercuri, 26 iunie 2019, 18:55)

    asavreau [utilizator]

    Ești prost,ești bun de șef.Nu-i nici măcar analfabet funcțional,adică are o diplomă dar nu știe de ce o are.Nu are și nu știe.Ca să fii infractor nu-ți trebuie studii.
    • +5 (5 voturi)    
      Diploma de "admitere" (Joi, 27 iunie 2019, 8:39)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      Daca a fost exmatriculat dupa primul an, ce diploma a primit?
    • +1 (1 vot)    
      Omul este garantat de cineva ca nu vorbeste. (Joi, 27 iunie 2019, 11:46)

      Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      A fost numit pentru colecatrea spagilor. Om de incredere. Recomandat de familie.Nu trebuie studii.Trebuie numai sa execute si sa nu vorbeasca.
  • +11 (11 voturi)    
    Alt fomist politic. (Miercuri, 26 iunie 2019, 18:56)

    quietguy58 [utilizator]

    Alt fomist politic.
  • +12 (12 voturi)    
    pai ca asta.. (Miercuri, 26 iunie 2019, 19:41)

    exilatul [utilizator]

    sunt sute de mii care au diplome universitare , masterate si doctorate...e normal intr o tara unde totul se poate cumpara...si pina la urma ce e nevoie de atita carte...ala care a dat "placute suedeze" la intregul popor majoritar de hoti, escroci , imbecili , lasi si..."revolutionari", din 65 pina in 89 , era ucenic cismar fara ... diploma ...asa ca , multe succesuri in ...distrugerea tarii ( vorba vine ca e deja o mocirla )..


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version