Spectacolul "Jurnal de România. Timișoara" se joacă marți, la ora locală 21:00, la Theaterhaus Jena din Germania, în cadrul Festivalului Voice Of Europe. "Jurnal de România. Timișoara" este al treilea spectacol din proiectul "Jurnal de România", lansat de regizoarea Carmen Lidia Vidu, după "Jurnal de România. Sfântu Gheorghe" și "Jurnal de România. Constanța". Proiectul a fost lansat de regizoarea Carmen Lidia Vidu după incendiul din clubul Colectiv și își propune să ducă problemele României de astăzi pe scenele teatrelor.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Faptul că nu se consideră că teatrul e o unealtă cu care poți să însănătoșești o societate, prin care poți să cureți lucruri în relația ta personală cu comunitatea în care trăiești, cu orașul în care te dezvolți, cu România, mi se pare o mare greșeală", spunea regizoarea Carmen Lidia Vidu, într-un interviu acordat HotNews.ro în toamna trecută, după premiera spectacolului "Jurnal de România. Timișoara".

Trailer-ul spectacolului "Jurnal de România. Timișoara":

"Jurnal de România" este un proiect documentar care conține 3 spectacole de teatru - "Jurnal de România. Sfântu Gheorghe" (2016), "Jurnal de România. Constanța" (2017), "Jurnal de România. Timișoara" (2018), scurtmetrajul "Jurnal de România. Jurnal de musulman" - care spune povestea singurei actriţe de etnie tătară şi de religie musulmană din țara noastră, Turchian Guzin Nasurla (actriță de la Teatrul de Stat din Constanţa) și ​expoziția "Jurnal de România. Confesiuni despre credinţă".

Vezi un video interviu cu regizoarea Carmen Lidia Vidu în studioul HotNews.ro și imagini video din cele trei spectacole din proiectul "Jurnal de România" - "Jurnal de România. Timișoara", "Jurnal de România. Constanța" și "Jurnal de România. Sfântu Gheorghe":

Carmen Lidia Vidu mărturisește că "s-a întâmplat ceva în structura mea" după momentul Colectiv, chiar dacă subliniază că "n-aș vrea să trăiesc de pe urma acestei tragedii". Dacă până atunci trăia și lucra într-o zonă mai degrabă "poetică", după Colectiv a ieșit pentru prima data la proteste, a început să urmărească mai atentă știrile și, ușor-ușor, să își pună tot felul de probleme și întrebări: "Au urmat mai multe ieșiri ale mele în stradă, la proteste, mi-am făcut cultură civică, am învățat, în urma Colectiv, ce datorii are statul, ce datorii am eu față de stat, am început să mă preocup de felul în care relaționez eu cu orașul, cu România, dacă pot să cresc, dacă trăiesc de pe o zi pe alta, dacă cei care mă reprezintă trăiesc din banii mei și dacă ei o duc bine, eu de ce nu o duc bine? De ce ei au un viitor și eu am doar ziua de mâine? Și am început să îmi pun tot felul de probleme în urma Colectiv."

"Există un filon social în toate spectacolele din lumea asta, dar cred că românul trebuie să vorbească despre problemele de astăzi ale României. Și cred că centenarul ar trebui să ajute foarte mult la investigarea istoriei actuale. Cred că istoria asta cu 'i' mic a ta, a mea, a celor care ne privesc, e aur curat. Cred că aici trebuie lucrat și cred că 'Jurnal de România' asta și-a propus", mărturisea Carmen Lidia Vidu, într-un interviu acordat HotNews.ro.

"Jurnal de România. Timișoara"

Scenariul & Regia: Carmen Lidia Vidu

Distribuția: Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török, Silvia Török

Dramaturgia: Andrea Wolfer

Montaj foto-video: Cristina Baciu, Ovidiu Zimcea

Regia tehnică: Radu Muj, Luiza Popescu

Machiaj: Bojita Ilici

Asistent de regie: Oana Vidoni

Asistent de scenografie: Ioana Popescu

Citește și: