Hotnews utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care Hotnews.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform 
Un medic care abia ieșise la pensie a murit în timpul unei gărzi la un centru de permanență din județul Bihor. Nu munca sau lipsa banilor omoară prematur un medic de familie în România. Ci lupta pentru respect, pentru recunoaștere, pentru puțin sprijin”, scriu colegii acestuia, relatează Mediafax.
Medicul primar dr. Livia Davidescu, din Craiova, scrie pe Facebook că lista medicilor decedați în gardă se prelungește cu încă un nume.
„Colegul Ștefan Quai, primul mf-ist din Bihor cu contract privat cu CAS (și-a amenajat spațiul din casă pentru cabinet medical pe vremea când toți lucrau încă în cabinetele de stat) s-a dus azi la ceruri. Nu a mai apucat să iasă din garda efectuată la CP. Abia ieșise la pensie, mai făcea gărzi la CP pentru a fi încă activ. Se mutase din Oradea mai la sat pentru a fi mai liniștit și pentru a se putea ocupa mai mult de nepoți. Să-l ierte D-zeu și să-l odihnească!", scrie dr. Livia Davidescu.
Medicul primar din Craiova a postat anul trecut o listă cu peste 40 de medici care au murit în timpul gărzilor, cerând autorităților ca gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă.
„Alo! Ministerul Sănătății! Colegiul Medicilor... Nu credeți că deja s-a depășit orice limită? Cum ne apărați voi interesele, nouă, ca breaslă? Câți mai trebuie să murim? Deja nu mai putem rămâne pasivi la nenorociri ca aceasta!”, adaugă medicul din Craiova.
La rândul lor, colegii medicului din Bihor care a murit în timpul gărzii scriu că acesta învățase de mult să lupte, „de când, obligat să fie pe cont propriu, a trebuit să supraviețuiască. Nu să prospere. Să se adapteze la ziua de mâine, când ea nu semăna niciodată cu ziua de azi. Douăzeci de ani a luptat așa. Iar lupta și-a luat obolul. Acum se odihnește, în sfârșit. În pace. Nu, nu munca sau lipsa banilor omoară prematur un medic de familie în România. Ci lupta pentru respect, pentru recunoaștere, pentru puțin sprijin. Și, uneori, chiar lupta pentru a fi lăsat în pace”.
