Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Ioanel Sinescu, a anunţat că miercuri va fi semnat protocolul de colaborare între Academia Română, UMF şi comunitatea locală de la Mogoşoaia, pentru construcţia noului campus al instituţiei de învăţământ superior.

Ioanel SinescuFoto: Agerpres

"În Mogoşoaia, Academia Română are un teren de 47 de hectare. După aprobarea pe care Prezidiul Academiei Române a dat-o în urmă cu două săptămâni, o coincidenţă fericită, astăzi, vom semna protocolul de colaborare între Academia Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila', comunitatea locală de la Mogoşoaia, implicit Consiliul Judeţean Ilfov, pentru construcţia noului campus al UMF", a anunțat Sinescu în deschiderea conferinţei "Science meets Regions - Science Builds The Future", potrivit Agerpres.

Rectorul UMF a amintit că alături de campusul universitar va funcţiona şi "un spital mare, euro-republican": "Va fi un pol de atracţie şi pentru învăţământul curricular de medicină, medicină dentară şi farmacie, pentru specializările post-universitare în toate disciplinele medicale în care noi formăm specialişti şi un pol de atracţie şi pentru pacienţii din această zonă geografică, pentru că suntem înfrăţiţi cu Complexul Universitar Medical şi de Cercetare Ştiinţifică Charite din Berlin şi, în afară de Măgurele, cu Institutul de Cercetare Max Plank, condus de acad. Gunter Stock, membru de onoare al Academiei Române şi DHC al universităţii noastre, care, împreună cu directorul Charite din Berlin, doresc un alt Charite în această parte a Europei", spune Ioanel Sinescu.