EXCLUSIV Plângere la DIICOT: Cum au fost controlate datele privind transplantul de organe de oameni din afara Agenției de Transplant. Victor Zota - omul-cheie care a fost "coordonator de transplant fără ca funcția să existe legal"

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 11 martie 2019, 8:21 Actualitate | Sanatate


Transplant
Foto: Pixabay
 documente
(08 Mar 2019) OpenOfficeDocument, 135KB
Datele din Registrul Național de Transplant - care, potrivit legii, asigură monitorizarea permanentă a activității de transplant în România - ar fi ajuns să fie controlate complet din afara Agenției Naționale de Transplant, prin intermediul unei firme IT apropiate de Victor Zota, fost director al ANT în perioada 2006-2009, condamnat cu suspendare în 2014 în primul dosar de trafic de ovule umane din România. Acuzația apare într-o plângere depusă în septembrie anul trecut la DIICOT de Anca Baculea Mureșan, care a fost directorul ANT până săptămâna trecută, iar documentul a fost obținut în exclusivitate de HotNews.ro. În plus, Victor Zota a fost, mulți ani, "coordonator național de transplant", o funcție despre care Vlad Voiculescu spunea, în timpul mandatului său de ministru al Sănătății, că "nu există" din punct de vedere legal. Zota a fost îndepărtat din această funcție de Sorina Pintea, la începutul anului.


Info pe scurt:
  • Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a confirmat, pentru HotNews.ro, că neregulile reclamate de Anca Baculea Mureșan la DIICOT în legătură cu firma Online Services S.R.L. au fost constatate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății, în urma controlului efectuat în vara anului trecut: "Ce s-a trimis la DIICOT este ca efect al controlului Corpului de Control. Urmare a raportului Corpului de Control, s-a făcut această plângere", a declarat ministrul Sănătății, pentru HotNews.ro.
  • De altfel, Victor Zota a fost îndepărtat din funcția de "coordonator național de transplant" în cadrul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov începând cu data de 1 ianuarie 2019, printr-o decizie a ministrului Sorina Pintea, la peste 2 ani de când Vlad Voiculescu afirma public că această funcție "nu există" în legislație.
  • Contactat de HotNews.ro, Victor Zota, fost președinte al Agenției de Transplant și fost coordonator național de transplant, a spus că nu vrea să comenteze în niciun fel raportul Corpului de control al Ministerului Sănătății și plângerea înaintată către DIICOT, motivând: "Eu nu am văzut raportul Corpului de control și nu știu despre ce e vorba. Nu vreau să comentez pentru că eu nu am văzut raportul, nu știu ce scrie acolo și nu am ce să comentez dacă nu l-am văzut." Întrebat de HotNews.ro ce explicație a primit în momentul în care ministrul Sorina Pintea a luat decizia scoaterii coordonării activității de transplant de la Serviciul de Ambulanță, Victor Zota a răspuns: "Nu m-a scos nimeni, nu. Nu mai e serviciul (coordonarea activității de transplant - n.red.) la Ambulanță, e Agenția de Transplant implicată."
  • "El și-a luat această denumire de coordonator al Programului Național de Transplant în cadrul Serviciului de Ambulanță București. Din ianuarie, această parte a programului a revenit Agenției Naționale de Transplant, pentru că am cerut, printr-o adresă, doamnei ministru să clarifice această situație, ținând cont că această coordonare națională este în atribuțiile Agenției de Transplant, și nu în ale Serviciului de Ambulanță. Și în raportul Corpului de Control de anul trecut este subliniată această idee, că au fost mai multe Ordine de ministru care, practic, au excedat legea prin faptul că Agenția Națională de Transplant nu a putut să își ducă la bună îndeplinire această atribuție esențială până la urmă", a explicat Anca Baculea Mureșan, fosta șefă a Agenției Naționale de Transplant, pentru HotNews.ro.
  • În ceea ce privește firma Online Services S.R.L., aceasta se află de 13 ani în preajma Agenției Naționale de Transplant - primul contract de prestări servicii cu Online Services a fost încheiat de ANT în 2006, când Victor Zota a venit la conducerea Agenției. Din acel moment, contractele cu Online Services au fost reînnoite anual, până în 2018, potrivit plângerii depuse de Anca Baculea Mureșan la DIICOT.
  • Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și denunțătorul medicului Mihai Lucan la DIICOT, a lansat un apel public, săptămâna trecută, către noul director al Agenției Naționale de Transplant, Radu Zamfir, "să nu-l readucă în ANT pe Victor Zota" după ce, a subliniat Emanuel Ungureanu, "ministrul Pintea a luat măsura îndepărtării lui din zona de influență a transplantului".
  • Domeniul transplantului a fost marcat în ultimii ani de scandaluri răsunătoare în România: cazul actorului Alexandru Arșinel, cazul Mihai Lucan și scandalul din jurul spitalului Sf. Maria din București, acreditat pentru transplant pulmonar.

  • Anca Baculea: "S-a încercat o lungă perioadă de timp controlul total asupra activității ANT și implicit a activității naționale de transplant"
Anca Baculea Mureșan a reclamat, în calitate de director al Agenției Naționale de Transplant, în plângerea depusă la DIICOT pe 21 septembrie 2018, că "din momentul numirii mele, prin OMS 541/ 04.07.2018, în calitate de director executiv în ANT, am sesizat primele deficiențe privind aplicarea prevederilor legale din OUG 79/2004, art. 3 (b) prin care deși ANT (Agenția Națională de Transplant - n.red.) înființează și gestionează RNT (Registrul Național de Transplant - n.red.), la nivelul ANT, nimeni din personalul angajat nu putea desfășura aceasta activitate, practic întreaga administrare a RNT fiind făcută de aceasta firmă privată."

Potrivit Ordonanței nr. 79/2004 pentru înființarea Agenției Naționale de Transplant, prin Registrul Național de Transplant "se asigură monitorizarea permanentă a activității de transplant".

Online Services a încheiat, pe 31.05.2018, un contract cu Agenția Națională de Transplant, în baza căruia urma să desfășoare "activități pentru buna funcționare a Registrului Național de Transplant", se arată în plângerea depusă la DIICOT, iar potrivit acestui contract, "prestatorul își asumă întreaga resonsabilitate pentru conduita sa în cadrul acestui contract, pentru calitatea serviciilor și lucrărilor executate."

Pe 31 mai 2018, când Agenția Națională de Transplant a încheiat cel mai recent contract cu Online Services S.R.L., instituția era condusă de Radu Deac, numit în această funcție în noiembrie 2013 de Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății la acea vreme.

Pe 4 iulie 2018, Radu Deac, care conducea de 5 ani Agenția Națională de Transplant, a fost demis de Sorina Pintea, în locul său fiind numită Anca Baculea Mureșan.

În plângerea depusă la DIICOT la două luni și jumătate după numirea la conducerea Agenției Naționale de Transplant, Anca Baculea afirma, însă, că Online Services S.R.L. nu era nici pe departe la primul contract de prestări servicii încheiat cu ANT, ci a derulat astfel de contracte cu Agenția Națională de Transplant începând din anul 2006 - anul în care Victor Zota a ajuns la conducerea instituției.


Anca Baculea Mureșan

Anca Baculea acuză, în plângerea sa, faptul că "prin toate acțiunile întreprinse de domnul Viorel Lupu, unic asociat și administrator al societătii Online Services S.R.L., care a derulat cu ANT contracte de prestări servicii, începând cu anul 2006, precum și a legăturilor cu numiții Dr. Adrian Nica și Dr. Viorel Zota, s-a încercat în mod intenționat și pe o lungă perioadă de timp o diversiune și controlul total asupra întregii activității ANT și implicit a activității naționale de transplant, periclitând astfel principiile de bază după care ANT își desfășoară activitatea, adică 'conform principiilor transparenței, confidențialității și anonimatului în actul donării de organe, țesuturi și celule umane pentru utilizare terapeutică.' (OUG 79/2004, art. 2.1.)"

Potrivit documentului depus la DIICOT, Anca Baculea consideră că "a fost pusă în pericol funcționarea ANT, prin subminarea activității unei agenții esențiale a statului român, singura autoritate competentă în domeniul transplantului, care realizează politicile și programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană ( conform OMS 183, art. 1), iar prin aceasta au fost puse în pericol sănătatea și viețile cetățenilor români aflați în situații speciale de sănătate".

Anca Baculea afirmă, de asemenea, în plângere, că "nici o activitate desfășurată de această firmă privată nu este procedurată" și că "nereușind să ne punem de acord, am dispus suspendarea plăților către Online Services S.R.L., până la soluționarea problemelor, notificând acest lucru prin adresa cu numărul 2488/09.08.2018. În data de 07.09.2018, am primit o notificare de încetare a contractului de prestări servicii, 'în baza art. 8.3 din contractul cu nr. 1602/31.05.2018, pe motivul neachitării obligațiilor de plată la termenul asumat prin contract, factura 1354 din 02.08.2018, scadentă 01. 09. 2018, respectiv serviciilor desfășurate în perioada 01.07.2018-31.07.2018.' Astfel, 'începând cu data de 17 septembrie 2018 ora 8:30 serviciile contractate de Online Services vor înceta în baza art. 17.2 .' "

Anca Baculea mai arată, în documentul depus la DIICOT, că "Datorită lipsei personalului specializat în domeniul IT, am înștiințat-o pe doamna ministru Sorina Pintea, ministrul sănătății, să dispună măsurile necesare pentru a putea preîntâmpina disfuncționalități în ceea ce privește activitatea de transplant la nivel național, așa cum reiese din OMS 477/2009, art. 3: 'Orice persoană, pentru a putea beneficia de un transplant, este obligatoriu să fie înscrisă în RNT.' În consecință, am înaintat societății Online Services, adresa cu numărul 2822/13.09.2018, prin care am cerut ca până în data de 14.09.2018, ora 12, să îmi fie puse la dispoziție credențialele de acces (user și parola) pentru administrarea aplicației CUIANT (pentru care ANT a cumpărat dreptul de licență perpetuă, conform contractelor anterioare cu Online Service S.R.L.- de precizat că contractele de prestări servicii între cele două, se derulează din 2006, reînnoidu-se anual) și credențialele de administrare ale tuturor echipamentelor pe care sunt instalate aplicațiile. Online Services S.R.L. nu a dat curs acestei solicitări, motiv pentru care am înștiințat Ministerul Sănătății, respectiv pe doamna ministru Sorina Pintea, prin adresa numărul 2831/14.09.2018, prin care am atras atenția că funcționarea RNT este cu impact la siguranța națională și am cerut dispunerea măsurilor necesare în vederea evitării oricăror sincope în funcționarea RNT, care trebuie să fie permanentă și corectă."

Plângerea depusă de Anca Baculea Mureșan la DIICOT a fost obținută în exclusivitate de HotNews.ro și poate fi consultată integral în documentul atașat.


  • Sorina Pintea confirmă acuzațiile Ancăi Baculea: "Plângerea la DIICOT, depusă ca urmare a raportului Corpului de Control"
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a trimis Corpul de Control în vara anului trecut la Agenția Națională de Transplant, la scurt timp după ce a schimbat conducerea instituției.

Contactată de HotNews.ro, Sorina Pintea a confirmat că acuzațiile formulate de Anca Baculea Mureșan în plângerea depusă la DIICOT pe 21 septembrie 2018 au fost constatate și de Corpul de Control în timpul controlului efectuat în vara anului trecut și apar în raport: "Ce s-a trimis la DIICOT este ca efect al controlului Corpului de Control. Urmare a raportului Corpului de Control, s-a făcut această plângere", a declarat ministrul Sănătății, pentru HotNews.ro.


Sorina Pintea


Reorganizarea și transparentizarea activității de transplant, precum și modificarea legii transplantului, au fost obiective anunțate de Sorina Pintea încă de la începutul mandatului său ca ministru al Sănătății. Sorina Pintea a recunoscut public lipsa de transparență din domeniul transplantului, ea promițând să aducă transparență și reguli clare: "Nu avem, în acest moment, o prioritizare în funcţie de urgenţă sau în funcţie de înscrierea pe listă a pacienţilor care au nevoie de orice tip de transplant", recunoștea ministrul Sănătății, în vara anului trecut.


  • Cine este Victor Zota, omul-cheie din plângerea depusă la DIICOT: Fost șef al Agenției de Transplant, a adus Online Services la ANT, condamnat pentru trafic de ovule și coordonator național de transplant, cu toate că "funcția nu există"
Victor Zota, fost director al Agenției Naționale de Transplant în perioada 15 martie 2006 – 30 iulie 2009 (instituția fusese înființată în 2005), este omul-cheie din plângerea depusă de Anca Baculea Mureșan la DIICOT. Agenția Națională de Transplant a început să încheie contracte de prestări servicii cu firma Online Services S.R.L. odată cu venirea lui Zota la conducerea ANT, în anul 2006, se arată în plângere. De atunci, contractele au fost reînnoite anual, a scris Anca Mureșan în plângerea către DIICOT.

De-a lungul anilor, Zota a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de trafic cu ovule instrumentat de DIICOT (dosarul privind clinica Sabyc) și a devenit, în ciuda condamnării, "coordonator național de transplant", o funcție despre care Vlad Voiculescu a afirmat public, ca ministru al Sănătății, că "nu există în legislație".


Victor Zota

Pe 10 august 2009, Victor Zota a fost pus sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru fals în înscrisuri în dosarul de trafic de ovule umane de la clinica Sabyc - primul astfel de caz din România. Victor Zota a fost acuzat de procurorii DIICOT că, în calitate de președinte al Agenției Naționale de Transplant, a acreditat ilegal clinica Sabyc pentru activitatea de fertilizare in vitro.

Pe 21 octombrie 2014, Victor Zota a fost condamnat definitiv la 3 luni de închisoare cu suspendare în dosarul de trafic de ovule umane de la clinica Sabyc.

Condamnarea din dosarul Sabyc nu l-a împiedicat pe Victor Zota să fie, mulți ani după această sentință, "coordonator național de transplant". Ce înseamnă coordonator național de transplant? "În mai multe comunicări oficiale între Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Agenția Națională de Transplant şi Ministerul Sănătății, domnul doctor Victor Zota apare ca fiind coordonator național de transplant, deşi această funcție nu este definită în legislația actuală, deci nu există. În prezent, legea defineşte funcțiile de coordonator de transplant regional şi la nivelul unității sanitare", se arăta într-un comunicat al Ministerului Sănătății din 23 noiembrie 2016, în care erau făcute publice concluziile unui control efectuat de Corpul de control al ministrului Sănătății la Agenția Națională de Transplant. Corpul de control a fost trimis la Agenția Națională de Transplant de Vlad Voiculescu, la acea vreme ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu declara, pe 24 noiembrie 2016, în urma controlului Corpului de Control la Agenția Națională de Transplant, că "Avem dubii serioase legat de modul în care s-a făcut activitatea de coordonare a transplantului, având în vedere că de-a lungul anilor ANT și-a pierdut o parte din atribuții, care au fost trecute către Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF). Astfel, în anul 2009, ANT, sub semnătura directorului executiv, dr. Dan Adrian Luscalov, a înștiințat SABIF că dr. Victor Zota este nominalizat în funcția de coordonator al Programului Național de Transplant de Organe, Țesuturi și Celule de Origine Umană pentru Centrul Universitar București, asta cu încălcarea Legii 95. (...) Mai mult decât atât, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov ar fi trebuit să fie acreditat în acest sens."

Ministrul Sănătății mai afirma atunci, cu referire la Victor Zota, că acesta s-a prezentat ani la rând și a semnat acte sub titlul de "coordonator al programului de transplant", deși această funcție nu ar exista în legislație, potrivit lui Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu

După plecarea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății, îl regăsim pe Victor Zota tot "coordonator al programului de transplant" la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și consilier în cadrul Agenției Naționale de Transplant, chiar dacă Zota anunțase public, în octombrie 2016, când raportul Corpului de Control la Agenția Națională de Transplant a fost făcut public, că va demisiona. Nu este clar de ce Zota nu a mai demisionat și nu este clar de ce Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății la acea vreme, nu l-a îndepărtat din funcție în urma raportului Corpului de Control care constata că funcția lui Zota "nu există", conform legislației.

Măsura îndepărtării lui Victor Zota din funcția prin care a fost acuzat că a controlat activitatea de transplat "fără ca funcția să existe" a fost luată de actualul ministru, Sorina Pintea, la peste doi ani de la controlul trimis de Vlad Voiculescu la ANT și de la declarațiile publice ale fostului ministru pe această temă. Vlad Voiculescu nu a putut fi contactat de HotNews.ro până la momentul publicării acestui articol, pentru precizări pe această temă.

Victor Zota a rezistat în funcția de "coordonator de transplant" la nivelul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov până la 31 decembrie 2018, când a fost îndepărtat printr-o decizie a ministrului Sorina Pintea, în urma sesizării Ancăi Baculea, șefa Agenției Naționale de Transplant. Contactată de HotNews.ro, Anca Baculea a explicat că i-a cerut ministrului Sănătății, Sorina Pintea, să clarifice această situație: "Până în 31 decembrie 2018, în cadrul Serviciului de Ambulanță București se derula parte din Programul Național de Transplant. El și-a luat această denumire de coordonator al Programului Național de Transplant în cadrul Serviciului de Ambulanță București. Din ianuarie, această parte a programului a revenit Agenției Naționale de Transplant, pentru că am cerut, printr-o adresă, doamnei ministru să clarifice această situație, ținând cont că această coordonare națională este în atribuțiile Agenției de Transplant, și nu în ale Serviciului de Ambulanță. Și în raportul Corpului de Control de anul trecut este subliniată această idee, că au fost mai multe Ordine de ministru care, practic, au excedat legea prin faptul că Agenția Națională de Transplant nu a putut să își ducă la bună îndeplinire această atribuție esențială până la urmă", a explicat Anca Baculea, pentru HotNews.ro.

Contactat de HotNews.ro, Victor Zota, fost președinte al Agenției de Transplant și fost coordonator național de transplant, a spus că nu vrea să comenteze în niciun fel raportul Corpului de control al Ministerului Sănătății și plângerea înaintată către DIICOT, motivând că "Eu nu am văzut raportul Corpului de control și nu știu despre ce e vorba. Nu vreau să comentez pentru că eu nu am văzut raportul, nu știu ce scrie acolo și nu am ce să comentez dacă nu l-am văzut." Întrebat de HotNews.ro ce explicație a primit în momentul în care ministrul Sorina Pintea a luat decizia scoaterii coordonării activității de transplant de la Serviciul de Ambulanță, Victor Zota a răspuns că "Nu m-a scos nimeni, nu. Nu mai e serviciul (coordonarea activității de transplant - n.red.) la Ambulanță, e Agenția de Transplant implicată."

În acest moment, Victor Zota ocupă funcția de consilier cu jumătate de normă în cadrul Agenției Naționale de Transplant. El se află timp de 3 luni în concediu fără plată, până la data de 31 martie 2019.


  • Radu Zamfir, supraviețuitorul accidentului aviatic din Apuseni, este noul director al Agenției de Transplant, de săptămâna trecută
Medicul chirurg Radu Zamfir este, începând din 5 martie, noul director al Agenției Naționale de Transplant, el fiind numit în funcție printr-un Ordin al ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Radu Zamfir este supraviețuitorul accidentului aviatic din 2014 din Munții Apuseni în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion.


Radu Zamfir

Radu Zamfir a înlocuit-o la conducerea Agenției Naționale de Transplant pe Anca Baculea Mureșan, care a condus timp de 8 luni instituția și a depus, în septembrie anul trecut, la DIICOT, plângerea împotriva Online Services S.R.L. și a lui Victor Zota.

"Am considerat că este necesar să facem aceste schimbări. Lucrurile nu au mers în direcţia în care eu, personal, şi strategia Ministerului Sănătăţii o cerem", a fost explicația ministrului Sorina Pintea pentru decizia de a schimba, pentru a doua oară în 8 luni, conducerea Agenției Naționale de Transplant.


  • Emanuel Ungureanu: "Sper ca domnul Zamfir să nu-l readucă în ANT pe Zota. Ministrul Pintea a luat măsura îndepărtării lui din zona de influență a transplantului"
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a lansat, imediat după numirea lui Radu Zamfir la conducerea Agenției Naționale de Transplant, săptămâna trecută, un apel public către noul șef al ANT: "Sper ca domnul Zamfir să nu-l readucă în ANT pe Zota, cel cu care s-a luptat Anca Baculea timp de câteva luni bune. Ministrul Pintea a luat măsura îndepărtării acestuia din zona de influență a transplantului prin mutarea firească a coordonării activității de transplant în sarcina directorului ANT."

Emanuel Ungureanu este denunțătorul medicului Mihai Lucan în mai multe dosare penale care vizează neregulile de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj și din domeniul transplantului și este vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.


Emanuel Ungureanu

Emanuel Ungureanu acuză faptul că "ani de zile, activitatea de transplant din România a fost coordonată de un condamnat penal pentru trafic cu ovocite, Victor Zota" și a publicat, zilele trecute, pe pagina sa de Facebook, un document din care reiese că Victor Zota a semnat, în martie 2014, un protocol între Agenția Națională de Transplant și Serviciul Român de Informații privind "aplicarea măsurilor/controlului de securitate pentru procesarea containerelor externe de transport organe, țesuturi și/sau celule de origine umană și a truselor medicale de prelevare".

Victor Zota a semnat acest protocol în calitate de "coordonator național Agenția Națională de Transplant" - funcția despre care Vlad Voiculescu spunea, doi ani mai târziu, că "nu există", conform legislației. La momentul la care a semnat protocolul, Zota avea o condamnare în primă instanță la închisoare cu suspendare în dosarul traficului de ovocite de la clinica Sabyc (sentința definitivă în acest dosar a fost pronunțată în octombrie 2014). "Serviciul Român de Informații nu doar că nu a mișcat niciun deget împotriva activităților ilegale din domeniul transplantului pe care le reclam de peste 16 ani, ci a parafat de-a lungul anilor protocoale de colaborare cu acest individ", a afirmat Emanuel Ungureanu.

Protocol între SRI și ANT, semnat de Victor Zota:


Emanuel Ungureanu acuză, de asemenea, că "DIICOT stă cu fundul pe un dosar complex de trafic de organe de cel puțin 7 ani, am adus probe în acest dosar, clare, limpezi, care demonstrează caracterul discreționar prin care au fost alocate organele pentru transplant în România. Am cerut de peste un an redeschiderea cazului Iacob, am adus probe noi în acest dosar de trafic de organe! La DIICOT domnește o liniște mai mult decât suspectă!"

"Ani de zile, această activitate a fost controlată de un grup restrâns de indivizi care s-au considerat dumnezei. Ei au avut tupeul să considere că sunt în măsură să decidă cui și pe ce sumă de bani oferă o șansă la viață. Tot ei au împărțit organe în funcție de statutul social al bolnavilor sau de influența pilelor care sunau pentru un rinichi, o bucată de ficat sau o inimă tânără...", mai spune Emanuel Ungureanu.

În decembrie 2018, HotNews.ro a solicitat DIICOT, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public, să comunice care este stadiul anchetei în cazul medicului Mihai Lucan, la peste un an de la deschiderea ei. DIICOT nu a oferit, până la această dată, niciun răspuns, cu toate că termenul legal era de 30 de zile.

În ceea ce privește Agenția Națională de Transplant, Emanuel Ungureanu spune că "după mandatul catastrofal al lui Radu Deac, doamna Pintea a numit-o în funcție pe doamna Anca Baculea. Munca ei a fost subminată de la început de același domn Zota, care, DIICOT știe, a sunat coordonatori de transplant din țară și le-a spus să nu mai identifice donatori în moarte cerebrală. Activitatea de transplant a fost sabotată în mod constant de un om validat de SRI!"

Despre venirea medicului chirurg Radu Zamfir la conducerea Agenției de Transplant, Emanuel Ungureanu spune că "Se spune despre el că este 'omul lui Irinel Popescu', dar eu nu cred că acest medic care a văzut moartea cu ochii este sluga cuiva. Privesc numirea lui Radu Zamfir cu rezerva necesară, în contextul în care DIICOT îi lasă în libertate, în continuare, pe cei care au făcut ani de zile trafic de organe în România."


  • Domeniul transplantului din România, marcat de scandaluri răsunătoare
Domeniul transplantului a fost marcat în ultimii ani de scandaluri răsunătoare în România: cazul actorului Alexandru Arșinel, cazul Mihai Lucan și scandalul din jurul spitalului Sf. Maria din București, acreditat pentru transplant pulmonar.

Numărul donatorilor de organe aflați în moarte cerebrală a scăzut de la un an la altul, iar ministrul Sorina Pintea a admis public că procedura nu este complet transparentă și autoritățile nici măcar nu au o evidență clară a pacienților care au nevoie de transplant.

Pacient în România

Un proiect de lege a transplantului despre care Sorina Pintea spune că va aduce criterii clare și transparente în această procedură medicală delicată a fost elaborat de un grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătății și se află în acest moment, pentru avizare, la Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.

De ce nu reușește România să crească numărul donatorilor, cât de transparentă este procedura de transplant în țara noastră și care sunt posibilele soluții?

Citește aici un amplu material HotNews.ro privind situația transplantului în România:


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















13187 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    Legea e numai pentru fraieri, in Romania (Luni, 11 martie 2019, 8:59)

    emil bobu [utilizator]

    Mafia PSD a facut legea optionala.

    Daca ma apuc de furat, fac puscarie, dar daca fur cot la cot cu PSD ma umplu de bani.
  • +7 (7 voturi)    
    Da. Ramane cum am stabilit. (Luni, 11 martie 2019, 9:44)

    fat.cat [utilizator]

    Pana nu va disparea mafia transplantelor, n-o sa vedeti nicio crestere a numarului de donatori in tara romaneasca, ever. Sunt medic si pana nu vad Romania membra a unui organism european care garanteaza corectitudinea interventiilor de transplant, cum e Eurotransplant, nu am nici cea mai mica intentie sa ma inscriu intr-un asemenea registru. Aha, si pana nu vor disparea tatucii absoluti, aceste comori medicale irepetabile, cate unul pe specialitate pe tara (!) din toate domeniile de transplant. Hai, serios, oameni, in ce tara civilizata credeti ca exista cate o singura persoana pe specialitate medicala care face transplant de organ? Si-au impartit sferele de influenta exact ca mafiotii. Eu in Ardeal, tu la Bucuresti, eu cu rinichi, tu cu ficat sau cu plaman, sau ce-o fi, dar sa nu ne calcam pe bataturi, sa fie bine, sa facem banul gros, ca fraierii isi vand si casele pentru o operatie. Ceva mai gretos mi-e greu sa-mi imaginez acum. UE, anul 2019. Aici suntem.
  • +5 (5 voturi)    
    Se intampla si aici... (Luni, 11 martie 2019, 10:47)

    Olyx [utilizator]

    ceea ce se intampla de ani de zile in ministerele din Romania : persoane incompentente in functii de conducere, subordonarea politica a acestora ( veritabili politruci cu veleitati de nababi ), trafic de influenta, luare de mita samd....restul il cunosc toti romanii care vrand-nevrand s-au lovit de un SISTEM care nu pune in centrul sau interesele romanilor ci interesele particulare sau de grup...
  • +1 (1 vot)    
    sugestie (Miercuri, 13 martie 2019, 17:11)

    mishu72 [utilizator]

    ... pentru jurnalistii de investigatie ai HotNews

    Stiati ca exista un documentar al emisiunii italiene "Le IENE" din toamna anului 2008, cred, in care apare si un interviu / inregistrare cu acest domn Zota cu referire la "transplantul de rinichi" din Romania?
    Succes!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by