​Spitalul Județean din Sibiu s-a pregătit special pentru summit-ul UE din 9 mai, care va avea loc în oraș: secția de primiri urgențe a fost zugrăvită, intrările au fost securizate prin montarea de uşi cu cartelă acolo unde a fost posibil, iar cei mai buni medici ai spitalului vor fi de gardă în zilele de 8, 9 şi 10 mai - în premieră, va fi de gardă un număr dublu de medici. Anunțul a fost făcut joi de directorul spitalului, Cornel Benchea, potrivit Agerpres.

Unitatea de Primiri Urgente din SibiuFoto: Spitalul Judetean Sibiu

În cel mai mare spital public din Sibiu vor fi de gardă, în premieră, un număr dublu de medici, fiind aduşi de acasă toţi medicii şefi de secţii.

"Gărzile se vor dubla pe 8, 9 şi 10. Spre exemplu, la Interne erau doi medici de gardă, unul pe secţie şi unul în Urgenţă. Acum o să fie patru. O să fie medici tot din secţie. Nu aducem medici din afară, îi aducem de acasă şi vor face în acele zile, dublu. Deci, dacă aveam un medic, o să fie doi. Şi o să fie medici primari şi specialişti, în principiu rezidenţi deloc sau numai acolo unde nu se poate. Toţi şefii de secţii o să fie de gardă în data de 9 mai plus încă un medic din secţia respectivă", a anunțat Cornel Benchea, managerul spitalului.

Potrivit acestuia, în secţia de Urgenţă se va dubla numărul de medici şi se vor securiza la maxim intrările, în aşa fel încât orice aparţinător să poată să intre în spital doar prin intrările principale, care sunt monitorizate în general cu paznici şi camere video. Pentru prima dată în istoria recentă a Sibiului, urgenţele medicale nu vor fi tratate doar în spitalele din oraş, ci şi în trei corturi de campanie, care deocamdată nu se ştie unde vor fi amplasate.

"În Urgenţă vor fi medici de gardă dublu şi vor fi trei corturi care nu ştiu unde vor fi puse, primele urgenţe vor fi tratate în corturile respective. Vor fi trei spitale de campanie, în care nu va fi personal de la noi. (...) Am renovat la Urgenţă. (...) Acum o să punem o uşă metalică pe care o să o blocăm. Aparţinătorii care vor să ajungă la Chirurgii, Ortopedie, nu vor mai putea din Urgenţă, ci doar prin intrările principale. Încercăm să securizăm cât se poate", a precizat directorul Cornel Benchea.

Toţi medicii care vor fi de gardă în zilele de 8, 9 şi 10 mai în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu sunt verificaţi de către Serviciul de Protecţie şi Pază: "A trebuit să dăm lista la toţi medicii care sunt de gardă la SPP, ca să ştie cine sunt", a adăugat directorul spitalului sibian, Cornel Benchea.

Întrebat dacă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, cel mai mare din judeţ, este pregătit să facă faţă Summitului UE, directorul instituţiei a spus: "Am făcut ceea ce am putut face, eu zic că lucrurile s-au mai pus un pic la punct."

Consiliul Judeţean Sibiu a alocat o jumătate de milion de lei pentru pregătirile pentru summit de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, potrivit preşedintelui Consiliului Județean, Daniela Cîmpean.

În Sibiu vor fi de asemenea amplasate corturi medicale, pentru urgenţe prespitaliceşti, şi vor fi aduse, pe aeroport, elicoptere SMURD şi un avion medical, pe durata summitului Uniunii Europene care va avea loc în data de 9 mai, a mai anunţat directorul Spitalului Judeţean, Cornel Benchea.

"Pentru Summit lucrurile sunt pregătite. Am avut nenumărate discuţii cu reprezentanţii Ministerului de Interne şi Ministerului de Externe. Pe lângă UPU al nostru vor fi încă trei spitale mobile, amenajate în corturi şi sperăm că în felul acesta să putem face faţă. Va fi adus personal din judeţele limitrofe, ambulanţe, deci eu zic că totul va fi pregătit şi dacă ar fi să se întâmple ceva aici, să sperăm că putem face faţă şi oricum sunt spitale de rezervă Mureşul, Clujul şi Bucureştiul, plus un avion pentru Germania pregătit pe aeroport. Deci, cam acestea sunt pe scurt pregătirile pentru Summit", a explicat Cornel Benchea.

Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu au solicitat, în 2018, aparatură nouă, în valoare de 17,7 milioane de lei, pentru a face faţă Summitului UE. Ministerul Sănătăţii a alocat spitalului sibian, 2,1 milioane de lei, din 17,7 milioane de lei cerute, pentru Summitului UE.

Pe 9 mai, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să aibă loc o reuniune informală a șefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană. Summitul UE se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu din Piaţa Mare, iar preşedintele Klaus Iohannis va purta discuţii cu oaspeţii săi chiar în biroul pe care l-a ocupat când era primar al municipiului, a anunţat, recent, actualul edil al oraşului, Astrid Fodor.

Conform Ministerului Afacerilor Externe, Summitul din 9 mai, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 - 2024, va reuni la Sibiu şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători.

Tot pe 9 mai, la Sibiu, în Complexul Muzeal Naţional Astra, va mai avea loc şi un Summit PPE. Şefi de stat şi de guvern din UE, liderii partidelor de opoziţie membre în Partidul Popular European şi preşedinţii Consiliului European, Comisiei Europene şi Parlamentului European - Donald Tusk, Jean-Claude Juncker şi Antonio Tajani - au fost invitaţi să participe la viitorul summit PPE.