Copiii sub cinci ani nu ar trebui să petreacă mai mult de o oră privind la televizor sau jucând jocuri la calculator, iar bebelușii nu ar trebui să fie expuși monitoarelor electronice deloc, a spus miercuri Organizația Mondială a Sănătății, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Agenției Națiunilor Unite, copiii sub cinci ani ar trebui să fie activi fizic și să aibă un program de somn adecvat pentru a-i putea ajuta astfel să-și dezvolte obiceiuri sănătoase pe termen lung și să prevină obezitatea sau alte boli mai târziu.

OMS arată, n ghidul său, că copiii cu vârste cuprinse între un an și patru ani ar trebui să aibă timp de cel puțin trei ore activități fizice variate pe parcursul zilei.

Inactivitatea alimentează creșterea numărului de persoane supraponderale și obeze în lume, iar greutatea excesivă poate duce la o moarte prematură din cauza bolilor de inimă, diabet, hipertensiune sau anumite forme de cancer.

”Prevenirea acestor decese trebuie să înceapă la vârste fragede”, a spus Dr. Fiona Bull în cadrul unei conferințe de presă.

Aceasta a atenționat că unul din trei adulți este obez. Unul din patru adulți nu are destulă activitate fizică.