Medicii igieniști vor fi reintroduși, după aproape 3 ani, în echipele care au ca sarcină prevenirea infecțiilor din spitale (Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale - SPIAAM). Ministerul Sănătății lucrează la un proiect de modificare a Ordinului nr. 1101/2016, prin care medicul igienist și asistentul medical de igienă și sănătate publică fuseseră omiși/eliminați din Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale. Informația apare într-un răspuns al Ministerului Sănătății la o interpelare pe această temă formulată de senatorul USR Adrian Wiener, medic și membru al Comisiei de Sănătate din Senat.

HotNews.roFoto: Hotnews

"La nivelul Ministerului Sănătății s-a elaborat un proiect de modificare a Ordinului MS nr. 1101/2016 privind aprobarea normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare, în vederea introducerii specialităților de sănătate publică și igienă în structura care se ocupă de prevenirea și combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale", se arată în răspunsul transmis de Ministerul Sănătății în urma interpelării formulate de senatorul Adrian Wiener.

Răspunsul Ministerului Sănătății la interpelarea formulată de senatorul Adrian Wienerpoate fi citit integral aici.

Sorina Pintea

Ordinul nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare este în vigoare din 7 octombrie 2016.Ordinul poate fi consultat integral aici.

"Stimată doamnă ministru, în urma evenimentelor recente din Maternitatea 'Giulești', (Spitalul Prof. Dr. Panait Sârbu), unde nou-născuți au fost contaminați cu Stafilococ auriu meticilino-rezistent și unde o parte a personalului medical (9 asistente și doi medici) s-a dovedit a fi purtător sănătos al acestei bacterii, constatăm neglijare evidentă a regulilor de igienă. În acest context vă aduc în atenție faptul că prin Ordinul MS 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare, din echipa SPIAAM a fost eliminat/omis medicul igienist, precum și asistentul medical de igienă și sănătate publică. Astea, cu toate că, conform Ordinului MS 905 din 3 august 2017, această specialitate paraclinică este recunoscută oficial având ca obiect de activitate și adresare contextelor epidemiologice precum cel semnalat mai sus și având în curriculum-ul de pregătire și pregătirea infecțiilor nosocomiale. Mai mult, această specialitate atât de necesară spitalelor din România este 'discriminată' ca accesibilitate prin faptul că, spre deosebire de celelalte specialități, pentru care taxa este de 6.400 lei/an, conform Ordinului comun MS și Ministerului Educației nr. 973/4592 din 28 iunie 2010 (privind aprobarea cuantumului taxei anuale pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obținerii celei de-a doua specialități de către posesorii certificatului de specialist), taxa pentru Igienă și pentru Epidemiologie este de 8.600 de lei", a arătat senatorul Adrian Wiener, în interpelarea transmisă ministrului Sănătății.

Adrian Wiener

Textul interpelării transmise ministrului Sănătății, Sorina Pintea, de senatorul Adrian Wiener poate fi citit integral aici.

  • În spitalele din România sunt raportate de 5 ori mai puține infecții nosocomiale decât în Germania

La peste 3 ani de la tragedia din clubul Colectiv, spitalele din România continuă să fie bântuite de infecții nosocomiale, situație care, în cele mai multe cazuri, este ascunsă sub preș - o spun medicii consultați de HotNews.ro și o admite, în declarațiile publice, și ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Asta chiar dacă nedeclararea infecțiilor nosocomiale duce la decese evitabile, potrivit medicilor. În spitalele românești "nu se simt schimbări majore, deși după Colectiv a mai fost un scandal care a îndreptat atenția opiniei publice asupra infecțiilor nosocomiale, și anume scandalul Hexi Pharma", declara, în toamna trecută, pentru HotNews.ro, Bogdan Tănase, medic la Institutul Oncologic din București (Fundeni) și președintele Alianței Medicilor.

Spital din România

În spitalele din România au fost raportate oficial, în 2017, 19.607 infecții, dintre care 1.304 septicemii. Numărul infecțiilor raportate în 2017 aproape că s-a dublat comparativ cu 2014 (10.630 de infecții). Medici și pacienți consultați de HotNews.ro spun că, înainte de momentul Colectiv, aproape că nu se știa și nu se vorbea în România despre infecțiile spitalicești - o posibilă explicație pentru faptul că numărul raportărilor s-a dublat.

În foarte multe cazuri, infecțiile din spitale continuă să nu fie raportate - o spun medicii și o recunoaște, în declarațiile publice, și Sorina Pintea. Nivelul raportat al infecţiilor spitaliceşti din România este de 1,4%, în timp ce în Germania este de 8%, potrivit unei declarații din vara trecută a ministrului Sănătății.

Motivele pentru care infecțiile nu sunt raportate sunt diverse, însă teama de sancțiuni și dezinteresul par principalele două cauze, după cum a reieșit din discuțiile cu medicii.

Infecțiile intraspitalicești reprezintă, alături de șpaga din spitale și investițiile insuficiente, una dintre principalele 3 probleme la care românii se gândesc atunci când este vorba despre sistemul sanitar, arată un sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale în perioada 9-16 februarie.

Citește pe larg aici: